”M”

”M”
MAHABHARATA (“Marea [poveste] a Indiei”). Este una dintre cele două epopee naţionale ale Indiei compuse în sanscrită, cealaltă fiind Ramayana. Legendele le atribuie pe amândouă marelui înţelept Vyasa. Deşi Ramayana cuprinde numeroase poveşti despre asceţi (tapasvin), ea nu cuprinde elemente concrete şi practice de yoga în sensul strict al cuvântului. În schimb, Mahabharata este plină de referiri la practica yoga şi la filosofia Samkhya. Ea reprezintă un document important pentru şcolile de yoga preclasică. În această lucrare monumentală există trei pasaje cu caracter didactic şi spiritual de o importanţă aparte în ceea ce priveşte practica yoga şi evoluţia spirituală în general.  Acestea sunt: Bhagavad Gita, Moksha Dharma şi Anu Gita.
Din punct de vedere istoric, s-ar părea că războiul dintre clanurile Kaurava şi Pandava, care alcătuieşte nucleul acestei epopei, a avut loc în jurul anului 1500 î.e.n., cu câteva secole după deplasarea civilizaţiei Indo-Sarasvati din bazinul râului Indus către zona mai fertilă a Gangelui. Clanul Pandava fusese izgonit pe nedrept din regatul său şi a început acest război pentru a-şi recâştiga drepturile, restabilind astfel adevărata dharma sau legea armoniei divine. În urma unor eforturi dramatice, ei au reuşit să-şi atingă dezideratul cu ajutorul lui Krishna, maestrul spiritual al prinţului Arjuna. Versiunea scrisă a epopeii se pare că a fost încheiată la două secole după încheierea războiului.
MAHA MUDRA (“Marele gest”) este o tehnică explicată astfel în Gheranda Samhita (3.6f.): ”yoghinul trebuie să-şi apese călcâiul stâng de fese, în timp ce îşi întinde piciorul drept în faţă, privindu-şi degetele. În continuare, el îşi va contracta muşchii gâtului [realizând Jalandhara bandha] şi îşi va focaliza interior privirea în punctul dintre sprâncene. Se repetă apoi tehnica având piciorul stâng întins în faţă. Se spune că acest exerciţiu vindecă toate bolile, şi îndeosebi constipaţia, hemoroizii şi indigestia. În Shiva Samhita (4.16) se afirmă că adeptul yoghin trebuie să preseze călcâiul stâng de perineu.
 În Goraksha Paddhati (1.76) Maha mudra este descrisă ca fiind de fapt purificarea (shodhana) întregii reţele de canale (nadi-uri) şi „uscarea” (shoshana) sau, altfel spus, sublimarea lichidelor (rasa) din corp. În aceeaşi lucrare se menţionează (1.60) că tehnica de mai sus poate transmuta chiar şi otrava cea mai puternică într-un nectar. De altfel, această afirmaţie nu trebuie luată numai în sens strict fizic, revelând faptul că yoghinul îşi rafinează şi îşi purifică astfel sentimentele, gândurile şi în general toate energiile.  În Hatha Yoga Pradipika (3.18) este menţionat că această mudra trezeşte energia fundamentală a fiinţei (Kundalini  Shakti).
MAHA RAJAS (“marea rajas”) este forma feminină a lichidului seminal (bindu), identificată ca fiind lichidul menstrual. Se spune că acest flux are culoarea roşie, aspect pe care îl indică însuşi cuvântul rajas, care provine de la rădăcina raj/ranj (“care este roşu”).
MAHAT. Germenele originar, nedesfăşurat sau, altfel spus, potenţial, al Principiului Creator Divin de unde izvorăsc toate fenomenele lumii materiale. În filozofia Samkhya el este “marele principiu”, intelectul (a se distinge de manas), al treilea element din cele douăzeci şi cinci de categorii fundamentale sau tattva-e enumerate în Samkhya.
MAITRAYANIYA UPANISHAD. Este un text yoghin în proză care datează din secolul II sau III î.e.n. Această lucrare, care există în două variante şi conţine numeroase interpolări, este cea mai veche atestare a unei forme tradiţionale de yoga denumită „yoga cu şase ramuri” (shad anga yoga) sau stadii evolutive spirituale.
MAJJA. Măduvă.
MAMSA. Carne.
MANANA. Reflecţie, meditaţie.
MANAS (“minte”) se referă la mintea inferioară care organizează informaţiile primite de la simţuri (indriya), spre deosebire de mintea intuitivă superioară (buddhi), care este sursa înţelepciunii. Datorită apropierii sale de funcţiile senzoriale este privită adeseori ca fiind ea însăşi un simţ. În Brihad Aranyaka Upanishad (1.5.3) se precizează că modurile sale de operare sunt: dorinţa (kama), voinţa (samkalpa), îndoiala (vicikitsa), credinţa (shraddha), lipsa de credinţă (ashraddha), hotărârea (dhriti), nehotărârea (adhriti), ruşinea (hri), cunoaşterea (dhi) şi teama (bhi).
Textele tradiţionale yoghine insistă asupra forţei volitive şi a predispoziţiei către îndoială a minţii inferioare. Recomandarea universală oferită practicanţilor yoghini este controlul minţii, “la fel cum o trăsură condusă de cai nărăvaşi trebuie bine strunită”, după cum se exprimă metaforic Shvetashvatara Upanishad (2.9). Laghu Yoga Vasishtha (6.9.367) compară mintea cu un copac care trebuie tăiat încă de la rădăcină, nu doar ramurile sale.
“Beatitudinea care apare ca urmare a disoluţiei minţii – arată Maitrayaniya Upanishad (6.24) – este tot una cu extazul trăirii Absolutului (Brahman)”. Aceeaşi lucrare (4.6) afirmă că mintea poate fi pură sau impură, în funcţie de ataşamentul sau detaşarea pe care aceasta o are faţă de dorinţe. Într-o altă sutra (4.11) se arată foarte clar că atunci când mintea este orientată către obiectele simţurilor, ea conduce către ataşament; dacă se îndepărtează însă de ele, ea poate conduce către eliberare. În Hatha Yoga Pradipika (4.26) mentalul inferior (manas) este comparat cu mercurul, care este foarte instabil. În versetul 4.29, ea este numită “domnul” sau “stăpânul” (natha) simţurilor, în timp ce forţa vieţii (Prana) este considerată a fi “domnul” sau “stăpânul” (natha) minţii. Legătura dintre minte şi simţuri este una din marile descoperiri ale psihologiei yoghine, iar Hatha Yoga şi în special Pranayama insistă cu deosebire asupra ei.
MANAS CHAKRA (“centrul subtil energetic al minţii”) este unul dintre centrii psihoenergetici ai fiinţei noastre, ilustrat în mod simbolic sub forma unui lotus cu şase petale albe, amplasat în zona capului. În unele texte yoghine se consideră că este situat deasupra, în altele dedesubtul lui Ajna chakra. El mai este numit şi Surya mandala (“roata solară”) sau Jnana netra (“ochiul înţelepciunii”).
MANIPURA CHAKRA. Centrul situat de-a lungul canalului Sushumna, în zona ombilicului la 2 degete dedesubt. Corespondenţa sa fizică este plexul solar; el guvernează ficatul, stomacul, etc. 10 nadi-uri sau petale de lotus (spiţe energetice) emană din această chakra a cărei formă simbolică este triunghiul cu vârful în sus de culoare roşie, mantra fundamentală ce îi corespunde este (bija) ram, animalul său simbolic este berbecul şi divinităţile cu care se poate lua legătura prin el sunt Shiva Rudra şi o Shakti a sa Lakini. Yoghinul care meditează profund asupra acestei chakra obţine puterea numită Satala siddhi şi dobândeşte capacitatea de a descoperi comori ascunse. „El nu va fi atins de nici o boală. El nu se teme absolut deloc de foc. Chiar dacă stă în foc, el rămâne neatins şi în viaţă şi niciodată nu are nici o teamă de moarte; voinţa şi puterea sa sunt uluitoare.” (Shivananda)
MANOJNANA. Cunoaştere a mecanismelor profunde ale minţii şi ale emoţiilor.
MANOLAYA (manas = spirit; laya = scufundare, disoluţie) Este starea superioară de conştiinţă în care tulburările interioare, emoţionale ale minţii sunt complet liniştite. Atunci, mentalul individual ferit de fluctuaţiile dualizante se dizolvă şi se afundă în Sine ca un fluviu în mare.
MANOMAYA KOSHA (structura subtilă sau, altfel spus, “învelişul alcătuit din minte”) este unul dintre cele cinci “învelişuri” sau structuri energetice (kosha-e) care învăluie Sinele; această denumire mai este folosită şi pentru a desemna mintea inferioară (manas).
MANTRA sau MANTRAM. Expresie sonoră vibratorie a anumitor manifestări energetice.În şcolile Orientului se practică emisia unei mantra pentru a ne pune la unison cu manifestarea sa subtilă obiectivă. Prin practică perseverentă, aceasta conduce gradat la o formă de meditaţie. Mantra-ele joacă un rol special, fiind veritabile suporturi prin care ne încărcăm cu diferite energii subtile, în multe cazuri ele având totodată rolul de protectori ai fiinţei care le utilizează. Prin utilizarea unei mantra-e benefice rezultă o transformare gradată resimţită la nivelul corpului, psihicului şi minţii. Mantra are, de asemenea, un rol important în elevarea vibraţiei dominante a fiinţei, acest proces fiind catalizat de emisia mentală a acesteia.
Practica regulată zilnică a emisiei unei mantra purifică gândirea, accelerează progresul spiritual şi conduce la apariţia anumitor puteri paranormale. În fazele cele mai avansate, emisia mantra-ei conduce la descoperirea plenară a Conştiinţei Divine.
MANTRA YOGA. Esenţa secretă a acestei doctrine (Mantra Vidya) este concentrarea asupra sunetului mantra-ei corect şi armonios emis mental.
Mantra-ele au fost revelate de străvechii înţelepţi clarvăzători (Rishi) care ajunseseră să cunoască secretele puterii evocatoare a sunetelor. Ele sunt formate din silabe simbolice, care reproduc aproximativ realitatea şi manifestarea subtil sonoră (percepută în mod spiritual) a unor anumite energii care sunt astfel trezite în practicant.
 Sir John Woodrooffe, mult mai bine cunoscut sub pseudonimul Arthur Avalon, consacră sistemului Mantra Yoga, în celebra sa lucrare de referinţă (care şi-a dobândit în decursul timpului, o binemeritată autoritate, atât în India cât şi în Occident), „Puterea şarpelui”, un întreg capitol acestei forme de yoga. El afirmă acolo, printre altele, că: „Poate că nu există nici un subiect în textele tradiţionale indiene (shastra), care să fie atât de puţin înţeles şi plin de nepătrunse taine ca acela al mantra-elor. Subiectul acesta (al mantra-elor) este totuşi atât de important în Tantra Shastra (tradiţia înţelepciunii orientale), încât un alt nume care i s-a dat acesteia este acela de Mantra Shastra. Ştiinţa mantra-elor, indiferent dacă poate sau nu poate să fie bine fundamentată, cu toate acestea, chiar şi în această situaţie din urmă, ea nu este şi nu poate fi o absurditate, aşa cum este presupusă de unii necunoscători.”
MARKANDEYA PURANA este una dintre Purana-ele timpurii, datând probabil din sec. III î.e.n. Tratează despre yoga îndeosebi în capitolele 36-44, care constau în principal dintr-un lung dialog între Dattatreya şi Alarka. Lucrarea prescrie yoghinilor un mod de viaţă cu o tentă profund ritualistică, numit în anumite scripturi de Hatha Yoga din etapa post-clasică Kriya Yoga.
MARMAN (“încheietură”) se referă la anumite puncte vitale speciale ale corpului care permit rezonanţa cu anumite energii specifice din Univers. Medicina indiană (Ayur Veda) prezintă 107 asemenea puncte, principalul marman fiind zona inimii. Textele yoghine vorbesc în general despre 18 marman-uri. Astfel, Shandilya Upanishad (1.8.1f.) enumeră: „labele picioarelor, degetele mari de la picioare, gleznele, fluierele picioarelor, genunchii, coapsele, anusul, penisul, ombilicul, inima, gâtul, inclusiv zona lui kupa (canalul subtil interior al gâtului), palatul (talu), nasul, ochii, punctul central dintre sprâncene (bhrumadhya), fruntea şi creştetul capului”. În tratatul yoghin Kshurika Upanishad (14) se spune că adeptul trebuie să “taie” aceste noduri energetice vitale cu ajutorul “lamei ascuţite a minţii sale”. Exerciţiul practic corespondent constă în focalizarea susţinută a atenţiei şi a suflului subtil (Prana) asupra fiecărui marman şi eliberarea acestuia de tensiuni, astfel încât forţa vieţii (Prana) să poată circula liber prin canalele subtile (nadi-uri) asociate acelei zone.
Cuvântul marman mai poate fi tradus prin “măsura degetelor”, semnificaţie cu care este folosit de Abhinavagupta în lucrarea sa Para Trishika Vivarana (p.82) pentru a desemna măsura spaţiului interior în vederea unei practici ezoterice de vizualizare.

MAYA. Iluzie, înşelătorie, halucinaţie, aparenţă care păcăleşte. Maya este o forţă a lui Brahman (Absolutul Divin). Ca iluzie cosmică şi ignoranţă, Maya îl acoperă de fapt (ascunde) pe Brahman, nepermiţându-i fiinţei umane să vadă decât aspectul diferenţiat sau multiplicitatea universului şi nu realitatea esenţială a unităţii lui profunde. Maya are două aspecte: avidya maya (ignoranţa), care îl îndepărtează pe om de Dumnezeu şi îl înlănţuie din ce în ce mai mult în lumea iluzorie şi vidya maya (cunoaşterea), care conduce gradat omul către inefabila comuniune beatifică şi către cunoaşterea divină eliberatoare.
MEDAS.  Grăsime.
MERUNDANDA.  Coloana vertebrală.
MIMAMSA. Examen. Totodată, desemnează generic câteva dintre sistemele de bază ale filozofiei indiene. Purva mimamsa tratează concepţia generală despre divinitate, dar insistă în special asupra importanţei acţiunii (karma) şi a ritualurilor. Uttara mimamsa acceptă o viziune a lui Dumnezeu aşa cum a fost ea revelată de Vede, dar insistă mai ales asupra cunoaşterii spirituale directe (jnana).
MOHA. Obturare, astupare.
MOKSHA (ELIBERARE). În Laghu Yoga Vasishtha (V.9.48), moksha este explicată în termenii următori: ”Eliberarea nu este nici dincolo de cer, nici în interiorul pământului, nici pe pământ. Eliberarea spirituală este considerată a fi disoluţia minţii prin îndepărtarea dorinţelor (asha)”. Eliberarea spirituală este o profundă transformare în conştiinţă prin care fiinţa umană transcende orice dualitate.
 Laghu Yoga Vasishtha (VI. 13. 25) indică acest aspect în următorii termeni: ”Pentru cel cu adevărat liber spiritual atunci nu mai există nici sclavie, nici eliberare fiindcă de fapt există doar Absolutul (Dumnezeu) aflat dincolo de rău”. Acelaşi text (VI. 13. 93) spune în mod similar: ”Ceea ce este cu adevărat eliberare spirituală nu are nici spaţiu, nici timp şi nici nu mai este constrânsă de vreo altă stare”.
 Prin urmare, moksha este eliberarea de toate legăturile terestre, de karma şi de ciclul obligatoriu al renaşterii (samsara), graţie contopirii (comuniunii) extatice cu Dumnezeu care face cu putinţă cunoaşterea Realităţii Ultime sau a Adevărului de care vorbea Iisus. Moksha este cel mai elevat dintre cele 4 ţeluri ale existenţei umane, celelalte 3 fiind: artha (bunăstarea materială), kama (plăcerile dătătoare de bucurie şi fericire) şi dharma (îndatoririle fundamentale specifice). Pentru fiinţa care aspiră intens şi sincer la spiritualitate, moksha constituie unicul scop al existenţei sale. Eliberarea spirituală coincide în mod paradoxal cu revelaţia yoghinului că atât eliberarea cât şi ataşamentele şi limitările sale de tot felul nu sunt altceva decât nişte modele sau construcţii conceptuale (mentale), neavând nici unul o semnificaţie absolută.
 Un mare yoghin (Swami Atmananda) afirmă: ”Pentru yoghinul cu adevărat liber nu mai există nici legături, nici constrângere în eliberare. Pentru el nu există decât Absolutul Divin ce străluceşte acum în glorie, dincolo de orice stricăciune”.
MUDRA. Literal „pecete”, „semn”; gest simbolic adecvat care generează starea de rezonanţă. El este realizat cu anumite părţi ale corpului (în special cu mâinile) sau prin anumite poziţii corporale specifice, având ca scop trezirea unor anumite energii subtile. Mudra-ele leagă astfel atitudinile fizice sau corporale de realităţile spirituale sublime. Mudra-ele facilitează foarte mult realizarea anumitor stări interioare (aptitudini).
MUHURTA este o unitate de măsură a timpului care desemnează o perioadă de 48 de minute, fiind formată din două ghatika.
MURCHA (“leşin”) reprezintă o stare modificată de conştiinţă extatică ce poate apare în timpul anumitor practici yoghine foarte eficiente, îndeosebi în cadrul celor legate de controlul suflului (Pranayama). În lucrarea yoghină Yoga Martanda (55) se afirmă că starea de pierdere a cunoştinţei poate fi depăşită prin practicarea lui khechari mudra.
Murcha este totodată şi numele unuia din cele opt tipuri fundamentale tradiţionale de retenţie a suflului (kumbhaka) descrise în Hatha Yoga Pradipika (2.69). Iată cum este prezentată tehnica în această lucrare: după inspiraţie, yoghinul trebuie să aplice ferm Jalandhara bandha, după care va expira lent. Tehnica poartă acest nume deoarece determină mintea să “leşine” de extaz.
MURCHHA PRANAYAMA. Formă de Pranayama în care suflul respirator se reţine până la limita leşinului (murchha).