PRINCIPII

PRINCIPII.jpgPrincipii filozofice în Yoga Inimii Spirituale

Yoga Inimii Spirituale urmăreşte eliminarea contradicţiilor, tensiunilor, conflictelor venind dintr-o viziune dualistă şi din condiţionarea inerentă acestei concepţii-programări. Ea aspiră la revelarea naturii noastre ultime, a Inimii Spirituale care să aducă înţelegerea şi trăirea Unităţii.

În cadrul acestei forme de yoga urmărim să exprimăm coerent conştiinţa unităţii, atât prin practicile meditative, cât şi în hatha yoga. Utilizăm de asemenea metode de integrare a acestei viziuni în viaţa de zi cu zi, pentru a infuza astfel conştiinţa Inimii Spirituale în orice clipă a existenţei.

În cadrul practicii hatha yoga, concentrarea asupra centrilor energetici, chakra, şi în general asupra fenomenelor energetice ocupă un rol secundar, aceasta fiind integrată în viziunea conştiinţei unităţii. Chiar dacă la începutul practicii yoga experienţele energizării centrilor de forţă (precum şi înţelegerile şi transformările care pot rezulta odată cu acestea) sunt importante pentru dezvoltarea conştienţei asupra realităţilor subtile ale fiinţei noastre, treptat, pe măsura maturizării spirituale, accentul se pune pe procesul de transcendere a ataşamentului faţă de structurile noastre fizice sau subtile.

De aceea, Yoga Inimii Spirituale nu este o practică a dominării, a subjugării sau controlului naturii interioare sau exterioare, ci o practică a abandonului conştiinţei limitatoare, a deschiderii faţă de Realitatea Supremă. Aici, abandonul în Inima Spirituală este faza superioară, este încoronarea practicii dominate de efortul individual.

În loc de a încerca să controlăm corpul şi mintea prin voinţa individuală egotică, asanele sunt realizate într-o atitudine de profundă transfigurare interioară şi devoţiune.

Practica însăşi reprezintă o aspiraţie de a ne reaminti în permanenţă idealul nostru spiritual.

În Yoga Inimii Spirituale, idealul practicii hatha yoga este armonia cu realitatea divină, dezlimitarea conştiinţei corporale, libertatea, exaltarea frumuseţii, deschiderea către realităţi energetice subtile ca premise ale revelării a ceea ce suntem cu adevărat.

Aici, tehnicile yoga, atât cele meditative, cât şi hatha yoga, nu se realizează pentru a „dobândi” Realitatea Supremă, Inima Spirituală, ci pentru a face din corp, psihic şi minte instrumente cât mai adecvate de expresie a Inimii, a Conştiinţei Supreme. Înţelegerea acestor nuanţe şi a rolului pe care corpul, psihicul şi mintea le au în raport cu Inima Spirituală este esenţială în atitudinea cu care practicam yoga.


Importanţa principiilor pe care se bazează practica spirituală

Considerăm că expunerea unor astfel de principii este foarte importantă, deoarece ea ne defineşte practica spirituală, o face mai coerentă, mai clară.

Premise

Există câteva premise „de bun simţ spiritual” de la care se porneşte în Yoga Inimii Spirituale, premise universal întâlnite în marile tradiţii spirituale.

  • Există o Realitate supremă ce reprezintă substratul unic şi universal al existenţei.
  • Natura Realităţii supreme este Conştiinţa.
  • Această Realitate există ca esenţă ultimă a fiinţei noastre. Ea este denumită „atman”, Sinele Suprem. (În Yoga Inimii Spirituale, alături de termenul „atman” vom folosi mai frecvent un termen similar, hridaya, Inima Spirituală.)
  • Prin practici yoga sau alte modalităţi spirituale, se pot crea condiţiile revelării a ceea ce suntem ca esenţă ultimă, atman.
  • Revelarea a ceea ce suntem, a esenţei ultime a fiinţei noastre, i-a făcut pe marii înţelepţi ai Indiei să afirme că există o identitate între Realitatea supremă şi atman. (Trei dintre cele patru mari afirmaţii vedice şi upanishadice, mahavakya, se referă la această identitate dintre brahman şi atman.)
  • Acest proces al revelării naturii noastre reale „seamănă” întrucâtva cu demersul pe care-l facem atunci când dorim să ne reamintim un lucru foarte important pe care l-am uitat. Din acest motiv, putem conveni că întreg acest proces reprezintă de fapt o re-găsire sau poate mai bine spus o re-amintire de Sine şi, din acest punct de vedere, tot ce avem de „făcut” este de a crea în „laboratorul” propriei conştiinţe acele condiţii interioare propice.
  • Există o vibraţie primordială, spanda, ce se exprimă în fiinţa noastră ca freamăt sacru al Inimii. Acest freamăt sacru este precum o punte între energie şi conştiinţă. Prin intermediul său o emoţie sau trăire spirituală poate depăşi pragul individualului, făcând să se reveleze libertatea spiritului.
  • Freamătul sacru, spanda, este un infailibil ghid spiritual lăuntric. El există dintotdeauna ca dimensiune fundamentală a existenţei pentru a ne îndruma de la individual la transpersonal, de la efemer la eternitate.
  • Urmând atât viziunea tradiţională tantrică, cât şi viziunile holistice contemporane, în Yoga Inimii Spirituale se pleacă de la premisa că totul este intercorelat. Totalitatea însăşi este o relaţie vie, vibrantă. Viaţa în sine este un joc cosmic al interacţiunilor infinite. Conştiinţa Inimii Spirituale face ca fiecare clipă trăită astfel să devină o oportunitate a inspiraţiei, a revelării, o sărbătoare sacră a interdependenţelor dintre părţi pe de o parte, şi a fiecărei părţi cu Totul pe de altă parte.

Corolar

În Yoga Inimii Spirituale, ca o consecinţă a intuiţiei substratului unic şi universal al existenţei, realizăm că toate aspectele fiinţei noastre sunt în ultimă instanţă divine.

Intuim de asemenea că adevărata noastră natură nu se limitează la corpul fizic şi nici măcar la structurile energetice sau psiho-mentale subtile. Astfel, pe această cale Spirituală, atât în meditaţie, cât şi în practica hatha yoga, se produce gradat o expansiune în care simţim că devenim precum spaţiul; ca îmbrăţişăm în noi totul. Simţim substratul unic şi universal al existenţei ca fiind dimensiunea transcendentă a fiinţei noastre.

Lasă un răspuns