”J”

JAGRAT. Una din cele patru avastha. Jagrat corespunde stării de conştiinţă numită adeseori veghe în care omul gândeşte şi acţionează în mod obişnuit atunci când a ieşit din somn. Este starea comună de conştiinţă în care se foloseşte inteligenţa pentru a percepe şi a aprecia lucrurile şi aspectele exterioare; se caracterizează printr-o extrovertire a simţurilor şi a gândurilor. Prin jagrata avastha se înţelege perceperea celor patru stări de conştiinţă: jagrat, svapna (conştiinţa stării de somn sau onirică), sushupti (starea de somn profund fără vise) şi turiya (literal “a patra” stare).

JALANDHARA-BANDHA (“contracţia lui Jalandhara”) este o tehnică importantă din Hatha – Yoga, care constă în “contractarea gâtului” (Kantha-Samkocana), realizată prin sprijinirea bărbiei în piept, gest realizat, de obicei, după inspiraţie. În Gheranda-Samhita (3.13), această tehnică este considerată a fi “marele gest(Maha mudra). Este practicată în asociere cu o mare varietate de posturi (asana-e) şi “gesturi sincronizatoare” (mudra-e). Lucrarea yoghină Goraksha-Paddhati (1.79) ne revelează faptul că această bandha “blochează” reţeaua de canale subtile (nadi sau sira) din zona gâtului şi împiedică astfel coborârea (şi irosirea) lichidului de ambrozie (amrita) în zona trunchiului. Jalandhara bandha vindecă foarte rapid bolile gâtului.

JAPA (în traducere cât mai exactă înseamnă a murmura, a şuşoti). Aceasta indică utilizarea numelui sau a unei formule sacre sau chiar a unei singure mantra-e scurte în scop de meditaţie. Exerciţiile de Japa Yoga sunt esenţiale pentru a ajunge la o liniştire şi purificare a minţii cât şi a anumitor energii lăuntrice. Unele texte disting trei feluri de japa:

a) Vaikhari-japa – repetarea cu voce tare;

b) Upamshu- japa – repetarea mută continuă în care buzele se mişcă, fără a emite nici un sunet;

c) Manasika-japa – repetarea mentală continuă, care nu este urmată de perceperea ecoului şi fuziunea cu aspectul său subtil obiectiv.

JATHARA-AGNI (“focul digestiv”) este localizat în zona stomacului; din punct de vedere ezoteric, el reprezintă soarele interior (Surya) care devorează în mod continuu nectarul divin (amrita) care curge din luna interioară (Chandra) aflatăîn plan subtil la nivelul capului. Anumite tehnici de Hatha -Yoga, cum sunt, de exemplu, Vahni Sara Dhauti, Shushka Vasti, Uddiyana Bandha şi Viparita Karani (tehnici care vor fi învăţate şi în cadrul cursului nostru de Yoga Integrală), stimulează în mod deosebit focul abdominal. Autorul anonim al lucrării Yoga Tattva Upanishad (45) consideră amplificarea focului digestiv drept un semn (cihna) relevant al succesului atins în purificarea canalelor energetice (nadi-uri) prin care circulă forţa subtilă a vieţii (Prana).

JIVA (viaţă, ceea ce este viu). Corespunde în mare cu ceea ce este numit în yoga psihic sau, aşa cum spune Mahabharata (XII. 180. 30), cu ”focul mental”. Acesta este de fapt eul individual şi efemer (jiva atman), spre deosebire de Sinele transcendent (Parama-Atman). Laghu-Yoga- Vasishtha (V.10.18) o numeşte mintea (cit) care nu cunoaşte Realitatea Ultimă (Divină) şi care, prin urmare, este supusă suferinţei. Conform şcolilor vedantice, numeroasele euri individuale sunt de fapt un produs al iluziei. Multiplicitatea lor, ce provine din ignoranţa spirituală (avidya, ajnana), nu permite cunoaşterea adevărului ultim. După eliberarea spirituală, aparenţa diversităţii existenţei se topeşte complet şi atunci este recunoscută unitatea şi unicitatea divină.

În Goraksha-Paddhati (II. 35), un străvechi text de Hatha-Yoga, jiva este comparat cu un taur care este ”legat cu trei legături” şi care ”urlă cu putere”. Afirmaţia ”legat cu trei legături” sugerează experienţa individuală care se confruntă cu cei trei constituenţi primari ai naturii (guna-ele) (tamas, rajas, sattva). Shiva Purana (I. 16. 99) defineşte jiva ca fiind ”ceea ce decade gradat începând chiar din momentul naşterii” şi ca fiind ”ceea ce este născut încurcat şi îngenunchiat”. Din acelaşi motiv, Gheranda Samhita (III. 50) îl compară cu un animal (pashu), atât timp cât forţa spirituală sau Kundalini-Shakti este încă adormită şi netrezită în respectiva fiinţă umană. Kaula-Jnana- Nirnaya (VI.7) afirmă la rândul său că individul este numit jiva atât timp cât el locuieşte în corpul fizic, identificându-se în special cu acesta şi devine supremul Shiva după ce, graţie trezirii spirituale, este eliberat de legăturile cu corpul fizic. În momentul morţii, în general se spune că jiva pleacă prin creştetul capului (Sahasrara) (în cazul unei persoane evoluate), sau prin alte orificii ale corpului. Una din cele mai directe căi de transcendere a manifestării este ieşirea din corp prin Zona specifică Inimii Spirituale (zona pieptului, un deget spre dreapta).

Există o relaţie strânsă între jiva şi forţa subtilă a vieţii (Prana) privită ca respiraţie (prin intermediul căreia pot fi captate suflurile vitale vehiculate de aer). Această relaţie a fost studiată cu multă atenţie mai ales în Hatha -Yoga. Astfel, în Goraksha-Paddhati (I.38) găsim următoarea sutra importantă: ”La fel cum o minge lovită cu putere de un băţ este instantaneu proiectată în sus, tot astfel (jiva), de îndată ce este lovit de Prana şi apana nu mai poate rămâne liniştit. Sub influenţa permanentă a lui Prana şi apana psihicul se mişcă când în sus, când în jos, când către calea din stânga (-), când către calea din dreapta (+).

La fel cum un şoim puternic legat cu o funie poate fi oricând tras îndărăt cu funia, fiind oricând adus înapoi de îndată ce şi-a luat zborul, tot astfel, la rândul său, psihicul legat prin intermediul calităţilor naturii (guna-elor) este tras când într-o parte când într-alta de Prana şi apana.

El (jiva) părăseşte corpul fizic odată cu emisia sunetului Ham şi intră înapoi în corpul fizic odată cu emisia sunetului sa, ambele sunete subtile fiind în mod continuu emise (deoarece ele formează aşa-zisa mantra nebănuită Hamsa).”

Yoga-Vasishtha (apendice la VI.50.2) conţine următoarea categorisire a jiva-şilor în şapte tipologii care sunt grupate după starea lor de putere şi după gradul lor de maturitate spirituală:

1. Svapna -jagara (starea de vis-veghe): în această grupă intră cei ale căror vise sunt generate de lumea stării de veghe a celorlalţi.

2. Samkalpa-jagara (imaginaţie-veghe): în această grupă intră cei a căror imaginaţie este atât de puternică încât ea creează o lume la fel ca cea a stării de veghe pentru ceilalţi.

3. Kevala -jagara (starea doar de veghe): în această grupă intră cei care experimentează starea de veghe pentru prima dată şi ajung să se simtă renăscuţi ca şi cum ar avea un ”suflet nou”.

4. Cira-jagara (o lungă veghe): în această grupă intră cei care au experimentat starea de veghe timp de multe vieţi, putând chiar ei singuri să-şi dea seama că sunt nişte ”suflete bătrâne”.

5. Ghana- jagara (starea de veghe solidificată): în această grupă intră cei ale căror acţiuni repetate i-au readus până la urmă la o stare de relativă inconştienţă.

6. Jagra- svapna (starea de veghe-vis): în această grupă intră cei pentru care lumea percepută în timpul stării de veghe nu este decât un vis.

7. Kshina-jagara (starea diminuată de veghe): în această grupă intră cei pentru care lumea percepută în starea de veghe a încetat să mai existe ca o manifestare aparent independentă, deoarece ei şi-au revelat Sinele(Atman).”

Într-un alt loc (III.94.2) aceeaşi lucrare propune o clasificare în douăsprezece grupe a jiva-şilor, pe baza legăturilor ce există între constituenţii primari (guna-ele) ai Naturii. Toate aceste ordonări sau grupe servesc scopului principal prin care se urmăreşte a se arăta că de fapt starea de veghe, care este atât de mult apreciată în cazul civilizaţiei noastre actuale, nu exprimă în nici un caz potenţialul ultim uman. Ea reflectă mai degrabă un grad aparte de conştiinţă care este caracterizată printr-un anumit nivel de maturitate psihică, mentală, morală şi spirituală.

JIVANMUKTA –(„eliberat spiritual în viaţă”), fiinţă extrem de evoluată spiritual care, deşi a atins culmea desăvârşirii, continuă să trăiască în corpul fizic.

JIVATMAN „Sine încarnat, viu”, conştiinţa individualizată. JNANA CHAKSHU. Ochiul (chakshu) înţelepciunii, ochiul spiritului, viziunea profundă a cunoaşterii directe a Sinelui, Atman.

JNANA MARGA . Calea spirituală a cunoaşterii Sinelui Divin Atman, prin care omul atinge realizarea supremă, eliberarea de lanţul reîncarnărilor în ciclul necesităţii manifestării.

JNANA MUDRA.Gest sincronizator al mâinii, dublat de o atitudine mentală corespunzătoare atingerii stării de jnana (cunoaştere ), în care extremitatea degetului arătător (index) atinge vârful degetului mare, în timp ce celelalte trei degete rămân întinse. Acest gest este simbolul cunoaşterii (jnana), iar indexul reprezintă sufletul individual şi conştiinţa egoului, în timp ce policele simbolizează Spiritul Universal Suprem, Sinele. Unirea celor două principii – cel uman şi cel divin – reprezintă adevărata şi unica cunoaştere.

JNANA SHAKTI. Termenul jnana provine de la rădăcina jna (a cunoaşte). Calea lui jnana (jnana yoga) este aceea a intelectului pur care urmăreşte să ajungă la cunoaşterea lui Dumnezeu. Ea presupune capacitatea de discernământ prin care este recunoscută maya ca iluzia cosmică. Jnanayoga implică să fie transcense dorinţele şi iluziile, pentru a nu mai rămâne decât Brahman (Dumnezeu), ca unică şi supremă realitate. Jnana Shakti semnifică puterea subtilă, divină prin care Creatorul realizează cunoaşterea esenţială şi totală a creaţiei. Din acest punct de vedere, jnana Shakti reprezintă de fapt omniscienţa divină şi, în acelaşi timp, cunoaşterea divină unificatoare care leagă între ele într-un întreg coerent, toate obiectele, fiinţele şi aspectele în aparenţă foarte disparate şi diverse ale manifestării.

JNANA YOGA (“Yoga cunoaşterii”), una dintre principalele ramuri ale sistemului yoga. În esenţă, Jnana Yoga este identică cu calea spirituală Vedanta, care aşează pe primul plan cunoaşterea spirituală (jnana). Specific, Jnana Yoga constă în exercitarea constantă a discernerii Realităţii Ultime de irealitate (ceea ce este efemer sau impermanent), a Sinelui (Atman) de tot ceea ce NU este Sine (anatman). Termenul Jnana Yoga apare sub această formă pentru prima oară în Bhagavad-Gita (III.3), unde încarnarea divină Krishna îi spune elevului său Arjuna: “Eu am revelat, din timpuri imemoriale, două moduri fundamentale ale desăvârşirii spirituale: yoga cunoaşterii (Jnana Yoga) pentru adepţii filosofiei Samkhya şi yoga acţiunii (Karma Yoga) pentru toţi yoghinii”. Aici, termenul “adepţi ai filosofiei Samkhya” nu desemnează de fapt în mod special numai pe cei care au aderat la viziunea asupra lumii specifică sistemului Samkhya, ci se referă la toate metodele şi practicile contemplative.

Principala tehnică de Jnana Yoga este meditaţia profundă. În câmpul sau mediul lăuntric esenţializat al meditaţiei, discriminarea dintre real şi ireal poate fi realizată repede şi cu mai multă eficienţă. Krishna echivalează de asemenea Jnana Yoga cu Buddhi-Yoga, deoarece trezirea intelectului superior (buddhi) este cea care face cu putinţă această discriminare.

În lucrarea de referinţă Vedanta Sara, a celebrului yoghin Somananda, datând din secolul al XV-lea, sistemul Jnana Yoga este expus ca fiind alcătuit din 4 elemente esenţiale: 1) discernământul (viveka) sau discriminarea între permanent şi trecător, între real şi ireal; 2) renunţarea (tyaga) la fructul acţiunilor personale; 3) “cele 6 realizări” (shat sampatti), constând din: liniştea interioară (shama), controlul perfect al simţurilor (dama), abţinerea (uparati) de la acţiuni nerelevante pentru menţinerea echilibrului sistemului corp-minte sau pentru atingerea iluminării, rezistenţa (titiksha) la diferitele dificultăţi şi greutăţi inerente, focalizarea mentală (samadhana) şi credinţa fermă şi puternică (shraddha); 4) aspiraţia intensă către eliberarea spirituală (mumukshutva).

Alte lucrări însă, cum ar fi de exemplu ilustrul comentariu al lui Shankara la Brahma Sutra (I.1.4), vorbesc despre 7 faze sau aspecte ale sistemului Jnana Yoga. Aceste 7 etape constau de fapt din cele 4 enumerate mai sus, la care se adaugă “ascultarea” (sau asimilarea atentă) (shravana) a scrierilor tradiţionale, focalizarea profundă (manana) asupra adevărului acestor scripturi şi meditaţia perfectă (nididyasana).

JNANAPRAKASHA (sec.XVI, e.n.) a fost un mare yoghin din sudul Indiei, cunoscut de asemenea şi ca autor al unui comentariu la Shiva Jnana Siddhi. Lui i se atribuie şi alte lucrări yoghine importante, printre care Shiva Yoga Sara şi Shiva Yoga Ratna. O particularitate a operei sale constă în traducerea cuvântului “yoga” nu prin “fuziune”, ci prin noţiunea de mijloc de realizare a identităţii (sayujya) cu Shiva, adică a “stării de Shiva(shivatva). A revelat discipolilor săi calea cunoaşterii (jnana) Spiritului Divin, Atman prin intermediul meditaţiei şi extazului, fără să neglijeze însă meritele tehnicilor de control al suflului subtil (Pranayama).

JNANENDRIYA. Vezi indriya.

 

Anunțuri