”K”

”K”
KABIR (1440-1518) a fost unul din cei mai mari sfinţi medievali hinduşi. A fost crescut de un ţesător musulman din Benares (Varanasi), dar s-a convertit la hinduism, influenţat de Ramananda,  care a trăit în perioada 1440-1470. A fost de asemenea influenţat în mare măsură şi de faimoasa yoghină Lalla, de Namadeva şi, nu în ultimul rând, de învăţăturile sufite. Fiind un bhakta, Kabir a criticat abordarea uneori forţată şi mecanică din Hatha Yoga. Deşi nu a contestat faptul că prin controlul şi direcţionarea forţei divine a vieţii (Prana) pot fi experimentate forme profunde de extaz, el le-a acordat totuşi o pondere redusă în sistemul său evolutiv. S-a opus sistemului tradiţional rigid al împărţirii în caste precum şi venerării excesive a imaginilor unui Dumnezeu personalizat sau, altfel spus, a icoanelor.
KAKI MUDRA (“gestul ciorii”) este menţionat în Gheranda Samhita (1.22) în asociere cu tehnica denumită “spălarea prin expulzare” (Bahishkrita dhauti). Potrivit stanţelor 3.86f., tehnica se realizează prin ţuguierea buzelor într-o formă asemănătoare unui cioc de cioară, urmată de aspirarea aerului pe gură. Înţeleptul Gheranda afirmă că prin practicarea acestei tehnici, yoghinul devine eliberat de orice boală şi imun.
KALA (“timp” sau “moarte”). Principalul motiv pentru care existenţa condiţionată (bhava) aduce cel mai adesea experienţa suferinţei (duhkha) este acela că existenţa noastră este temporală. Din această perspectivă, timpul este privit ca fiind marele duşman al tuturor creaturilor. După cum se afirmă în Yoga Vasishtha (1.23.4): “Nu există nimic în acest univers pe care timpul atotdevorator să nu-l anihileze, la fel cum focul de sub ape înghite oceanul imens”. Autorul lucrării Yoga Vasishtha (6.7.34) compară timpul cu un olar capricios care îşi învârteşte continuu roata sa şi produce astfel nenumărate oale şi ulcioare, dar numai pentru a le sparge ulterior. În Mahabharata (11.2.8, 24) găsim următoarele două stanţe:
“Timpul târăşte după sine toate creaturile, inclusiv zeii. El nu iubeşte pe nimeni, la fel cum nu urăşte pe nimeni.
Timpul ‘arde’ toate fiinţele. El distruge toate creaturile. Chiar şi atunci când tot restul doarme, timpul este treaz. Este foarte greu să transcenzi timpul”.
Nu întâmplător, transcenderea timpului este chiar obiectivul tuturor tradiţiilor spirituale. Marii yoghini care au atins perfecţiunea pe această cale a anulării condiţionărilor temporale şi cauzale mai sunt numiţi şi kala-atita, “cei care au transcens timpul”. Această atitudine este sintetizată într-un verset din Hatha Yoga Pradipika (4.108): “Yoghinul care trăieşte continuu extazul divin … nu este devorat de timp”. Aceeaşi lucrare (4.17) susţine că Soarele şi Luna creează timpul sub forma zilelor şi nopţilor, în timp ce canalul central (Sushumna nadi) consumă timpul. Această exprimare criptică şi metaforică sugerează faptul că atunci când forţa divină a vieţii (Prana) circulă preponderent la nivelul lui Ida nadi sau Pingala nadi, fiinţa se menţine în temporalitate, dar atunci când pătrunde în canalul central Sushumna nadi, mintea rămâne complet liniştită şi toate percepţiile spaţio-temporale încetează.
Patanjali şi comentatorii săi au făcut la rândul lor revelaţii spirituale asupra naturii timpului şi a modalităţilor de transcendere a sa. În metafizica prezentă în yoga clasică, timpul este alcătuit dintr-o serie de momente (kshana). Această idee a discontinuităţii
naturii timpului corespunde viziunii fizicii cuantice moderne. Intervalele de timp nu pot fi percepute prin ele însele. Totuşi, în Yoga Sutra (3.52) se recomandă să ne concentrăm asupra realităţii timpului atunci când ne aflăm în starea de extaz divin, Samadhi, iar aceasta ne va conduce la “înţelepciunea născută din discernământ” (viveka ja jnana). Comentariile la Yoga Sutra compară aceste intervale temporale sau unităţi structurale ale timpului cu atomii (parama anu) materiei. Astfel, aceste kshana-e sunt considerate a fi reale, deşi durata lor temporală fiind extrem de scurtă şi depăşind prin aceasta chiar limitele gândirii discursive obişnuite este cel mult o “construcţie a mentalului superior” (buddhi samahara).
Termenul de kala mai este folosit în textele tradiţionale de yoga pentru a desemna perioada potrivită pentru practicarea tehnicilor yoghine. Astfel, în Gheranda Samhita (5.8ff.) se indică faptul că adeptul yoghin nu trebuie să înceapă practica spirituală sau un anumit tapas atunci când vremea este prea caldă sau prea rece, ori în timpul sezonului ploios. Cele două anotimpuri ideale pentru începerea practicii spirituale sau a unui tapas sunt primăvara (vasanta) şi toamna (sharad). În Markandeya Purana (39.47) se adaugă de asemenea recomandarea ca yoghinii să se abţină de la practica yoga atunci când vântul este prea puternic sau când predomină alte extreme (dvandva) climaterice. Evident că aceste indicaţii sunt valabile numai pentru yoghinii asceţi care practicau tehnici yoghine în timpuri străvechi numai în aer liber. Aceste modificări nu ne pot afecta într-un mod direct şi semnificativ atunci când practica se desfăşoară într-o cameră. Perioada cea mai favorabilă pentru practica yoga, îndeosebi pentru meditaţie, este răsăritul soarelui. Anumite scripturi yoghine recomandă în plus şi perioada apusului de soare, precum şi cea imediat înainte şi imediat după miezul nopţii.
KAMPA sau KAMPANA (“tremur” sau “frison”) este un fenomen yoghin neobişnuit asociat adeseori cu trezirea energiei Kundalini. În Yoga Yajnavalkya (6.26), precum şi în alte scripturi de Hatha Yoga, frisoanele şi vibraţiile corpului apar în timpul celei de-a doua etape evolutive a practicii tehnicilor de control al suflului subtil (Pranayama). În lucrările yoghine Kaula Jnana Nirnaya (14.16) fenomenul este descris şi mai nuanţat, prezentându-se două gradaţii ale acestei stări: 1) frisoanele generale şi 2) tremurul violent al membrelor, însoţit de manifestarea foarte puternică a unor sunete interioare. În Markandeya Purana (39.56) se recomandă ca remediu focalizarea minţii asupra imaginii unui munte (care este în mod evident un simbol al fermităţii).
KANDA (“bulb” sau “nod”) este punctul de origine al reţelei de canale energetice subtile (nadi-uri) de-a lungul cărora circulă prin corp forţa divină a vieţii (Prana). Locul său real a fost adeseori ocultat. Unele şcoli yoghine îl plasează la baza coloanei vertebrale, în zona perineului, în timp ce altele îl poziţionează “la mijlocul corpului” (deha madhya), la circa 30 cm deasupra anusului, în apropierea ombilicului. Este unanim recunoscut faptul că are o formă rotunjită, asemănătoare unui ou. În Hatha Yoga Pradipika (3.113) este descris într-un mod oarecum similar ca având forma unei “pânze rulate”. Dimensiunile sale sunt de 9 lăţimi de deget în lungime şi 4 lăţimi de deget în lăţime (diametrul lui este de aproximativ 10 cm), iar culoarea sa subtilă este alb strălucitor. Această zonă energetică mai este cunoscută şi sub denumirile de kanda yoni (“bulbul sursă”) şi kanda sthana (“locul bulbului”).
KANDASTHANA. Amplasamentul sau poziţia lui kanda.
KANTHA BANDHA (“blocajul gâtului”) este unul dintre sinonimele pentru Jalandhara bandha; procedeul mai este numit uneori şi Kantha mudra (“gestul gâtului”) sau Kantha Samkocha (“contracţia gâtului”).
KANTI (“frumuseţe”). Frumuseţea fizică este considerată uneori drept unul dintre semnele (cihna) atingerii succesului în practica yoga. Ea este rezultatul amplificării activităţii energiei (Prana) în corp. După practica Hatha Yoga, mai ales în urma tehnicilor de Pranayama, corpul ajunge să radieze o frumuseţe şi o fascinaţie magică.
KAPALA. Craniu.
KAPALA BHATI (kapala = craniu, bhati = lumină; “dinamizarea craniului”; numită şi Mastaka bhati în anumite texte) este una din cele “şase acţiuni” (Shat karma). În Gheranda Samhita ea este descrisă ca fiind formată din trei practici yoghine, despre care se afirmă că înlătură flegma (kapha) din corpul fiinţei umane. Acestea sunt denumite: “procesul stâng” (Vama krama), “inversiunea” (Vyutkrama) şi “procesul sunetului shit” (Shit krama). În HathaYoga Pradipika (2.35), Kapalabhati are o altă semnificaţie, devenind o tehnică ce constă pur şi simplu într-o respiraţie rapidă, similară cu cea a “foalelor” (Bhastrika), şi care este recomandată în vindecarea anumitor afecţiuni (cum este de exemplu corpolenţa) care rezultă dintr-un exces de flegmă (kapha).
KAPHA (“flegma”; mai este numită şi shleshma) este una dintre cele trei umori (dhatu) recunoscute de medicina tradiţională hindusă (Ayur-Veda), ale cărei principii au fost admise şi integrate şi în yoga. Flegma este descrisă ca fiind grea, rece, uleioasă şi dulce.
KARANA SHARIRA. Primul contur interior al corpului (sharira), structura cauzală (karana). Este considerat a fi învelişul spiritual al beatitudinii (Anandamaya kosha). Acest corp subtil poate fi conştientizat atunci când suntem total absorbiţi în obiectul meditaţiei noastre sau când ne trezim dintr-un somn odihnitor.
KARMA. 1) o acţiune fizică, psihică sau mentală oarecare împreună cu consecinţele sale; 2) consecinţa unei acţiuni de natură fizică sau subtilă (psihică, mentală); 3) suma tuturor consecinţelor acţiunilor realizate în această viaţă sau într-o existenţă anterioară de o anumită persoană; 4) înlănţuirea cauzală (cauză-efect) a manifestării. Karma unui om este forţa activă sau potenţială care îi orientează comportamentul, acţiunile şi gândurile sale prezente şi viitoare. Orice karma este sămânţa (germenele) unei alte karma, iar fructele (rezultatele) acestora vor fi resimţite sub formă de succes, bucurie, ghinion sau suferinţă, în conformitate cu natura acelor acţiuni, intenţii sau gânduri. Cu toată această condiţionare karma-ică, omul are totuşi libertatea să aleagă între tendinţele naturii sale umane. Prin înlăturarea ignoranţei şi dăruirea totală a fructelor sau roadelor acţiunilor sale către Supremul Absolut (Dumnezeu), fiinţa umană se poate elibera de legăturile karma-ei, atingând astfel Eliberarea spirituală şi înţelepciunea.
KARMENDRIYA. Vezi indriya.
KAULA JNANA NIRNAYA (“Demonstrarea cunoaşterii lui Kaula”) este o lucrare tantrică străveche atribuită unui mare yoghin cu numele Matsyendra; este cea mai veche sursă cunoscută referitoare la învăţătura acestuia, denumită Kaula Marga. Lucrarea cuprinde 1.000 de versete, deşi manuscrisele disponibile astăzi, datând din mijlocul sec. XI e.n., sunt incomplete. Primul capitol, din care cea mai mare parte lipseşte, se referă la procesul creaţiei cosmice. Capitolul al doilea vorbeşte despre disoluţia macrocosmică şi microcosmică (laya, pralaya). Capitolul al treilea prezintă diferitele zone energetice sau localizări subtile din fiinţa noastră (sthana) asupra cărora trebuie să medităm şi descrie adevărata natură a falusului (linga) şi modul în care acesta trebuie venerat. Urmează apoi o amplă prezentare şi analiză a puterilor paranormale (siddhi) care apar ca urmare a practicii spirituale. Următoarele trei capitole se referă la centrii subtili de forţă (chakra-e) şi la diferitele tehnici ezoterice, inclusiv khechari mudra, menite să dinamizeze aceşti centri de forţă. Capitol opt descrie ritualurile de adorare a diferitelor energii feminine (Shakti-uri). Următorul capitol include o listă a maeştrilor care au aparţinut acestei şcoli yoghine tantrice. Capitolul al zecelea prezintă mantra-ele sămânţă (bija mantra) ale diferitelor chakra-e. Urmează apoi două capitole care cuprind o serie de consideraţii legate de dietă şi de comportament. Capitolul al treisprezecelea este dedicat „instrumentelor” sau, altfel spus, modalităţilor de eliberare spirituală, şi îndeosebi învăţăturii ezoterice legată de „lebăda” hamsa sau de sunetul produs de expiraţie (ha) şi respectiv inspiraţie (sa) şi care este denumit şi ajapa mantra. Ultimele 11 capitole se referă de asemenea la tehnici ezoterice pentru iniţiaţi.
KAUSHIKI NADI. Unul dintre nadi-uri care se termină la degetele mari de la picioare.
KEVALA sau KEVALI KUMBHAKA (“retenţia absolută”) este una dintre formele de control al suflului subtil (Pranayama) din Hatha Yoga. În Hatha Yoga  Pradipika (2.73) este definită ca fiind retenţia suflului, fără inspiraţie sau expiraţie. Aceeaşi lucrare (2.72) menţionează că atâta vreme cât încă nu controlează kevala kumbhaka, adeptul yoghin trebuie să practice sahita kumbhaka. În Gheranda Samhita (5.89) kevala kumbhaka  este prezentată astfel: “Atunci când suflul este reţinut în vasul de lut (ghata sau, cu alte cuvinte, în corp), aceasta este kevala-kumbhaka”. Acelaşi text specifică ulterior (5.92f.) că yoghinul trebuie să înceapă prin a-şi reţine suflul de 1 până la 64 de ori, la fiecare trei ore sau, dacă acest lucru nu este posibil, de cinci ori pe zi (dimineaţa devreme, la amiază, la asfinţit, la miezul nopţii, precum şi în ultimul sfert al nopţii), sau de trei ori pe zi (dimineaţa, la amiază şi seara). El trebuie să sporească durata retenţiei pe plin câte puţin în fiecare zi. Atunci când practica lui kumbhaka a ajuns să fie atât de bine stăpânită încât ea se face perfect natural, o numim kevala (“pur”, “simplu”) kumbhaka.
KHECHARI. Energia Subtilă Divină, inefabilă care îi permite yoghinului (ce o evocă şi o atrage în fiinţa sa prin rezonanţă) să se deplaseze extraordinar de rapid şi liber (să „zbori”) prin spaţiul (vidul sublim beatific, kha) al Conştiinţei Divine Supreme (provine de la cuvintele sanscrite kha (vid, eter esenţial) + ichari (care se deplasează liber şi autonom).
KOSHA (“înveliş”). Toate tradiţiile spirituale importante din lume susţin concepţia potrivit căreia corpul fizic nu este singurul vehicul prin care conştiinţa se poate exprima sau manifesta. Astfel, cele mai multe şcoli de yoga, precum şi tradiţia vedantică, integrează doctrina celor cinci învelişuri (pancha kosha), despre care s-a vorbit pentru prima oară în străvechea lucrare Taittiriya Upanishad (2.7). Acest text fundamental vorbeşte despre cele cinci învelişuri care întunecă lumina pură a Sinelui transcendent: 1) învelişul material sau „alcătuit din hrană” (anna maya kosha), 2) “învelişul alcătuit din forţa vieţii” (Prana maya kosha), 3) “învelişul alcătuit din minte” (mano maya kosha), 4) “învelişul alcătuit din luciditate discriminativă” (vijnana maya kosha) şi 5) “învelişul alcătuit din beatitudine” (ananda maya kosha). În Taittiriya Upanishad, ultimul înveliş menţionat mai sus este echivalat datorită subtilităţii sale cu însăşi Realitatea transcendentă, dar şcolile ulterioare îl consideră totuşi un voal suprapus deasupra Sinelui, deşi de foarte subtil.
Annamaya kosha formează sthula sharira, corpul fizic. Pranamaya kosha, manomaya kosha şi vijnanamaya kosha formează sukshma sharira, corpul subtil. Anandamaya kosha formează karana sharira, corpul cauzal.
KOSHAS Alcătuirea celor 5 Koshas (teci):
1. Annamaya kosha (teaca hranei grosiere) corpul fizic (grosier) este compus din diferite elemente ale lumii fizice în proporţii variate. Acest corp fizic este făcut din hrana fizică pe care o introducem în el (corpul fizic);
2. Pranamaya kosha (teaca vitală sau eterică). Această teacă este alcătuită din cele 5 energii vitale subtile (Prana) care sînt: 1) Apana vayu (care este controlată prin intermediul lui Muladhara chakra), 2) Vyana vayu (care este controlată prin intermediul lui Swadhisthana chakra), 3) Samana vayu (care este controlată prin intermediul lui Manipura chakra), 4) Prana vayu (care este controlată prin intermediul lui Anahata chakra) şi 5) Udana vayu (care este controlată prin intermediul lui Vishuddha chakra), plus cele 5 organe de acţiune karma indriyas) care sunt: 1) organele de evacuare sau excreţie (anusul) care sunt în strînsă legătură cu Muladhara chakra, 2) organele de reproducere (sexuale) care sunt în strînsă legătură cu Swadhisthana chakra, 3) organele de locomoţie (picioarele) care sunt în strînsă legătură cu Manipura chakra, 4) mîinile care sunt în strînsă legătură cu Anahata chakra şi 5) gura (corzile vocale) care este în strînsă legătură cu Vishuddha chakra);
3. Manomaya kosha (teaca mental emoţională). Această teacă, la rîndul ei, este alcătuită din manas (mental), citta (subconştient) şi cele 5 organe de cunoaştere (Jnana indriyas) care sînt: 1) nasul (simţul mirosului) – în strînsă legătură cu Muladhara chakra, 2) limba (simţul gustului) – în strînsă legătură cu Swadhisthana, 3) ochii (vederea) – în strînsă legătură cu Manipura chakra, 4) pielea (atingerea sau simţul tactil) – în strînsă legătură cu Anahata chakra şi 5) urechile (auzul) – în strînsă legătură cu Vishuddha chakra;
4. Vijnanamaya kosha (teaca intelectuală sau a inteligenţei) este formată din buddhi (intelectul sau inteligenţa) şi din ahamkara (egoul) care acţionează împreună cu cele 5 organe ale cunoaşterii (jnana indriyas) pe care le-am amintit mai sus;
 5. Anandamaya kosha (teaca beatitudinii) face cu putinţă trăirea experienţei beatitudinii sau fericirea divină extatică în starea de somn profund fără vise şi în stările de extaz divin cum ar fi de exemplu starea de Savikalpa Samadhi.  
Asupra celor 5 corpuri se poate acţiona astfel:
-Annamaya kosha (teaca fizică (grosieră)) prin practica asana-elor
-Pranamaya kosha (teaca energiei vitale) prin Pranayama ;
-Manomaya kosha (teaca mental emoţională) prin emiterea corectă a anumitor Mantra-e(Mantra yoga), Laya yoga, Karma yoga sau acţiuni total detaşate
-Vijnanamaya kosha (teaca intelectuală sau a inteligenţei) prin studiul scrierilor tradiţionale ale înţelepciunii (exemplu: Noul Testament, Vijnana Bhairava Tantra şi Bhagavad Gita), cunoaşterea de sine, interogare şi introspecţie spirituală („CINE SuNT EU?”), meditaţie profundă (dhyana) şi identificare perfectă (Samyama);
-Anandamaya kosha (teaca beatitudinii) prin iubire nesfîrşită, fericire intensă fără obiect şi prin Samadhi (extazul divin).
KRISHNA. Cel de-al 8-lea avatar al lui Vishnu, care a trăit acum peste 2000 de ani. Este considerat o încarnare perfectă a Iubirii Divine şi din acest punct de vedere la Krishna există multiple afinităţi cu Iisus (există unii autori care fac chiar şi o apropiere fonematică între Krishna şi Christ). Krishna este una dintre figurile cele mai importante din străvechea epopee indiană Mahabharata. El este cel care îi acordă cunoaşterea spirituală şi graţia divină eroului Arjuna, în cel mai celebru “cântec” (Gita) al hinduismului (considerată pe drept cuvânt “Biblia” indienilor), Bhagavad Gita. Aici, Arjuna i se adresează lui Krishna precum Conştiinţei Divine Supreme. În India, Krishna este una dintre cele mai populare şi mai adorate ipostaze (personificări) ale Divinului.
KRKARA VAYU. Unul dintre cele cinci sufluri subtile secundare care, provocând strănutul şi tusea, împiedică substanţele nedorite să rămână în nas sau să coboare în gât.
KRODHA. Mânie.
KSHURIKA UPANISHAD (“Upanişada pumnalului”), una dintre aşa-numitele Upanişade despre yoga, este un text bazat pe filosofia Vedanta alcătuit din 24 de sutra-e, referitoare în principal la concentrarea (dharana) mentală. Concentrarea este considerată “cuţitul” sau “pumnalul” (kshurika) cu care yoghinul taie nodul ignoranţei. În acest caz, dharana ca tehnică se referă la o focalizare simultană a minţii, a suflului (Prana), a privirii asupra anumitor puncte din organism: glezne, fluierul piciorului, genunchi, coapse, anus, penis, ombilic, canalul central (Sushumna nadi), sălaşul-inimii (hridaya ayatana) şi gât. Alte texte susţin existenţa a încă două asemenea puncte, unul între sprâncene (bhru madhya) şi altul în creştetul capului, în sahasrara. Textul numeşte aceste puncte (dosha-e) – “noduri” (marmans) energetice care trebuie tăiate sau, altfel spus, pătrunse prin forţa energiei şi a concentrării mentale. Un proces similar este descris şi pentru cele 72.000 canale subtile energetice (nadi-uri) prin care energia circulă prin întreaga fiinţă umană. Toate aceste nadi-uri trebuie tăiate (întrerupte, în sensul că energia va fi retrasă din ele), cu excepţia canalului subtil axial (Sushumna nadi) prin care va ajunge să circule întreaga noastră energie.
KUHU NADI (“canalul lunii noi”) este unul dintre cele 14 canale energetice subtile principale (nadi-uri). În Shandilya Upanishad (1.4.9), se menţionează că el este situat în faţa canalului central (Sushumna nadi), pe lateral, şi se extinde până la organele genitale. Darshana Upanishad (4.8) îl plasează tot în spatele canalului central, iar Yoga Shikha Upanishad (5.26) îl asociază cu anusul şi defecaţia.
KULALA CHAKRA. Roata (chakra) unui olar (kulala).
KUMBHA.  Vas pentru apă, ulcior, cupă.
KUMBHAKA (“ca un ulcior”). Retenţia suflului este unul dintre „instrumentele” cele mai directe prin care conştiinţa individuală poate fi transformată, motiv pentru care această tehnică a şi fost folosită şi exploatată în numeroase tradiţii de pe glob. Termenul de kumbhaka poate desemna atât “controlul suflului” (Pranayama) în general, cât şi practica propriu-zisă a “retenţiei suflului”, în particular. În a doua accepţie, care este de fapt şi cea mai uzitată, kumbhaka se referă la faptul că în timpul suspendării suflului, zona subtilă corespunzătoare trunchiului este „umplută” cu energie (Prana), pe care o reţine la fel cum un ulcior (kumbha) reţine apa în interiorul său. Întrucât această practică are şi darul de a stabiliza foarte bine mintea, Yoga Tattva Upanishad (142) compară kumbhaka cu o lampă aflată în interiorul unui ulcior, în care flacăra nu pâlpâie deloc, deoarece acolo vântul nu o poate atinge sau mişca.
Potrivit lucrării yoghine Shandilya Upanishad (1.7.13.5), kumbhaka este de două feluri:
1) “asociată” (sahita) cu inspiraţia şi expiraţia, şi
2) “izolată” (kevala) de acestea.
Al doilea tip de retenţie reprezintă de fapt o formă avansată de control al suflului subtil (Prana), care trebuie realizat fără nici un fel de tensiuni. În timp ce diferitele forme sahita de kumbhaka (prin urmare, cele în care retenţia este „asociată” cu inspiraţia şi expiraţia) „atrag“ energia latentă fundamentală a fiinţei (Kundalini  Shakti) în canalul subtil central (Sushumna nadi), retenţia “izolată” (în care, datorită unor stări meditative profunde inspiraţia şi expiraţia încetează complet) reprezintă principalul instrument de forţare sau constrângere a energiei Kundalini  Shakti, care este astfel determinată să ascensioneze de-a lungul coloanei vertebrale prin Brahma nadi până în zona din centrul creştetului capului (Brahmarandhra). În HathaYoga Pradipika (2.72ff.) sunt făcute următoarele observaţii şi recomandări:
“Atâta vreme cât yoghinul continuă să aspire la realizarea (siddhi) lui Kevala kumbhaka, el trebuie să practice sahita kumbhaka. Când suflul subtil (vayu) este controlat şi stabilizat cu uşurinţă în întreaga fiinţă, fără a mai exista inspiraţia şi expiraţia…
… acest tip de control al suflului este numit kevala kumbhaka. Atunci când este atinsă această kevala kumbhaka, fără inspiraţie şi fără expiraţie…
… nimic din cele trei lumi nu mai este dificil de obţinut pentru un astfel de yoghin preafericit. Cel care obţine puterea sau controlul asupra energiei Kundalini  prin intermediul lui kevala kumbhaka, realizând retenţia (dharana) suflului la voinţă…
… poate atinge chiar condiţia de Raja Yoga sau, cu alte cuvinte, suveranitatea (raja) supremă pe care o conferă uniunea (yoga) cu Divinul. Nu există nici o îndoială în această privinţă”.
În Shiva Samhita (3.53) se afirmă că practicantul yoghin trebuie să fi exersat într-atât de mult practicile de kumbhaka sau retenţie a suflului, încât să fie capabil să-şi reţină suflul timp de trei ghatika (72 de minute), înainte de a putea spera să obţină puteri paranormale (siddhi-uri). Aceeaşi lucrare menţionează în altă parte (3.59) că dacă un yoghin reuşeşte să realizeze kumbhaka timp de o întreagă yama (trei ore), corpul său va deveni atât de uşor încât el va fi capabil să se înalţe de la pământ sprijinindu-se doar pe degetul de la o mână.
KUNDALINI SHAKTI (“puterea creatoare, extraordinară încolăcită ca un şarpe” sau, altfel spus, repliată, prezentă într-o stare potenţială în structura vitală şi în corpul subtil al fiinţei umane). Kundalini mai este numită şi kundali, kutilangi, bhujangini, atma Shakti, avadhuti etc. În Hatha Yoga Pradipika (Iii,1), Kundalini este înfăţişată ca fiind suportul fundamental al tuturor tratatelor teoretice şi practice de yoga. Totuşi, enigmaticul şarpe de energie, Kundalini , era menţionat deja în Rig Veda, sub numele de Vak Viraj (Strălucitorul Logos Creator), el fiind descris aici ca o “regină şerpoaică” (sarpa rajni).
 Kundalini  este privită ca expresia individualizată a supremei energii creatoare  ParaShakti. ParaShakti se manifestă atât sub forma lui Kundalini  cât şi sub aceea a energiei subtile vitale (Prana).Impactul concentrat al forţei Prana-ice, controlat prin ritmarea suflului, trezeşte Kundalini  şi o face să urce de-a lungul coloanei vertebrale (Sushumna nadi).
 Kundalini este adeseori înfăţişată stând într-o stare de potenţialitate, strălucind precum milioane de sori, la nivelul celui mai de jos centru de forţă (Muladhara chakra), în corpul subtil al fiinţei umane. Starea de potenţialitate a lui Kundalini  este exprimată prin imaginea sa de şarpe încolăcit de 3 ori şi jumătate, la nivelul lui Muladhara. Kundalini închide (atunci când este adormit) poarta eliberării, poartă care este de fapt deschiderea inferioară a canalului energetic subtil central (Sushumna nadi). Astfel, în faimosul tratat Yoga Goraksha Samhita, se spune, referitor la acest aspect: “Teribila putere a şarpelui (Kundalini ) zace încolăcită la baza coloanei vertebrale, în plan subtil (Muladhara chakra), fiind în strânsă legătură cu “bulbul” (kanda sau focarul din care pleacă toate canalele energetice nadi), acoperind cu faţa sa deschiderea porţii către Absolut (brahma dvara sau deschiderea inferioară a lui Sushumna nadi).
 Prin această deschizătură poate fi atinsă calea cea îngustă şi sigură care duce către Absolut (Dumnezeu). Acoperind cu faţa această poartă, Marea Putere (Kundalini ) este adormită la omul obişnuit.
 Trezită datorită discernământului spiritual care se uneşte cu acţiunea binefăcătoare a minţii şi a suflului (controlul suflului vital), ea (Kundalini ) se ridică gradat pe coloană (Sushumna nadi) întocmai ca un fir dătător de putere care intră prin urechile acului.
 Dormind întocmai ca un şarpe încolăcit, asemănătoare cu o coardă strălucitoare, ea (Kundalini ) atunci când este trezită prin focul (entuziasmul) practicii yoga începe să se ridice pe coloană (Sushumna nadi), punând fiinţa umană în rezonanţă cu anumite sfere subtile.
 Întocmai cum cineva poate deschide o uşă cu o cheie adecvată sau uneori numai prin forţă, yoghinul trebuie să se angreneze în mod ferm (să deschidă în forţă) uşa eliberării prin intermediul trezirii şi ascensiunii lui Kundalini ”.
Kundalini  se “descolăceşte” şi urcă apoi pentru a se fixa în lotusul cu o mie de petale din zona creştetului (Sahasrara), care reprezintă polul suprem al energiei umane şi sediul lui Shiva (Dumnezeu). Beatifica uniune supremă care are loc astfel la acest nivel (Sahasrara) între Shiva şi Shakti (Dumnezeu privit în aspectul Său Transcendent şi Dumnezeu privit ca energie subtilă, imanentă în manifestare) se manifestă în fiinţa yoghinului ca o iluminatoare mutaţie ce survine în sfera conştiinţei şi anulează sentimentul egoului umplând întreaga făptură cu nectarul divin, esenţial al nemuririi spirituale (Kula amrita sau Soma), nectar subtil care este experimentat ca o inefabilă şi cosmică fericire (Ananda).
 Ascensiunea lui Kundalini  din Muladhara chakra până la nivelul lui Sahasrara este asociată cu o foarte bogată gamă de stări şi fenomene extraordinare, în special de natură calorică şi luminoasă (jyotis – lumina subtilă, interioară) sau este corelată cu diferite categorii de sunete sublime, subtile (nada). Conform cu Yoga Shikha Upanishad (I. 114), trezirea şi stimularea constantă a energiei subtile Kundalini  produce la nivelul canalului energetic central (Sushumna nadi) o senzaţie oarecum similară cu aceea care ar fi generată de nişte furnici sau fiori plăcuţi urcând pe coloana vertebrală a yoghinului. Unele dintre aceste efecte ce apar şi sunt clar remarcate chiar la nivel fiziologic pot fi însă foarte deranjante, mai ales dacă trezirea lui Kundalini  a apărut spontan (brusc) fără o pregătire şi o purificare adecvată a fiinţei practicantului.
 Asemenea efecte au fost descrise, printre alţii, şi de celebrul yoghin Gopi Krishna, un yoghin contemporan care, după câţiva ani de practică yoga a învăţat gradat să stăpânească această putere colosală. El descrie această experienţă astfel: “Deodată, împreună cu un sunet subtil asurzitor la fel ca acela al unei cascade, am simţit cum mă inundă un şuvoi extraordinar de intens de lumină lichidă care mi s-a revărsat în creier prin coloana vertebrală. Complet nepregătit pentru o asemenea experienţă, eram total surprins de ea; dar, redobândindu-mi stăpânirea de sine, am rămas aşezat în aceeaşi postură de meditaţie, menţinându-mi mintea ferm focalizată asupra obiectului de concentrare ales dinainte. Lumina interioară devenind din ce în ce mai strălucitoare şi sunetul tot mai puternic, am resimţit atunci o senzaţie de balans, după care am conştientizat cum ies din corp (dedublare astrală), învăluit într-un halou de lumină strălucitoare”.
KURMA NADI. Numele unuia dintre nadi-urile secundare a cărui funcţie este de a stabiliza corpul şi mentalul.
KURMA VAYU. Este numele unuia dintre suflurile vitale secundare a cărui funcţie este de a controla mişcarea pleoapelor pentru a împiedica intrarea unui corp străin sau a unei lumini prea puternice în ochi.

Anunțuri