”V”

”V”
VAIRAGYA. Absenţa dorinţelor materiale. Detaşarea deplină.
VAISHESHIKA. Unul dintre cele zece sisteme filozofice indiene care a fost fondat de înţeleptul Kanada. El este astfel numit pentru că el propovăduieşte teza conform căreia cunoaşterea naturii Realităţii ultime se obţine cunoscând proprietăţile speciale (vishesha) sau diferenţele esenţiale care caracterizează nouă realităţi sau substanţe eterne. Acestea din urmă sunt : pământul (Prithivi), apa (Apas), focul (Tejas), aerul (Vayu), eterul (Akasha), timpul (Kala), spaţiul (Dik), Sinele Divin (Atman) şi mentalul (Manas).
VAISHVANARA (“care aparţine tuturor oamenilor”) este “focul” subtil situat în centrul corpului uman, la nivelul abdomenului, fiind responsabil de digestie; mai este cunoscut şi sub denumirea de jathara agni.
VAJRA DEHA (“corpul de diamant”), corpul transsubstanţializat al unui hatha yoghin, considerat la fel de indestructibil ca şi diamantul. Mahabharata (12.322.9) menţionează o rasă de fiinţe ale căror oase erau precum nişte diamante (vajra asthi kaya), pe care i-a văzut înţeleptul Narada atunci când s-a urcat pe muntele sacru Meru. Despre aceştia se afirmă că aveau privirea mereu focalizată şi fixă, că trăiau fără să mănânce şi că emiteau un parfum foarte suav şi plăcut.
VAJRA NADI (“canalul energetic subtil de diamant”) este situat în interiorul canalului central (Sushumna nadi) al corpului. În Shat Chakra Nirupana (1) se afirmă că el se întinde de la organele genitale şi până în zona capului.
VAJROLI MUDRA (“gestul Vajroli”) se mai scrie uneori Vajroni mudra şi reprezintă una dintre atitudinile sincronizatoare (mudra) importante din Hatha Yoga. În Gheranda Samhita (3.45ff.) această tehnică este descrisă astfel: ne plasăm palmele la sol şi ridicăm picioarele fără să atingem solul cu capul. Potrivit acestui manual, vajroli mudra este considerată a fi cea mai bună tehnică de yoga, întrucât ea trezeşte energia fundamentală în fiinţă, “energia şarpelui” (Kundalini  Shakti), amplifică longevitatea şi conferă toate tipurile de puteri paranormale (siddhi-uri).
În Tatha Ratna Avali (2.101ff.) se afirmă că practica lui vajroli mudra este posibilă şi în cazul femeilor. Aceste texte precizează faptul că femeile au şi ele propria lor sămânţă sexuală bindu (2.89). Rajas (fluidul sexual feminin) seamănă (2.93) cu esenţa plumbului roşu (sindura), fiind permanent prezentă în organele genitale ale femeii (yoni).
VALMIKI.  Numele autorului celebrei epopei Ramayana.
VAMA KRAMA (“procesul stâng”) este una dintre formele de purificare realizate prin Kapala bhati. În lucrarea yoghină Gheranda Samhita (1.56f.) se indică felul în care se practică această tehnică. Se inspiră în mod repetat şi fără tensiuni pe nara stângă, pentru ca apoi să se realizeze expiraţia pe nara dreaptă. Vama krama vindecă toate afecţiunile legate de perturbările flegmei (kapha).
VARUNA (“care acoperă”), considerat un corespondent al lui Uranus din mitologia greacă, acest zeu aparţine celei mai vechi tradiţii religioase din hinduism. În Rig Veda (6.48.14) este descris ca fiind posesorul lui maya, puterea misterioasă a iluziei prin care sunt create toate formele (rupa) din Univers. Tot el controlează ordinea cosmică (rita), pedepsindu-i pe cei care o încalcă. În formele ulterioare de hinduism, Varuna a devenit Domnul Morţii, o zeitate asociată cu energia subtilă a apei şi, în sens concret, cu apele şi mai ales cu oceanul.
VARUNA NADI sau VARUNI NADI (“canalul lui Varuna”), unul dintre principalele canale subtile (nadi-uri) prin care circulă forţa vieţii (Prana) prin corpul uman. Cele mai multe texte îl localizează între Yashasvini nadi şi Kuhu nadi. În Yoga Shikha Upanishad (2.26) se afirmă că el este situat în spatele ombilicului şi controlează din punct de vedere subtil funcţia urinării.
VASANA. Impresie mentală puternică, dorinţă intensă care ne domină, înclinaţie abisală (subconştientă), obişnuinţă tiranică, aspiraţie.
VASUGUPTA (sec. IX e.n.) a fost un adept al shivaismului din Kashmir şi este considerat autorul lucrării fundamentale a acestui curent, Shiva Sutra. Potrivit unei legende tradiţionale, învăţăturile din această lucrare i-au fost revelate de Shiva însuşi, într-un vis. Potrivit unei alte legende, el le-a descoperit înscrise pe faţa unei stânci de pe Muntele Mahadeva, în apropiere de Shrinagar, capitala modernă a Kashmirului. Stânca, numită Shamkara Upala, este şi astăzi un loc de pelerinaj.
VATA (“aer” sau “vânt”). Unul dintre cele cinci elemente materiale (bhuta-e) ale marocosmosului. Simbolul său este hexagonul (shat kona) şi este asociat cu culoarea neagră sau albastră şi cu “silaba sacră sămânţă” (bija mantra) Yam; din punct de vedere subtil coordonează zona cuprinsă între ombilic (Nabhi) şi punctul dintre sprâncene (bhru madhya). Cuvântul vata este folosit uneori şi ca sinonim pentru Prana (“suflu”). Într-o altă semnificaţie, se referă la una dintre umorile corpului (dhatu), ale cărei calităţi sunt uscăciunea, răceala şi mobilitatea.
VAYU (“Aer, vânt”). Elementul subtil esenţial (tattva) aer, personificat în Vede ca zeu al vânturilor; el apare aici în acelaşi car cu Indra, dar atunci Indra este cel care ţine hăţurile în mână. Trei zeităţi vedice întreţin între ele relaţii privilegiate: Agni, al cărui loc (plan preponderent de manifestare) este pe pământ, Vayu, al cărui loc predilect de manifestare este în aer şi Surya, al cărui loc predilect de manifestare este în cer.
Vayu a luat naştere din suflul vital al lui Purusha. După Bhagavata Purana, înţeleptul (rishi) Narada i-ar fi cerut lui vayu să doboare vârful muntelui Meru. Vayu a declanşat atunci o puternică furtună care a ţinut un an, dar Garuda, pasărea lui Vishnu, a protejat muntele cu aripile sale. Narada l-a sfătuit atunci pe vayu să atace muntele în absenţa lui Garuda, ceea ce acesta a şi făcut; muntele a fost decapitat şi atunci vârful său a căzut în mare, dând naştere insulei Lanka. Vayu mai este numit şi “Purtătorul miresmelor” şi “Cel care este într-o perpetuă mişcare”.  
VAYU SADHANA. Practică spirituală (sadhana) a suflurilor vitale (vayu). Alt nume pentru Pranayama.
VEDA (Literal “cunoaştere esenţială, doctrină sacră”). Nume generic al celor mai străvechi texte ale înţelepciunii indiene, Scrieri sacre ale hinduşilor, care sunt considerate texte revelate (shruti). ). Ele conţin primele intuiţii filozofice şi spirituale şi erau considerate drept autoritatea supremă. Acest vast ansamblu de Scrieri, având o lungime de şase ori mai mare decât cea a Bibliei, se divizează în patru părţi
 1. Rig veda sau Veda versurilor divine (imnuri către zei);
 2. Sama veda sau Veda cânturilor sacre (cântece sacerdotale);
 3. Yajur veda sau Veda formulelor sacrificiale secrete;
 4. Atharva veda sau Veda lui Atharvan (nume al unui mistic, preot al focului), (cântece sacerdotale). : Fiecare Veda este în general împărţită în două părţi principale: mantra-ele (imnurile) şi brahmana-urile (preceptele). Acestea din urmă formează aranyaka-urile (teologia) şi upanishada-ele (filozofia).
În funcţie de scop, le mai putem grupa în două părţi:
1) Karma Kanda, partea de acţiune eficientă;
2) Jnana Kanda, partea de cunoaştere spirituală, profundă.
La început, cele patru Vede serveau marilor preoţi drept culegere de imnuri şi formule pentru o executare corectă a ritualurilor. Pentru derularea corectă a acestor angrenări spirituale erau necesare 4 categorii de mari iniţiaţi preoţi:
1. Hotar-ul, cel care recită în mod adecvat imnurile pentru a chema şi invita zeii să profite de soma şi alte energii consacrate sau ofrande: el utiliza în special Rig veda;
2. Udgatar-ul, cântăreţul iniţiat care acompania prin cântecele sale, care uşurau fuziunea şi rezonanţa, pregătirea şi ofranda lui soma; el utiliza în special Sama veda;
3. Adhvaryu, executantul iniţiat care realiza procedeul sacru propriu-zis, rostind versete, emiţând mental mantra-e şi formule (yagu) corespondente; el folosea în special Yajur veda;
4. Marelui preot îi revenea misiunea de a integra, supraveghea şi direcţiona ansamblul procedeului spiritual de punere în rezonanţă. Atharva veda nu era totuşi direct legată de persoana sa. Se crede că a fost necesar un timp extrem de lung (pornind de la 1500 î.e.n.) pentru a se ajunge la elaborarea Vedelor aşa cum le cunoaştem astăzi; acestea au fost mai întâi secrete şi erau transmise oral din generaţie în generaţie. Shakha-ele (“ramurile”) se diferenţiază în funcţie de şcolile în care ele servesc ca bază de studiu. Există mai multe versiuni legate de originile Vedelor, dar toate sunt de acord în a recunoaşte că aceste texte sunt fructul revelaţiilor divine făcute rishi-lor, aflaţi în stare de inspiraţie spirituală şi contemplare profundă. De aici provine şi numele de shruti (“ceea ce a fost autentic şi este revelat”), atribuit în mod frecvent Vedelor.
VEDANTA (“Sfârşitul Vedelor”). O altă denumire a sistemului filosofic indian numit Uttara Mimamsa (care înseamnă “ultima investigare a Vedelor”) reprezintă un concept cuprinzător care include ideile metafizice grupate iniţial în Vede, dar care şi-au găsit expresia clasică în Upanishade, considerate continuarea ezoterică a ritualismului vedic. Vedanta este formată dintr-o literatură vastă, deopotrivă scolastică şi populară. Este principala filosofie a hinduismului, care interpretează existenţa într-o manieră non-dualistă (Advaita), potrivit căreia nu există decât o singură Realitate divină, care apare ca fiind multiplă în faţa minţii neiluminate a omului ignorant, dar care se revelează ca fiind unică (eka) şi non-duală (advaya) în faţa celui iluminat spiritual.
Aceste învăţături se referă la natura şi la relaţia dintre cele trei principii şi anume: Principiul divin Ultim (Brahman), lumea (jagat) şi sufletul individual (jivatma) şi, în egală măsură, la relaţia dintre Sufletul Universal (Paramatman) şi sufletul individual.
Fiind unul dintre cele şase sisteme filosofice (darshana) ale hinduismului, Vedanta a fost sistematizată în lucrarea Brahma Sutra a înţeleptului Badarayana (prob. sec. II e.n.). Această sinteză concisă a dat naştere la nenumărate interpretări, unele dintre ele fiind destul de divergente. Cea mai cunoscută şi mai influentă şcoală vedantică a fost Kevala Advaita (non-dualismul absolut) promovat de Shankara (cca 788-820 e.n.). O altă şcoală vedantică la fel de importantă a fost Vishishta Advaita (non-dualismul calificat) al lui Ramanuja (1017-1137). În cadrul marelui sistem filosofic al Vedantei a existat chiar şi o şcoală dualistă, şcoala Dvaita a lui Madhva (1199-1270). Practica yoga a jucat un rol proeminent în toate aceste şcoli, dar a fost interpretată în mod diferit din punct de vedere filosofic de protagoniştii acestora. Din păcate, până în prezent nu s-a realizat nici un studiu sistematic al textelor yoghine prezente în tradiţia vedantică.
VIDYA. Cunoaştere, erudiţie, cultură, ştiinţă.
VIJAYA. Victorie, victorios.
VIJNANA. Cunoaştere, înţelepciune, inteligenţă, înţelegere, discernământ. Acest cuvânt mai înseamnă o cunoaştere profană obţinută prin experienţe obişnuite, lumeşti, spre deosebire de cunoaşterea lui Brahman sau a Spiritului Suprem. Stare de realizare spirituală supremă care permite eliberatului să-l perceapă permanent pe Brahman (Supremul Absolut) în inima lumii fenomenale şi aceasta se produce mai mereu nu numai în starea de Samadhi. Atunci lumea nu mai este pentru el decât o manifestare plenară a lui Dumnezeu. Pentru a desemna această formă de cunoaştere supremă, Vedanta vorbeşte despre “a-l vedea mereu pe Brahman (Dumnezeu) cu ochii deschişi”. Cel care realizează această experienţă este numit vijnanin. Această stare desemnează cea mai înaltă formă de Samadhi – Bhava Samadhi.
VIJNANAMAYA KOSHA (“învelişul sau, altfel spus, corpul subtil alcătuit din cunoaştere”) este cea de-a patra teacă, “înveliş” (kosha) corporal constituit din înţelegerea şi intuiţia spirituală superioară, numită buddhi. Este considerată a fi printre cele mai elevate structuri invizibile ale omului care conţine energiile rafinate şi facultăţile care manifestă şi fac cu putinţă inteligenţa, discriminarea şi voinţa.
VIKSHIPTA (vasul sau canalul conştiinţei). Agitaţie a mentalului cauzată de distragere, confuzie sau perplexitate. Numele unuia dintre nadi-urile fiinţei umane.
VILOMA PRANAYAMA.  Loma înseamnă păr; viloma semnifică în răspăr, în contracurent, împotriva ordinii fireşti a lucrurilor. Particula “vi” marchează negarea sau privarea. În Viloma Pranayama, inspiraţia şi expiraţia nu sunt realizate în mod continuu, ci sunt fracţionate prin mai multe pauze.
VINA. Lăută indiană.
VINADANDA. O altă denumire simbolică pentru coloana vertebrală sau pentru Sushumna nadi.
VIPARYAYA (“eroare”), una dintre cele cinci categorii de “fluctuaţii” mentale (vritti), definită în Yoga Sutra (1.8) drept o cunoaştere eronată care nu se bazează pe realitatea propriu-zisă a obiectului. În lucrarea Yoga Bhashya (2.3) viparyaya este considerat drept un sinonim pentru avidya (“ignoranţă”), despre care se spune că este de “cinci feluri”. Viparyaya este însă marea eroare sau percepţie eronată datorită căreia noi interpretăm greşit însăşi existenţa.
VIRA.  “Erou”; este o tipologie umană foarte importantă în tantra yoga, care se referă la acei practicanţi care au dezvoltat  constant o atitudine eroică (vira bhava) plină de curaj şi de un nobil elan şi care se arată că este cea mai adecvată atitudine pentru epoca actuală (Kali Yuga). Astfel, celebrul tratat Kularnava Tantra explică termenul vira după cum urmează: “deoarece este liber de pasiuni şi dorinţe inferioare (raga), lipsit de confuzie şi zăpăceală (mada), nesubjugat de supărare (klesha), mânie (kopa), gelozie (matsarya) şi amăgire (superficialitate) sau prostie (moha) şi întrucât este foarte departe de agitaţia excesivă (generată de predominanţa tendinţei sau aspectului rajas) şi de inerţie (tamas), el tocmai de aceea este numit “erou” (vira)”.
VISHALATA.  Extensie, întindere, amploare, lărgime.
VISHAMA VRITTI PRANAYAMA. Vishama semnifică neregulat şi dificil. Vishama Vritti Pranayama este numită astfel pentru că durata inspiraţiei, a retenţiei şi a expiraţiei nu este aceeaşi. Aceasta determină rupturi de ritm, iar diferenţa în raportul timpilor generează o dificultate şi un pericol pentru practicant, dacă nu se află sub supravegherea unui maestru competent.
VISHNU GRANTHI (“nodul lui Vishnu”). Al doilea “nod” (granthi) subtil sau blocaj energetic al ansamblului de nadi-uri ale fiinţei, care obstrucţionează libera circulaţie a forţei divine a vieţii (Prana). Este localizat în zona abdomenului, deşi anumite texte yoghine îl plasează între abdomen şi zona inimii.
VISHUDDHA CHAKRA. Centrul situat în plan subtil la baza gâtului, tot în interiorul canalului Sushumna. Este centrul elementului subtil eter (akasha tattva). Corespondenţa sa fizică este plexul laringian. 16 nadi-uri simbolizate în forma unor petale de lotus emană din această chakra a cărei formă simbolică este cercul, culoarea este indigo, mantra fundamentală ce îi corespunde este (bija) ham, animalul său simbolic este un elefant cu şase colţi şi zeităţile cu care se poate lua legătura prin el sunt Sada Shiva şi o Shakti a sa Shakini.
 „Concentrarea intensă şi meditaţia profundă asupra elementului (tattva) acestei chakra este definită în textele yoga sub numele de expansiunea beatifică, spaţială Akashi dharana. Cel care practică această formă de meditaţie nu va dispare sau muri nici la disoluţia lumii (Pralaya). El obţine cunoaşterea intuitivă, perfectă a celor patru Vede, datorită meditaţiei perseverente asupra acestui lotus. El deţine cunoaşterea trecutului, prezentului şi viitorului şi dobândeşte  controlul energiilor misterioase ale timpului (trikala  jnana)”. (Shivananda).
VISHVADHARINI. Protectorul Universului.
VISHVA UDARA NADI (“canalul ombilicului lumii”), se mai scrie şi Vishva udari nadi (“canalul care înghite lumea”); este unul dintre principalele canale (nadi-uri) prin care circulă prin corp forţa divină a vieţii (Prana). Este localizat de regulă între Hasti jihva nadi şi Kuhu nadi. Yoga Yajnavalkya (4.44) îl plasează la mijlocul abdomenului (tunda), ceea ce explică numele său inedit, deoarece ombilicul este considerat adesea centrul fiinţei umane, fiind asociat cu centrul de greutate. Acest canal subtil este considerat a fi responsabil din punct de vedere subtil de digerarea hranei.
VIVEKA (Judecată, discriminare discernământ). Acest termen se referă la recunoaşterea sau distincţia care se realizează între ceea ce este real şi ceea ce este nereal, între adevăr şi neadevăr, iar în mod particular, acest cuvânt se referă la diferenţa dintre Sinele Suprem individual (Atman), esenţă nemuritoare spirituală a fiinţei umane şi “non-Sine” (Anatman), adică eul limitat, efemer şi tranzitoriu. În Yoga clasică, termenul viveka reprezintă de asemenea o noţiune importantă, care insistă asupra eternei separări şi distincţii ce trebuie să fie făcută între Sinele Nemuritor (Purusha) şi Natură sau Manifestare (Prakriti).
 Totuşi, textul Yoga Shikha Upanishad (IV, 22) care se bazează pe noţiunile metafizice nondualiste ale filosofiei Vedanta, critică această viziune, afirmând că distincţia între Sinele Suprem (Atman) şi non-Sine izvorăşte, practic, dintr-o profundă ignoranţă şi neînţelegere a realităţii spirituale. Cu toate acestea, în textul Tattvabodha scris de marele înţelept Shankaracharya, termenul viveka reprezintă una dintre cele patru condiţii indispensabile pentru acela care aspiră sincer la atingerea cunoaşterii spirituale şi constituie, de asemenea, conceptul central al excepţionalei lucrări Viveka Chudamani, scrisă de acelaşi autor (Shankaracharya).
VIVEKA KHYATI. Cunoaştere sau facultate (khyati) de discriminare.
VRITTI.  Mod de a acţiona, de comportare, manieră de a fi; condiţie sau stare mentală.
VRITTI PRANAYAMA. Există două tipuri de Vritti Pranayama: Sama Vritti Pranayama şi Vishama Vritti Pranayama. În primul, se urmăreşte să se atingă uniformitatea în durata celor patru faze ale respiraţiei (inspiraţia, retenţia pe plin şi pe vid şi expiraţia), oricare ar fi forma de Pranayama. În Vishama Vritti Pranayama, raportul între inspiraţie, retenţie şi expiraţie variază, ceea ce produce rupturi de ritm.
VYADHI. Boală, suferinţă, afecţiune.
VYAVASAYATMIKA BUDDHI. Intelect sârguincios şi perseverent.