INIMA SPIRITUALA

Evoluţia perspectivei asupra Inimii

Prin practică, Yoga Inimii Spirituale aduce prin ea însăşi,  diferite înţelegeri referitoare la ce este cu adevărat Inima. La început ea este un obiect de meditaţie, apoi devine şi mijloc de cunoaştere, iar în final Inima se revelează în adevărata sa natură, ca fiind ceea noi suntem în realitate.

“În tradiţiile spirituale din India, ca şi în alte părţi, “Inima” se referă nu atât la organul fizic cât la structura psihospirituală corespunzând muşchiului inimii în plan material. Această Inimă spirituală este celebrată de yoghini şi mistici ca sălaşul Sinelui transcendent. Este numită hṛd, hṛdaya, sau hṛt-padma (lotusul Inimii). Deseori este denumită „peştera” secretă (guhā) în care yoghinul trebuie să îşi menţină mintea. În unele şcoli, cum ar fi śaivismul kaşmirian, cuvântul hṛdaya se referă totodată şi la Realitatea ultimă.” 

Georg Feurstein

 În funcţie de context, Inima Spirituală, sau Inima (cu majusculă), poate avea diferite semnificaţii strâns corelate între ele. Dar, chiar dacă această noţiune pare complexă, nu trebuie să ne pierdem în capcana conceptelor.

Simplitatea absolută este natura Inimii

Orientaţi-vă atenţia asupra pieptului. Acea vibraţie fină şi discretă care este trezită acolo, în absenţa oricăror gânduri, când mintea este tăcută, acea vibraţie este începutul freamătului sacru, cea mai directă experienţă a Inimii Spirituale. Relaxaţi-vă, închideţi ochii pentru câteva secunde şi lăsaţi să apară vibraţia… O simţiţi?

Această chemare directă a infinitului radiind din zona pieptului este cea mai elocventă şi intimă semnificaţie a Inimii şi totodată mărturie a existenţei acesteia.

Cufundaţi-vă în această intimitate, în acest freamăt sacru al Inimii pentru că acolo este revelat Adevărul. Fără această trăire, tot ceea ce urmează în această prezentare nu ar fi  decât “hrană pentru minte”, informaţie fără viaţă.

Adevăratul înţeles al Inimii Spirituale se află chiar în acest freamăt, în această vibraţie intimă. Acordaţi-vă timpul pentru a o simţi profund.

În simplitatea acestei vibraţii se găseşte prospeţimea revelaţiei. Revelaţie ce provine din “interior” chiar dacă informaţia pare că vine din “exterior”.

Simplitatea acestei vibraţii, a acestui freamăt sacru al Inimii, este “spiritul”, esenţa acestor informaţii.

Semnificaţia Inimii Spirituale

Pe de altă parte, multitudinea semnificaţiilor şi a caracteristicilor simbolice ale Inimii Spirituale are importanţa ei. Întreaga călătorie spirituală poate fi descrisă prin aceste noţiuni.

1)  În primul rând, principala semnificaţie a Inimii Spirituale: Ea este natura noastră esenţială şi cea mai profundă; dimensiunea inefabilă a fiinţei noastre. Este un alt nume pentru Sinele suprem, ātman, cum este numit în tradiţia yoghină. Inima Spirituală este Conştiinţa Supremă, Subiectul suprem al Cunoaşterii, purul Eu.

Este conştiinţa martor, observatorul ultim al tuturor gândurilor, emoţiilor, senzaţiilor, minţii, a tot ceea ce e interior şi a ceea ce este universul exterior.

2) Inima Spirituală este Realitatea ultimă, realitate atât transcendentă, cât şi imanentă a oricărui aspect al macrocosmosului. Este esenţa ultimă a tot. Este o trăire dincolo de dualitate. “Inima omului şi Inima cosmosului sunt una”. Prin maturizarea spirituală, Inima se revelează a fi mult mai mult decât dimensiunea individuală a fiinţei. Ea nu poate fi exprimată în termenii dualităţii. Reprezintă totalitatea în care Subiectul şi obiectul, martorul care observă şi ceea ce este observat sunt una.

Înţeleasă ca şi conştiinţă supremă, Inima este nelimitată. Este Lumina infinită. Este de asemenea libertatea absolută şi spontaneitatea acestei Lumini a conştiinţei, ce ne apare în diferitele forme ale manifestării. Inima, ca şi conştiinţă supremă, este precum oceanul care ia diferitele forme ale valurilor sale. De aceea, conştientizarea Inimii spirituale este ea însăşi o cale completă. Ea poate să conducă spre cunoaşterea directă, integrând toate energiile, întreaga manifestare, dar în acelaşi timp este o cale a revelării Transcendenţei Supreme.

3)  E un sui-generis organ spiritual de cunoaştere directă.

Uneori Inima este înţeleasă ca fiind un mijloc de obţinere a revelaţiei. Ea este totodată un organ de purificare, de reintegrare şi transfigurare a fiinţei noastre. De exemplu, pentru un tantric tot ceea ce îi provoacă plăcere îi face Inima să cânte, Inima fiind înţeleasă în acest caz ca un instrument cosmic al conştiinţei. Prin detaşarea de orice aspect individual se ajunge la o spontană sublimare în Inimă a acestor energii. În felul acesta, fiecare senzaţie este purificată şi oferită apoi spaţiului infinit al Inimii.

4) Un punct de inflexiune.

Inima este puntea dintre finit şi infinit, dintre personal şi transpersonal, dintre prezent şi eternitate. Este deschiderea către totalitate. În acest aspect, Inima este principala noastră şansă de a ne transcende limitele individualităţii. Această calitate a Inimii face din ea un tărâm de graniţă pentru că ea participă în acelaşi timp atât la caracteristicile realităţii ultime, cât şi la cele ale realităţilor finite. Inima interioară este un portal către trăirea directă a ceea ce numim „spirit”, conştiinţă, concepte ce transcend orice definiţie.

5) Un ghid interior ce revelează Adevărul ultim.

Urmarea impulsurilor sale este o cale de eliberare.

6) Sursa întregii creaţii şi punctul final al tuturor energiilor.

Inima a fost de multe ori văzută ca fântâna nemuririi.

Preaplinul Inimii, exprimat ca Iubire pură şi Existenţă pură este el însuşi un semn al realizării:

“În mijlocul Inimii mele,

a apărut o stea,

şi cele şapte ceruri s-au topit

în strălucirea ei.” Rumi

7) Sălaşul tuturor misterelor profunde.

Inima iradiază o taină a suveranităţii sale mistice. Ea este sursa unei spontane minunări generată de intuirea existenţei lui Dumnezeu. În tradiţia yoghină acest atribut este numit guhā, “peştera Inimii”.

Într-adevăr, Inima are unele calităţi ce sunt imperceptibile pentru acela care nu trăieşte profund, spiritual. Ea rămâne un domeniu necunoscut pentru cel care ignoră regatul interior în care Inima este centrul.

8) Vidul absolut:

“Nu există un alt Buddha decât Inima.

Toate fenomenele nu sunt altceva decât Inima.” Tao-sin

René Guénon a spus că acea “Pace a vidului” , acea “Mare pace” (Es-Sakînah) a esoterismului islamic, privită ca prezenţă divină a Centrului fiinţei, este reprezentată simbolic, în toate tradiţiile, de Inimă. În tradiţia yoghină  este exprimată de hṛd ākāṣā, spaţiul infinit al Inimii.

9) Freamătul sacru, expresia unei pure, absolute aspiraţii.

Sufiţii, vedanticii, isihaştii, adepţii tradiţiei śaiva  etc. răspund toţi chemării Inimii şi exprimă acelaşi pur impetuos dor de Dumnezeu, dincolo de orice formă de adoraţie, dincolo de concepte şi numele atribuite Realităţii. Toţi o percep ca pe un freamăt sacru, vibrând în ei şi pretutindeni.

Din Inimă emană un sentiment al Adevărului, al purei Existenţe. Făcând din Inimă simbolul sacralităţii, religiile au exprimat chiar această idee. 

10)  Inima poate fi un important obiect de concentrare şi meditaţie.

 

Inima Spirituală nu este doar sufletul, activitatea psihică

Inima este considerată sediul sentimentelor, al activităţii psihice. Dar aceasta e doar o dimensiune relativă şi individuală a Inimii. Lumea emoţiilor personale, sufletul uman, trebuie depăşit prin detaşare, pentru a revela adevărata semnificaţie universală a Inimii. Aşadar âtman, Inima Spirituală, nu are o dimensiune fizică sau mentală ca atare şi se exprimă pe ea însăşi în mod nemijlocit printr-un freamăt transfigurator. Dar, aşa cum spun fără urmă de îndoială yoghinii, „Acela” există şi doar El e real.

Nu dramatiza!

Inima spirituală nu este inima fizică, nu este Inima emoţională, chiar dacă de obicei este privită doar ca sediu al emoţiilor. Chiar dacă Inima e asociată cu afectivitatea, cu emoţia, acesta este doar un aspect secundar. Tendinţa de a crede că  emoţiile sunt cele mai profunde şi înălţătoare aspecte din noi este profund greşită.   

Afirmaţia că sentimentele sunt superioare raţiunii este incorectă. În realitate, prin exaltarea emoţiilor nu facem decât să cădem într-o sferă inferioară judecăţii raţionale. Sentimentalismul nu e totuna cu intuiţia spirituală a existenţei pure ce radiază din Inimă. De aceea în timpul retragerilor pentru revelarea Inimii spirituale recomandăm ferm oamenilor să nu dramatizeze, indiferent ce amintiri, traume, emoţii ar putea apărea din mintea subconştientă.

Detaşarea este o cheie importantă.

Inima Spirituală nu e anāhata cakra

Conform tradiţiei tantrice, anâhata cakra este doar un nivel sau o dimensiune a fiinţei noastre şi a întregii manifestări. Inima Spirituală este mai mult decât atât. Inima Spirituală nu este o scânteie din Dumnezeu. Inima Spirituală este Dumnezeu.

 Identitatea dintre âtman şi brahman

Jñāna yoghinii vorbesc de obicei despre această viziune paradoxală : ātman (Inima Spirituală) şi brahman (Absolutul) sunt una. “Acest ātman este brahman”. “Ayamâtma brahma” este una din cele patru mahāvākya, mari afirmaţii (sau am putea spune sugestii, idei forţă) ale tradiţiilor vedelor şi upanishadelor.

Cheia înţelegerii naturii Unităţii şi Unicităţii esenţiale a universului constă în a vedea că Inima, eternul nostru Sine nemuritor, este identic cu brahman (Absolutul). O altă mahāvākya apare în Chandogya Upanishad: “Tat tvam āśi“ – „Acea ultimă realitate, brahman, este ceea ce tu eşti”. Aşadar, Inima Spirituală nu este doar o reflexie a totului. Este conştiinţa supremă, esenţa a tot, fundalul existenţei. Totul, Unitatea suntem noi. În meditaţia de revelare a Inimii Spirituale noi toţi revelăm aceeaşi Inimă, acelaşi Sine divin, aceeaşi Ultimă Realitate. Inima omului şi Inima Lumii sunt o singură Inimă.

Acesta este demersul în Yoga Inimii Spirituale, în cursurile, retragerile şi seminariile noastre.

Vrem să învăţăm abandonarea în Inimă, în Suprema realitate, în Dumnezeu (dar Dumnezeu simţit dincolo de orice concepte, definiţii religioase). În felul acesta realizăm identitatea cu totalitatea Vieţii.

Unde ne focalizăm?

“Atomul divin al Sinelui se găseşte în partea dreaptă a inimii, la aproximativ o lăţime de deget distanţă de linia mediană.”

“Aici este Inima Spirituală. Se numeşte hṛdaya, este localizată în partea dreaptă a pieptului şi este clar vizibilă ochiului interior al aspirantului pe calea spirituală. Prin meditaţie poţi învăţa să găseşti Sinele în peştera acestei Inimi.” Ramana Maharshi.

Cuvântul hṛdaya este compus din hṛd (centru, Inimă) şi ayam (acesta).

 Practica spiritualã recomandatã de Ramana Maharishi

Dacă acceptăm că există această zonă în corpul nostru, care are un rol privilegiat în revelarea a cine suntem cu adevărat, atunci, aşa cum punctează Ramana, este logic să considerăm că acesta este un punct principal în care mintea ar trebui să fie focalizată în concentrare şi meditaţie.

Ramana sintetizează în felul următor:

“Este esenţial în orice sādhana (practică spirituală) să urmăreşti să aduci înapoi mintea agitată şi să o fixezi doar asupra unui singur lucru. De ce atunci să nu fie adusă înapoi să se focalizeze în Sine (în acest sentiment al Eu-lui)? Aceasta este âtma-vicâra. Asta este tot ce avem de făcut!”

Unde plasăm conştiinţa martor?

Când recunoaştem necesitatea de a fi conştienţi de noi înşine, de a menţine conştiinţa martor ca o atitudine spirituală fundamentală, cel mai bine e să ne centrăm în regiunea din mijlocul pieptului. Acesta e un aspect important şi ne va ajuta să înţelegem clar că, de fapt, conştiinţa noastră esenţială nu este o funcţie a minţii, un gând, ci este lumină ce emană din dreptul inimii, din piept.

Plasarea conştiinţei martor în creier este o atitudine sterilă. Martorul ultim nu este mintea şi nici gândul. Ne putem imagina în minte un martor al gândurilor şi apoi cu uşurinţă ne putem imagina un alt martor al primului martor şi tot aşa… Mintea poate să se joace de-a martorul la infinit.

Doar dacă plasăm conştiinţa martor în Inima Spirituală, în acel loc intim, profund, în care intuim cine suntem, vom realiza prezenţa martorului ultim. Acest fapt nu poate fi argumentat teoretic. El este revelat prin meditaţie.

Despre Sahasrāra

Urmărim să clarificăm un aspect de multe ori controversat: unde se revelează de fapt mai uşor Inima Spirituală şi unde e cel mai bine să ne focalizăm pentru a ne revela Realitatea noastră divină, Sinele Suprem? Unii yoghini spun că acest punct este ājñā cakra, alţii sahasrāra, alţii dvādaśānta (o zonă situată la 12 lăţimi de deget deasupra capului). Toate acestea pot fi folosite ca suport în meditaţie. Dar demersul va fi diferit în fiecare situaţie.

Multe afirmaţii ce provin din texte orientale tradiţionale confirmă faptul că jivātma şi ātman sunt conţinute în acelaşi centru, situat în zona din mijlocul pieptului. Focalizarea în sahasrāra sau dvādaśānta arată un demers tantric în care energia este ridicată de-a lungul canalului energetic din mijlocul coloanei vertebrale, suṣumṇā nāḍī. Asta sugerează o mişcare către un scop. Sahasrāra simbolizează ceea ce e cel mai înalt, cel mai sus. Inima simbolizează Centrul fiinţei în care toate sunt  desăvârşite şi unde nu există intenţii personale.

Nelimitarea Inimii Spirituale

„Singura frumuseţe care dăinuie este frumuseţea Inimii”  – Rumi

Inima este fără limite şi pentru că nu are formă poate conţine totul.

Este important să reţineţi că raportarea a ceva infinit, ātman, Sinele divin, la un punct din corpul fizic este doar un ajutor pentru început. Înţelepţi ca Ramana Maharshi afirmă: conştiinţa Supremului infinit nu poate fi localizată într-un loc anume din corp. În expansiunea divină, în cufundarea în oceanul conştiinţei nu mai putem vorbi despre cap, braţe, corp şi alte zone. Ramana spune că în momentul întoarcerii la conştiinţa corpului fizic, când redevenim conştienţi de corpul fizic, continuă să existe o amintire a acelei stări şi ea pare a fi corelată cu inima fizică, cu mijlocul pieptului, un pic spre dreapta. Infinitatea divină poate fi din nou găsită cu uşurinţă prin centrarea în regiunea inimii. Creştinii de asemenea vorbesc despre coborârea minţii în Inimă.

 Inima ca obiect, mijloc de cunoaştere şi subiect al meditaţiei 

În retragerile pentru revelarea Inimii Spirituale, obiectul meditaţiei nu este respiraţia, sau senzaţiile corporale, sau sentimentele, sau mintea, ca în alte retrageri, ci Inima Spirituală, ātman, Sinele divin. Dar, pe măsură ce meditaţia devine mai profundă, Inima Spirituală nu va mai fi doar obiectul meditaţiei. Devenim conştienţi că Ea este totodată Subiectul, conştiinţa martor, Sinele profund, însăşi sursa procesului meditativ. Aşa că înţelegem că Inima Spirituală este mult mai mult decât obiectul concentrării sau al meditaţiei. Aceasta ne va ajuta să cunoaştem direct o altă modalitate de a ne apropia de meditaţie şi de spiritualitate. Realizăm că Inima este în acelaşi timp sursa atenţiei, (cunoscătorul), instrumentul cunoaşterii (organul cunoaşterii) şi obiectul cunoaşterii. Acest fel de meditaţie este o introspecţie ce porneşte din Inimă şi se întoarce în Inimă.

 Raportul dintre minte şi Inimă

“Marile idei vin din Inimă.” –  Blaise Pascal

Realitatea divină a Existenţei, Prezenţa, Acel “Eu sunt”, rezidă în Inimă; omul cerebral e un om limitat.

A cuceri versus a te abandona

În general, activitatea minţii este guvernată de intenţionalitate egotică şi implicit este o mişcare condusă de ego. Este o activitate care vrea „să apuce”, „să cucerească”, să acumuleze informaţia, să aibă controlul asupra obiectelor şi asupra procesului cunoaşterii de sine. Când facem pratyāhāra şi ne centrăm în zona pieptului, căutând cele mai profunde aspecte ale fiinţei noastre, începem să căutăm interiorul în detrimentul exteriorului. În acest fel trecem de la atitudinea obişnuită a minţii de “cucerire”, la o predispoziţie receptivă, contemplativă. E un fel de abandon care implică luciditate, discernământ, vigilenţă. Atunci putem vorbi despre acţiune, dar e de o cu totul altă natură. Este mai mult o prezenţă pură ce radiază, nu o acţiune a egoului. 

Construirea unui organ de percepţie

În această fază nu este vorba doar de atenţia minţii. E o atenţie a unui sui-generis organ superior de cunoaştere. Este un organ de cunoaştere ne-mediată, jñāna, care aduce intuirea intimă a ceea ce suntem cu adevărat. Acest nou organ de cunoaştere este format prin identitatea atributelor minţii şi ale Inimii.

Atenţia Inimii-minte implică mai mult o atitudine de aşteptare, o orientare către un nivel al unor stări de dincolo de mintea raţională, un tărâm al păcii, al sacralităţii.

În consecinţă, premisa abandonului este creată printr-o atenţie activă, superioară, în care Inima Spirituală este, cum deja am menţionat, în acelaşi timp sursa cunoaşterii (Cunoscătorul), mijloacele cunoaşterii (acest organ al Cunoaşterii Spirituale) şi ţelul către care este direcţionată atenţia (obiectul cunoaşterii). Aşa că putem să vorbim despre o atenţie care pleacă din Inimă şi se întoarce în Inimă. Dar, în această călătorie de la Inima noastră la Inima lui Dumnezeu, în această cunoaştere directă, jñāna, realizăm că totul este îmbrăţişat: întreaga Creaţie, brahman, Absolutul însuşi.

Rezultă că adevărata Cunoaştere, jñāna, rezidă în Inimă, în chiar miezul fiinţei noastre. Revelarea Inimii Spirituale face ca această înţelepciune să ne pătrundă întreaga fiinţă şi astfel să ne ilumineze cu strălucirea sa.

“Ignorantul crede că Sinele poate fi cunoscut cu mintea, dar cel iluminat ştie că El este dincolo de dualitatea cunoscător – cunoscut.” Kena Upanishad

Unitatea dintre Iubire şi cunoaşterea directă, bhakti  şi jñāna

Cea mai bună modalitate de a fi conştient de Inima Spirituală este să iubeşti. De aceea jñāna, cunoaşterea directă, este atât de mult legată de bhakti, care înseamnă iubire, devoţiune, fervoare, adorare, extaz.

“Dumnezeu este născut în Inimă şi Inima este născută în Dumnezeu”, după cum spunea marele mistic creştin Meister Eckhart. Această viziune ne face să înţelegem că nu e nimic de căutat în interior şi nici în exterior. Dumnezeu este deja aici. Beatitudinea Purei existenţe, sat, expansionează sufletul şi înţelegerea. Realitatea divină revelează misterul iubirii-conştiinţă.

“Inteligenţa Inimii” în spiritualitatea creştină

În spiritualitatea creştină, pentru părinţii deşertului, Inima nu este un simplu organ fizic, ci este Centrul spiritual al fiinţei umane, sinele ei profund, altarul interior, în care se intră doar prin sacrificiul individualului. Aici se înfăptuieşte misterul unirii dintre divin şi uman.

În viziunea părinţilor deşertului, există un organ al contemplării, numit “ochiul Inimii” sau Inteligenţa Inimii, nous. Acest nous sălăşluieşte “în profunzimea sufletului”; el este cel mai adânc aspect al Inimii. Pentru ei, nous, “inteligenţa Inimii”, este cea mai înaltă aptitudine a omului  prin care el Îl cunoaşte pe Dumnezeu cu ajutorul percepţiei spirituale sau înţelegerii directe (Sf. Isaac Sirianul foloseşte termenul “simpla cogniţie”). Inteligenţa Inimii nu funcţionează prin formularea unor concepte abstracte şi nu ajunge la concluzii prin deduceri logice. Ea înţelege Adevărul divin prin experienţă directă sau intuiţie.

Importanţa “vegherii Inimii”

Pentru părinţii deşertului, nipsis, „vegherea Inimii” reprezintă claritatea spirituală, vigilenţa. Ea semnifică o atitudine plină de atenţie în care suntem continuu conştienţi de Inima Spirituală.

Tratatul principal al acestei tradiţii este Filocalia (“iubirea Frumuseţii”). Frumuseţea înţeleasă ca sursă transcendentă a vieţii şi revelaţie a Adevărului. (Filocalia este o colecţie de texte referitoare la rugăciunea creştină şi la viaţa consacrată lui Dumnezeu). Numele grec al Filocaliei este “Philokalia părinţilor niptici”, adică a părinţilor care practică virtutea vigilenţei.

Aceasta arată că, pentru ei, conştientizarea Inimii Spirituale ocupa un loc central.

Aceeaşi atitudine este promovată în Yoga Inimii Spirituale, la cursurile, în retragerile şi seminariile noastre.

Ochiul Inimii

Expresia “ochiul Inimii” apare de asemenea şi în tradiţia sufită. Aici reprezintă deschiderea faţă de divin, ochiul prin care profunzimea Inimii poate fi văzută şi prin care Inima poate recunoaşte Suprema Realitate divină. Conform acestor descrieri, ne putem imagina acest ochi al Inimii ca privind în două direcţii:

a)  o privire orientată în „interior”, prin care cel care meditează poate vedea Infinitul profunzimilor Inimii.

b)  o alta orientată spre “exterior”. Acesta este ochiul prin care Subiectul Suprem, conştiinţa martor, Cunoscătorul ultim, Dumnezeu priveşte Lumea, este martorul atotcuprinzător al acesteia.

Pentru aceste tradiţii, acest loc din adâncul Inimii este simbolul punctului de contact cu Dumnezeu.

Conştientizarea Inimii Spirituale – o cerinţă spirituală fundamentală

Marele mistic şi poet sufit Rumi spunea:

“În Inima ta este o lumânare

gata să fie aprinsă.

Este un vid în sufletul tău, gata să fie umplut.

Simţi asta, nu-i aşa?

Simţi separarea de Cel mult iubit.

Cheamă-l să te umple,

îmbrăţişează focul.    

Aminteşte-le celor care îţi spun altceva că

Iubirea

vine la tine din propria ei dorinţă,

şi dorul de ea

nu se poate învăţa în nici o şcoală.”

 

În acelaşi fel în care mintea este antrenată la şcoală prin procesul educaţiei, Inima noastră (înţeleasă aici ca organul de percepţie spirituală) are nevoie să se dezvolte. În domeniul Inimii, mulţi dintre noi sunt precum analfabeţii.

Desigur, procesul „cultivării” este diferit pentru că atributele celor două organe de cunoaştere – mintea şi Inima – sunt diferite (atât în ceea ce priveşte domeniul cunoaşterii, cât şi  al mijloacelor prin care aceasta este realizată). Arta, contemplaţia, haṭha yoga, dar în special meditaţia pentru revelarea Inimii Spirituale şi Iubirea sunt principalele căi prin care ne dezvoltăm Inima noastră spirituală.

Orice şcoală spirituală autentică induce şi predă principiile şi atributele sacre ale regatului Inimii: iubirea pură, dorul, ardoarea, elanul, entuziasmul, însufleţirea, înflăcărarea, fervoarea, freamătul sacru, aspiraţia spre Dumnezeu.

O retragere pentru revelarea Inimii spirituale se poate compara în unele aspecte cu un ritual de iniţiere. Rolul celor mai importante ritualuri din tradiţiile antice era să elimine tendinţele reflexive şi discursive ale minţii şi să dizolve forţa identificării ce ţine vie citadela individualităţii. În astfel de momente e necesară o tăcere deplină a minţii înainte de a intra în sanctuar (care corespunde spaţiului sacru al Inimii). De aceea iniţiaţii erau capabili să se înalţe deasupra propriului ego, a existenţei personale, spre ceea ce ei numeau Fiinţa Fiinţei, spre Esenţa Supremă.

 Intuiţie şi re-flectare

Inima este un organ subtil al înţelepciunii, a ceea ce se numeşte “intelectul transcendent”.

Se spune că: „Mintea raţională nu poate înţelege raţiunea Inimii”. Pentru că nu poate fi înţeles de mintea raţională, rolul Inimii Spirituale este ignorat şi chiar denigrat. Din cauza respingerii intuiţiei spirituale, care provine de la Inimă, şi a focalizării numai asupra raţiunii, rolul iluminator al Inimii este abolit. Gândirea raţională este numită reflectare deoarece este de fapt o re-flectare a energiei Inimii. De aceea, tradiţiile străvechi consideră raţiunea a fi doar o capacitate mediată, o cunoaştere reflectată.

Mintea cunoaşte printr-un proces de acumulare de informaţii. Inima cunoaşte prin abandon, credinţă şi bucurie.

Cunoaşterea minţii e secvenţială; cunoaşterea Inimii e instantanee şi nedivizată. Ea este revelaţie. Este holistică. Ea revelează advaita, non-dualitatea.

  Luminarii conştiinţei

S-au făcut analogii între Soare şi Lună, pe de o parte, şi Inimă şi minte, de cealaltă parte. În hinduism, mintea e numită chandra maṇḍala, cercul lunii şi Inima este numită sûrya maṇḍala, cercul soarelui. Chiar şi caracteristicile acestor două organe sunt simbolice în şi prin ele: Prezenţă Pură, radiantă în Inimă; reflectare, inteligenţă discursivă în minte.

Intuiţia ce vine din Inimă este divină pentru că reprezintă o participare directă la acea înţelepciune universală.

Inima, fiind soarele spiritual, este imagine a Centrului. Ea este considerată locul revelaţiei, centrul vital al fiinţei şi sursa celei mai profunde intuiţii, a ceea ce suntem în realitate. Inima e un organ teofanic (teofania este o manifestare vizibilă pentru umanitate, a lui Dumnezeu). Este un simbol sacru prin excelenţă.

Mintea este un instrument imperfect al conştiinţei, cu o incapacitate inerentă de a înţelege şi realiza cine este âtman, Sinele Suprem. “Adevărul Sinelui nu poate veni de la acela care nu a realizat că el este Sinele. Intelectul nu poate revela Sinele dincolo de dualitatea sa – subiect şi obiect.” Ramana Maharshi

 Care este sursa energiei individualităţii?

În conformitate cu sfaturile lui Ramana Maharshi (bazate pe tradiţia advaita vedânta), această energie subtilă primordială se înalţă din Inimă (din zona din mijlocul pieptului, un pic spre dreapta) spre minte, printr-un canal energetic numit ātma nâḍi. Aici ea hrăneşte procesul gândirii şi implicit conştiinţa individuală, cu toate ataşamentele, speranţele, dramele, iluziile şi suferinţele ei. De aceea, mintea a fost văzută ca o lună care doar reflectă lumina soarelui Inimii. Întorcându-ne în Inimă, tot zgomotul van al lumii tace. .. Inima este un sanctuar al liniştii. Acolo, în cea mai sacră intimitate şi solitudine a peşterii Inimii, capriciile individualităţii dispar şi conştiinţa unităţii este revelată. Acolo, lumea şi omul sunt una. Aşadar, într-un mod paradoxal, solitudinea şi intimitatea Inimii revelează Unitatea esenţială a întregii existenţe.

Retragerea pentru revelarea Inimii Spirituale creează condiţiile solitudinii, intimităţii şi păcii în care advaita, conştiinţa unităţii, se revelează.

Ultima dualitate: în minte vid, în Inimă preaplinul.

Yoga Inimii Spirituale

În vremurile noastre, această corelaţie între inteligenţa intuitivă superioară şi Inimă a fost aproape uitată. Astăzi, chiar dacă acceptăm în general aceste idei, avem tendinţa să le considerăm a fi simbolice. Yoga Inimii Spirituale porneşte de la premiza că aceste adevăruri ar trebui aplicate într-un mod foarte concret. Inima, văzută ca organ de cunoaştere directă, poate şi ar trebui să fie antrenată constant pentru a-şi amplifica puritatea, capacitatea de a Iubi, capacitatea de abandon, de a fi Conştiinţa martor.

În acest fel, limitele individualităţii dispar şi prin recunoaşterea atributelor ei esenţiale, ca poartă spre infinitul naturii noastre profunde, ātman, Sinele Suprem se revelează.