”S”

”S”
SABIJA.  Bija înseamnă sămânţă, germene. Sabija înseamnă “însoţită de o sămânţă”. În anumite forme de Pranayama discipolul primeşte iniţierea într-o bija mantra pe care el o repetă pentru a-şi stabiliza şi linişti mentalul împrăştiat.
SABIJA PRANAYAMA.  Pranayama însoţită de repetarea unei mantra-e sau chiar a unei rugăciuni sacre.
SAGARBHA PRANAYAMA (“controlul suflului subtil, cu sămânţă”). Este o tehnică de control al suflului subtil (Pranayama) dublată de recitarea mentală sau chiar vocală a unei bija mantra. În acest caz, “sămânţa” sau bija este numită garbha (embrion).
SAHAJOLI MUDRA (“gestul sahajoli”), în variantă tantrică prezintă anumite corespondenţe cu Vajroli mudra descrisă în Hatha Yoga Pradipika (3.92ff.).
SAHASRARA. „Lotusul cu 1000 de petale”; corespunde celui mai înalt nivel de energie corespunzător centrilor de forţă, prin care fiinţa umană poate fuziona cu Infinitul Transcendent (Dumnezeu).
SAHITA KUMBHAKA (“retenţia combinată”), unul dintre cele opt tipuri de control al suflului subtil (Prana) menţionate de Gheranda Samhita (5.47f.). Această formă de Pranayama este de două feluri: sagarbha (“cu sămânţă”) şi nigarbha (“fără sămânţă”). “Sămânţa” este în acest caz silaba sacră sau, altfel spus, mantra Aum. În sagarbha Pranayama practica este dublată de recitarea mantra-ei Aum, pe durata a 16 unităţi de timp în perioada inspiraţiei (în acest caz se recită doar fonema A), pe durata a 64 de unităţi de timp în perioada retenţiei (iar în acest caz se recită doar fonema U) şi pe durata a 32 de unităţi de timp în perioada expiraţiei (iar în acest caz se recită fonema M). Respiraţia se va face alternativ pe câte o nară. Nigarbha kumbhaka constă pur şi simplu în controlul suflului fără a asocia aceasta cu repetiţia bija mantra-ei, timpul inspiraţiei, retenţiei şi expiraţiei fiind reglat în funcţie de un număr de 1 până la 100 de unităţi de măsură (matra).
SAMA VEDA. Numele uneia dintre cele patru Vede care conţine cântece sacerdotale.
SAMADHI. Literal: a fixa, a ataşa în extaz divin. În hinduism: stare beatifică de conştiinţă superioară celei de veghe, de vis şi de somn profund care este caracterizată de încetarea oricăror gânduri. În starea de Samadhi se produce o fuziune totală a celui ce meditează şi a obiectului de meditaţie (Dumnezeu sau Absolutul, dacă acesta este obiectul meditaţiei). Există diferite forme sau stadii de Samadhi. Cel mai elevat se numeşte Nirvikalpa Samadhi. Samadhi este starea supremă de conştiinţă nondualistă caracterizată, printre altele, prin unirea dintre “subiectul” şi “obiectul” experienţei: conţinutul profund extatic al experienţei este singurul care există. Această stare beatifică este adesea calificată de yoghini drept “focalizarea unică şi extatică a minţii”, expresie care, la prima vedere, poate să ne inducă în eroare căci ea ne lasă să presupunem că această concentrare ar fi orientată voluntar, egotic, către un punct precis. Cu toate acestea, starea de Samadhi nu este numai o concentrare intensă asupra unui punct, iar mintea nu este orientată de la un aici (subiect) către un acolo (obiect), ca într-o simplistă schemă dualistă. A fi capabil de a intra spontan, cât mai des în starea de Samadhi este o condiţie indispensabilă oricărei meditaţii yoghine (dhyana) profunde care este perfect realizată.
În concluzie, putem spune că starea de Samadhi (extaz divin sau enstază) reprezintă de fapt cea de-a opta şi ultima “ramură” sau etapă (anga) a practicii şi evoluţiei spirituale în yoga. Unul din textele fundamentale yoghine (Gheranda Samhita) vorbeşte despre starea de Samadhi (extaz divin) ca fiind “yoga supremă”, care poate fi atinsă cu fie printr-o karma spirituală favorabilă fie prin graţia şi compasiunea unui maestru spiritual competent. În alte situaţii, starea de Samadhi (extaz divin) poate fi de asemenea realizată şi prin puterea virtuţilor divine şi a devoţiunii pline de abnegaţie a aspirantului.
Un alt text, Trishikhi Brahmana Upanishad (II, 31) descrie starea de extaz divin ca fiind “uitarea totală” a stării de meditaţie care o precede. Yoga Sutra (III, 3) vorbeşte despre starea de Samadhi (extazul divin) ca despre acea condiţie a fiinţei umane în care conştiinţa (chitta) acesteia străluceşte atunci cu o mare putere, fiind identificată cu obiectul asupra căruia se focalizează; cu alte cuvinte, în starea de Samadhi (extaz divin) există o contopire şi o identificare perfectă a subiectului cu obiectul de meditaţie. Textul Kurma Purana (II, 11.41) explică această condiţie esenţială ca fiind “uniformitatea” (eka akara) conştiinţei în manifestare.
În mod obişnuit, starea de Samadhi este însoţită de o retragere completă a celor cinci simţuri în ceea ce priveşte stimulii exteriori. Acest proces lăuntric se declanşează în primul rând ca efect al realizării cu succes a etapelor anterioare de interiorizare (pratyahara) şi de meditaţie (dhyana). Unele texte, cum ar fi Mani Prabha (III, 12) şi diferite alte purana-e explică starea de Samadhi (extaz divin) ca fiind rezultatul prelungirii gradate în timp şi a profunzimii practicii celor douăsprezece tipuri de meditaţie care, printre altele, implică detaşarea completă de condiţiile şi influenţele mediului înconjurător. Atingerii stării de extaz divin (Samadhi) îi sunt atribuite, de asemenea trezirea şi amplificarea a nenumărate capacităţi paranormale (siddhi-uri) şi spiritual. Acest aspect este limpede exprimat în celebrul text yoghin Hatha Yoga Pradipika (IV. 108):
“Yoghinul care experimentează cu adevărat starea de extaz (Samadhi) nu mai este supus influenţei timpului (kala), nu mai este limitat în (şi de) acţiunile (karma) sale şi după aceea nu mai poate fi niciodată învins de nimeni”.
“Yoghinul care experimentează din plin starea de extaz divin nu se mai cunoaşte nici pe el însuşi şi nici pe ceilalţi (cu alte cuvinte, el se detaşează complet şi definitiv atât de el însuşi (îşi transcende egoul) cât şi de ceilalţi); de asemenea, el nu mai este niciodată subjugat (înlănţuit) de diferitele senzaţii oferite de către cele cinci simţuri: miros, gust, văz, atingere (pipăit) şi auz”.
“Yoghinul care cu adevărat se află scufundat în starea de Samadhi (extaz divin) nu mai resimte deloc senzaţiile de căldură sau de frig, suferinţa sau bucuria şi nu mai este afectat în nici un fel de onoarea sau de dispreţul celorlalţi”.
“Yoghinul care este adânc scufundat în starea de Samadhi nu poate fi atins de nimic invizibil (subtil) care este rău şi nici nu mai poate fi influenţat de puterile magice ale diferitelor mantra-e sau yantra-e; el este totodată complet invulnerabil faţă de orice armă psihică sau faţă de orice metodă mentală malefică pe care ar putea să o utilizeze vreodată cineva împotriva lui”.
Toate şcolile şi tradiţiile spirituale autentice disting cel puţin două tipuri de extaz divin (Samadhi). În primul rând, se vorbeşte despre acea stare de Samadhi (extaz divin) care implică identificarea profundă cu obiectul meditaţiei şi manifestarea unor foarte elevate forme de gândire şi cunoaştere (prajna); în al doilea rând, există acea stare de Samadhi (extaz divin) care constă în identificarea perfectă cu însăşi esenţa divină a fiinţei,  cu Sinele Suprem Transcendent (Atman); această stare este lipsită de orice conţinut al mentalizării sau, cu alte cuvinte, de cunoaşterea de orice tip. Primul tip de Samadhi (extaz divin) este numit savikalpa sau samprajnata Samadhi, iar cel de-al doilea nirvikalpa sau Asamprajnata Samadhi. Numai cel de-al doilea tip de Samadhi (extaz divin) poate conduce la adevărata Eliberare spirituală şi la realizarea directă a Sinelui Divin (Atman), prin transcenderea completă a oricărui concept şi a oricărei discursivităţi în gândire.
Unele şcoli spirituale menţionează chiar şi un al treilea tip de Samadhi (extaz divin), care este cunoscut sub numele de “extazul divin spontan” sau Sahaja Samadhi; acesta este echivalent cu eliberarea spirituală care este atinsă chiar în timpul vieţii pe pământ (starea de Jivanmukta).
În conformitate cu textul fundamental Yoga Chudamani Upanishad (110), starea de Samadhi (extaz divin) conduce mai întâi la atingerea “cunoaşterii divine, plenare” (chaitanya adbhuta), iar mai apoi la starea de eliberare spirituală (moksha). Stările plenar extatice ale conştiinţei sunt  experimentate în samprajnata Samadhi. De fapt, aceste stări divin extatice sau, cu alte cuvinte, aceste faze de experimentare directă constituie tot atâtea modalităţi de căutare şi cunoaştere care sunt practicate de yoghin, aşa după cum apare ca fiind evident din cel de-al treilea capitol al Yoga Sutra-elor lui Patanjali, unde sunt oferite diferite exemple de “constrângere” extatică sau identificare perfectă (samyama).
În cele din urmă, toate formele de cunoaştere (prajna) trebuie însă să fie transcense în totalitate, astfel încât în final să rămână doar viziunea ultimă şi infinită a Sinelui Divin (Atman). Aşa după cum afirmă textul Garuda Purana (49.36), Samadhi (extazul divin) reprezintă în realitate acea condiţie în care yoghinul realizează cu adevărat faptul că “Eu sunt unit cu Absolutul (Dumnezeu)”. Tocmai de aceea, Samadhi (extazul divin) este deseori definit în filosofia Vedanta (şi, de asemenea, de către şcolile spirituale care au fost influenţate de această filosofie) ca fiind “uniunea profundă dintre suflet (jiva) şi Sinele Suprem (Atman)”. În loc de “uniune” (samyoga), atât unele texte cât şi unele autorităţi în domeniul spiritual folosesc termenii de “acelaşi” (samatva) sau “identic” (aikya). Hatha Yoga Pradipika (IV, 5) oferă în această direcţie următoarele similitudini care prezintă o deosebită expresivitate:
“Aşa cum sarea pusă în apă se dizolvă şi se amestecă intim, în mod asemănător se întrepătrunde mintea şi Spiritul Nemuritor în cazul atingerii stării de extaz divin (Samadhi)”.
“Atunci când forţa subtilă a vieţii (Prana) ajunge să pătrundă în canalul subtil central Sushumna nadi, mintea este gradat dizolvată în oceanul cunoaşterii universale şi astfel începe să manifeste din plin acea “co-esenţialitate” (sama rasatva), care este extazul divin (Samadhi)”.
“Acel echilibru deplin şi profund (sama) sau, cu alte cuvinte, acea identitate perfectă a sinelui individual (Atman) cu Sinele Universal (Paramatman), în care orice acţiune generată de voinţa individuală este suprimată se numeşte extaz divin (Samadhi)”.
Doar starea de Eliberare Spirituală Finală este cea care distruge în mod definitiv şi pentru totdeauna “lanţul existenţelor succesive care constrânge prin înlănţuirea în manifestare” (bhava pashya) (Yoga Yajnavalkya (X, 1)). Tocmai de aceea, starea de Samadhi (extaz divin) este uneori echivalentă în exprimare cu termenii de eliberare sau chiar de iluminare spirituală.
Prezentarea completă a stărilor de Samadhi (extaz divin) este cea oferită de Patanjali în Yoga Sutra. Sunt prezentate astfel acolo, în ordine descrescătoare, următoarele forme de Samadhi (extaz divin):
1) starea de extaz divin supraconştient (Asamprajnata Samadhi);
2) starea de extaz divin conştient (Samprajnata Samadhi), cu formele sale suprareflexive de claritate (Nirvichara vaisharadya), de extaz suprareflexiv (Nirvichara Samapatti), de extaz reflexiv (Savichara Samapatti), de extaz supracognitiv (Nirvitarka Samapatti) şi de extaz cognitiv (Savitarka Samapatti).
Diferitele forme de extaz conştient sunt uneori însoţite de o denumire oarecum tehnică. În asemenea situaţii, deloc întâmplător, ele primesc denumirea de “coincidenţă” (samapatti), care atunci este utilizată mai ales în sensul de identificare.
Unii înţelepţi, cum ar fi Vachaspati Mishra, inserează următoarele stări înaintea celor deja prezentate care, în viziunea sa, constituie subcategorii ale extazului conştient; extazul aflat dincolo de conştiinţa Eului individual (Nirasmita Samapatti), extazul însoţit de conştiinţa Eului individual (sa asmita samapatti), extazul manifestat dincolo de beatitudine (Nirananda Samapatti) şi extazul însoţit de beatitudine (Sa Ananda Samapatti).
Termenul de Samadhi mai este folosit, de asemenea şi pentru a indica în mod concret mormântul de formă circulară al yoghinului. În India, atunci când asceţii mor, ei sunt îngropaţi într-o poziţie cu coloana dreaptă şi cu picioarele încrucişate, în timp ce oamenii obişnuiţi, atunci când mor, sunt arşi pe rug. Cremaţia (arderea) trupurilor moarte este înţeleasă ca un fel de ritual de “trecere” pentru aceia care încă nu s-au purificat prin focul subtil spiritual al practicii yoga.
SAMAHITA CHITTA. Stare în care mentalul, intelectul şi egoul sunt în aceeaşi măsură echilibrate şi armonizate. Acest termen desemnează şi o personalitate foarte echilibrată.
SAMANA. Care supraveghează procesul de absorbţie şi asimilare a hranei şi menţine echilibrul corpului veghind asupra metabolismelor chimice legate de alimentaţie şi care este controlată prin intermediul lui Manipura chakra.
SAMAVRITTI PRANAYAMA. Formă de Pranayama în care inspiraţia, expiraţia şi retenţia sunt de durate egale.
SAMKALPA. Intenţie, decizie mentală, hotărâre.
SAMKETA (“convenţie”). Termen tehnic folosit în Yoga Shastra (41ff.), lucrare yoghină scrisă de înţeleptul Dattatreya pentru a desemna anumite obiecte ale concentrării, cum ar fi contemplarea vidului (shunya) sau spaţiul din partea din faţă a nasului.
SAMKHYA.  Număr, enumerare, calcul.
SAMKHYA . Una dintre şcolile filozofice spirituale hinduse, fondată de către înţeleptul Kapila, care pune un accent deosebit pe evoluţia cosmică. Este astfel numită pentru că ea defineşte douăzeci şi cinci de tattva-e (categorii fundamentale ale manifestării), şi anume: Purusha (Spiritul Divin macrocosmic), Prakriti (substanţa primordială macrocosmică), mahat (inteligenţa cosmică), ahamkara (principiul individualizării), manas (mentalul, mentalul cosmic), indriya-urile (cele zece facultăţi senzoriale abstracte de cunoaştere şi de acţiune), tanmatra-urile (cele cinci esenţe subtile – sunetul, atingerea, forma, gustul şi mirosul – care sunt în legătură cu facultăţile senzoriale) şi mahabhuta-urile (cele cinci elemente fundamentale grosiere care formează lumea materială, “marile elemente”: eter (spaţiu), aer, foc, apă şi pământ).
SAMSARA. Ciclul existenţelor ca urmare a renaşterilor obligatorii în sânul diferitelor condiţii sau stări multiple ce există şi în faţa cărora individul nu poate să scape atât timp cât el nu a obţinut încă eliberarea spirituală şi nu a atins anumite forme de Samadhi. înlănţuirea în samsara este consecinţa principală a celor trei “rădăcini vătămătoare” (akushala) care sunt: ura (dvesha), dorinţa inferioară tiranică (trishna) şi ignoranţa sau prostia (avidya). Totdeauna condiţiile de renaştere sau reîncarnare sunt determinate de KARMA fiecăruia şi niciodată la întâmplare.
SAMSHAYA. Îndoială.
SAMSKARA. Impresii mentale lăsate de experienţe şi trăiri din trecutul acelei persoane.
SAMYAMA. Cele trei etape superioare în practica yoga sunt: dharana (concentrarea mentală neîntreruptă), dhyana (meditaţia yoghină profundă) şi Samadhi (extazul divin). Când acestea trei sunt folosite într-o perfectă succesiune cu scopul obţinerii de puteri speciale sau chiar paranormale de cunoaştere (siddhi-uri), se obţin puteri extraordinare datorită identificării perfecte (samyama – în care obiectul de cunoscut, cunoaşterea ce rezultă graţie acestei comuniuni inefabile perfecte şi conştiinţa celui care cunoaşte (cunoscătorul) devin una) şi apar percepţii uluitor de exacte corelate cu normalul (starea normală).
Această practică superioară în yoga este cunoscută sub numele de samyama sau identificarea perfectă a conştiinţei cunoscătorului cu obiectul de cunoscut astfel încât cunoaşterea care rezultă astfel, obiectul de cunoscut şi cunoscătorul (yoghinul) nu fac în timpul realizării stării de samyama decât o singură şi deplină unitate în care nimic din cele 3 nu mai există distinct pentru el (yoghinul în samyama). Stăpânirea perfectă a etapei cunoscută în yoga sub numele de samyama (identificare perfectă) de către un yoghin îi permite acestuia să-şi trezească rapid capacităţile paranormale (siddhi-uri) şi conferă stăpânirea spirituală a Naturii.
SAPTA SADHANA (“disciplina spirituală cu şapte ramuri sau stadii evolutive”). Este alcătuită, conform textului yoghin Gheranda Samhita (1.9) din următoarele elemente: curăţenia interioară şi exterioară (shodhana), fermitatea (dridhata), stabilitatea fizică şi mentală (sthairya), constanţa în practica spirituală (dhairya), uşurinţa corporală (laghava), percepţia (pratyaksha) şi ne-pângărirea sau puritatea absolută (nirlipta).
SARASVATI NADI (“canalul Sarasvati”.) Este unul dintre canalele subtile prin care circulă forţa divină a vieţii (Prana). În general, în majoritatea lucrărilor yoghine se afirmă că este amplasat în spatele canalului central (Sushumna nadi); în mod greşit unii chiar le consideră identice. Punctul de terminaţie se află în zona limbii. El guvernează limba şi păzeşte organele abdominale de boală. Acest canal subtil – sau flux de energie divină a vieţii – trebuie activat înainte ca “şarpele” (Kundalini  Shakti) să îşi înceapă ascensiunea prin canalul energetic central (Sushumna nadi).
SAT. Existenţă, realitate, Adevăr Suprem, Brahman sau Spirit Suprem.
SATTVAPATTI. Realizarea Sinelui Suprem Divin, Atman.
SATTVIC PRAJNA.  Înţelepciune iluminată.
SHABDA. Sunet, cuvânt.
SHAKTI. În limba sanscrită înseamnă energie, putere feminină, forţă a naturii. Considerată adesea ca fiind contrapartea feminină (-) sau iubita lui Shiva (Supremul masculin (+)) ea este expresia eternului feminin sau a Zeiţei mame unificând feminitatea şi maternitatea prin manifestarea sa ca Forţă a Naturii. Ea este venerată în Orient în diferitele sale aspecte feminine dintre care amintim pe Kundalini  prezentă în fiecare fiinţă umană. Shakti este personificarea efectivă a energiei feminine primordiale, ea încarnează adeseori forţa de realizare a lui Brahman, fiind aspectul feminin dinamic al lui Dumnezeu, vitalitatea feminină care îi permite lui Brahman să creeze totul; să conserve sau să păstreze totul; să facă să dispară totul. Tantrismul în special se interesează adeseori de conştientizarea şi integrarea lui Shakti în fiinţă într-o manieră specială, aici punându-se un accent deosebit pe conştientizarea şi amplificarea lui Shakti în fiinţă în vederea punerii la unison cu energiile Shakti corespondente din macrocosmos.
SHANDILYA UPANISHAD este una dintre Upanishadele despre yoga. Este alcătuită din trei capitole şi cuprinde peste 30 de pagini tipărite. Scriptura poartă numele înţeleptului Shandilya, menţionând că este discipolul lui Atharvan (asociat cu Atharva Veda). Primul capitol defineşte etapele spirituale (anga) ale unei căi cu opt ramuri (ashta anga yoga), enumeră câte zece elemente atât pentru disciplina morală (yama) cât şi pentru autodisciplină (niyama), şi descrie cinci faze sau etape pentru retragerea simţurilor (pratyahara), cinci tipuri de concentrare (dharana) şi două forme de meditaţie (dhyana). În plus, detaliază elementele de anatomie ezoterică şi mediul (desha) corect în care yoghinul trebuie să practice exerciţiile sale, precum şi perioada temporală adecvată. Capitolele II şi III conţin o expunere a metafizicii Vedanta, baza filosofică a învăţăturilor din această lucrare. Numeroase stanţe pot fi regăsite în Yoga Yajnavalkya, întregul text având probabil destule interpolări.
SHANKARACHARYA.  Maestru yoghin celebru care a pus bazele filozofiei nondualiste Advaita. În scurta sa viaţă, de numai treizeci şi doi de ani, el a scris numeroase lucrări şi poeme spirituale (comentarii la texte yoghine fundamentale) şi a fondat patru mănăstiri (mathas) în cele patru puncte cardinale ale Indiei: la Shringeri în sud, Badrinath în nord, Puri în est şi Dwarka în vest.
SHANKHINI NADI (“canalul subtil de sidef”). Este unul din canalele subtile energetice principale prin care circulă forţa divină a vieţii (Prana), fiind situat între Gandhara şi Sarasvati nadi, şi având punctul de terminaţie în zona organelor genitale, deşi unii îl pun în legătură cu urechea dreaptă (sau stângă).
SHAN MUKHI MUDRA (“gestul celor şase deschizături”). Este descris în lucrarea yoghină Goraksha Paddhati (2.16) ca fiind blocarea ochilor, urechilor şi nărilor cu ajutorul degetelor. Acest “sigiliu” (mudra) este executat corect prin astuparea urechilor cu degetele mari, a ochilor cu degetele arătătoare şi a nărilor cu degetele mijlocii. Practica este recomandată pentru amplificarea capacităţii de a percepe sunetul interior (nada), ceea ce conferă rezonanţa cu energii cosmice elevate şi divine, precum şi pentru perceperea culorilor subtile ale energiilor tattva-ice.
SHARANAGATI. Părăsire, abandonare, a se refugia.
SHARIRA (“corp”; de la rădăcina shri, “a se desface”), termen tradus uneori prin “sărmanul corp”. Maitrayaniya Upanishad (2.3ff.) compară corpul cu o căruţă şi, de asemenea, cu roata olarului, care este învârtită de olarul care simbolizează Sinele Divin (Atman).
După cum se exprimă mai succint Shiva Purana (5.23.9), nu există nici măcar un singur loc curat (pur) în tot corpul fizic. Evident, toate aceste descrieri ajută yoghinul să conştientizeze efemeritatea unei structuri cu care nu trebuie să se identifice. Conform filozofiei Vedanta, există trei structuri sau tipuri de corpuri (sharira) care constau din cinci învelişuri care se întrepătrund şi depind unele de altele (kosha-uri). Cele trei sharira-uri sunt :(a) Sthula sharira, structura grosieră, compusă din învelişul anatomic fizic “al hranei” (Annamaya kosha); (b) Sukshma sharira, structura subtilă, compusă din (1) învelişul fiziologic (Pranamaya kosha – cuprinzând sistemele respirator, circulator, digestiv şi nervos, glandele endocrine, organele de excreţie şi organele genitale) şi (2) învelişul psihologic (Manomaya kosha – care înglobează sentimentele şi motivaţiile care nu provin din experienţe subiective); şi (c) Karana sharira, structura cauzală, compusă din învelişul spiritual al beatitudinii (Anandamaya kosha).
SHARIRA JNANA. Cunoaşterea corpului. Unul dintre efectele binefăcătoare ale practicilor de Pranayama şi ale meditaţiei este că ne permit să cunoaştem cele trei structuri sau tipuri de corpuri (sharira-uri) şi cele cinci învelişuri (kosha-uri).
SHASTRA. Orice manual sau culegere de reguli, orice tratat, în special un tratat religios sau ştiinţific, orice carte, lucrare sau operă sacră de inspiraţie divină. Cuvântul shastra se găseşte în mod normal după cuvântul care desemnează subiectul cărţii, sau este aplicat într-un context mai general diferitelor discipline; de exemplu, Yoga Shastra desemnează o operă asupra filozofiei yoga sau un corpus de texte despre yoga.
SHAT CHAKRA BHEDA (“străpungerea celor şase centri”). Tradiţia yoghină vorbeşte aproape în unanimitate despre existenţa a şase centri psihoenergetici de forţă, la care se adaugă un al şaptelea care permite comuniunea cu Dumnezeu şi care serveşte drept punct terminus pentru ascensiunea “şarpelui-putere” (Kundalini  Shakti). În ascensiunea sa, Kundalini  Shakti este imaginată ca străpungând (bheda) cei şase centri inferiori (sau lotuşi – padma), la fel cum o sfoară străbate o ghirlandă de flori sau un şirag de perle.
SHAT CHAKRA NIRUPANA (“Investigarea celor Şase Centri de forţă”), reprezintă titlul capitolului şase din lucrarea lui Purnananda Svamin, Shri Tattva Cintamani, un tratat voluminos de tantrism alcătuit din 25 de capitole. Nirupana, care cuprinde 55 (sau 56) de stanţe, este textul cel mai popular care descrie procesul de shat chakra bedha – străpungerea celor şase centri de forţă (chakra) de către energia Kundalini .
SHAVA. Cadavru.
SHISHYA. Elev, discipol.
SHITALI (“răcire”) este una dintre cele opt forme tradiţionale de control al suflului (Pranayama) predate în Hatha Yoga. Acest procedeu este descris în Gheranda Samhita (5.73f.) astfel: „Aerul trebuie inspirat cu ajutorul limbii (scoasă în afară şi curbată), până când umple gradat abdomenul (este vorba, în realitate, despre partea inferioară a plămânilor). După ce este reţinut câteva clipe, el trebuie expirat pe ambele nări”. Acest exerciţiu de Pranayama vindecă indigestia şi bolile rezultate dintr-un dezechilibru al bilei (pitta) şi al flegmei (kapha).
SHIT KRAMA (“procesul de scoatere a sunetului shit”). Este unul dintre cele trei procese de purificare din cadrul procedeului yoghin Kapala bhati, aşa cum este descris acesta în Gheranda Samhita (1.59f.). În mod evident, el îşi trage numele de la sunetul produs atunci când apa este aspirată pe gură şi expulzată pe nas. Textele yoghine tradiţionale afirmă că practica acestei tehnici îl poate transforma pe adept, făcându-l la fel de frumos ca şi zeul Kama (zeul plăcerilor erotice elevate).
SHIVA. Literal, “cel Bun, cel Blând”. Al treilea zeu esenţial din trinitatea hindusă (Trimurti) ce îi cuprinde pe Brahma, Vishnu şi Shiva. Shiva este zeul distrugerii celor răi şi ignoranţi şi disoluţiei a ceea ce este impur. El poate fi, de asemenea, o forţă infinită, binefăcătoare, în măsura în care îndepărtează avidya sau ignoranţa înlănţuitoare. Simbolul său este lingamul sau organul masculin creator ce reprezintă virilitatea, aspectul solar, activ, Yang (+). Shiva este deseori reprezentat în fuziune amoroasă cu iubita sa Shakti, care este aspectul feminin, al cărei simbol fundamental este yoni sau organul feminin, sexual, ce reprezintă aspectul Yin, energia naturii etc.
Numele lui Shiva nu apare în Vede. Există o divinitate care poartă numele Rudra Shiva şi, pornind de la aceasta, s-a născut Shiva cu manifestările sau aspectele sale specifice. În Rig Veda termenul Rudra este uneori folosit în sensul de agni, foc subtil şi fii săi sunt marut-ţii. În Ramayana, Shiva apare ca un mare zeu atotputernic şi are sensul divinităţii supreme. În Mahabharata, cel mai mare dintre cei trei zei este când Vishnu, când Shiva, care redevine chiar maestrul şi creatorul lui Brahma şi al lui Vishnu, venerat de toţi zeii în calitatea sa esenţială de distrugător al tuturor zeilor şi stăpân ghid inspirator şi protector al tuturor yoghinilor.
Shiva poartă numeroase alte nume în funcţie de predominanţa anumitor aspecte ale sale, cum ar fi: Shambu, Shankara, Ishana, Vishvanatha, Kedarnath sau Nataraja; acesta din urmă este reprezentat în arta hindusă ca Shiva Nataraja, Shiva cel transcendent, Stăpân Suprem al universului, tronând pe Nandi, taurul simbolic al dharma-ei şi venerat ca guru Suprem al tuturor guru-şilor, distrugătorul suferinţei, distrugătorul celor răi cât şi a întregii materialităţi, datorită graţiei sale fulgerătoare, cel ce dăruieşte înţelepciune, încarnarea renunţării dătătoare de eliberare şi a compasiunii transcendente, a puterii masculine arhetipale a virilităţii esenţiale.
SHAIVISM este numele dat mai multor şcoli – între care mai importante sunt Kapalika, Kalamukha, Pashupata, Krama, Pratyabhijna, Trika, Spanda, Shaiva Siddhanta şi Vira Shaivism (sau Lingayata) – care acoperă o paletă largă de doctrine şi abordări practice. Numitorul comun al tuturor acestora este adorarea Realităţii transcendente sub forma lui Shiva. Originile shivaismului se pierd în trecutul îndepărtat. Shiva era deja menţionat în Rig Veda, dar dovada cea mai veche a adorării plenare şi monoteiste a Sa apare în Shvetashvatara Upanishad (sec. III sau IV î.e.n., sau chiar anterioară acestei perioade). Mahabharata reflectă şi ea importanţa din ce în ce mai mare a lui Shiva, care tinde să devină un “rival” serios pentru Vishnu. În era noastră au înflorit deopotrivă shaivismul şi vishnuismul, religii care au atins apogeul la sfârşitul mileniului întâi. Adepţii shaivismului din nordul şi sudul Indiei, numiţi shaiva-şi, au creat o literatură vastă, în diferite limbi (îndeosebi în sanscrită şi tamil), din care doar o mică parte este disponibilă şi cercetată astăzi. Yoga a cunoscut o mare dezvoltare în respectiva perioadă, îndeosebi pe liniile mai ascetice. Nu întâmplător, Rajasekhara în lucrarea sa, Shad Darshana Samuccaya (“Compendiul celor şase sisteme”) numeşte shaivismul o “tradiţie yoga” (yoga mata).
SHIVA PURANA este una dintre principalele Purana-e, fiind alcătuită din şapte capitole şi având peste 24.000 de sutra-e. După cum sugerează însuşi titlul lucrării, textul aparţine tradiţiei spirituale a shiavismului. Yoga este definită aici ca o restrângere a tuturor activităţilor profane şi o concentrare continuă asupra lui Shiva. În secţiunea 17 din primul capitol se vorbeşte despre mantra yoga, tehnică ce presupune în acest caz recitarea (japa) unei Shiva mantra. Adepţii acestei forme de yoga sunt clasificaţi în funcţie de gradul de evoluţie în trei categorii: kriya yoghinii, cei care participă la ritualuri sacre (kriya); tapo yoghinii, cei care urmează calea ascezei (tapas); şi japa yoghinii, cei care, pe lângă faptul că urmează practicile specifice primelor două categorii, recită în plus în permanenţă Shiva mantra. Se vorbeşte din nou pe larg despre yoga în secţiunile 37-39 din capitolul şapte, unde sunt descrise cinci tipuri de Yoga: „1) Mantra Yoga; 2) Sparsha Yoga (“Yoga tangibilă”), o formă de Mantra Yoga cuplată cu controlul suflului (Pranayama); 3) Bhava Yoga (“Yoga fiinţei”), o formă mai înaltă de Mantra Yoga, în care se pierde sau, mai bine spus, se transcende contactul cu mantra, iar conştiinţa pătrunde într-o formă subtilă şi elevată de existenţă; 4) Abhava Yoga (“yoga nefiinţei”) contemplarea lumii întregi, asociată cu transcenderea conştiinţei bazate pe obiectele simţurilor; şi 5) Maha Yoga (“marea Yoga”), fuziunea disolutivă în Shiva fără nici un fel de condiţii limitatoare.”
SHIVA SAMHITA (“Compendiumul [Înţelepciunii] lui Shiva”; aparţinând probabil secolului XVII sau XVIII, e.n.) este unul dintre principalele manuale de Hatha Yoga, alcătuit din 645 de sutra-e distribuite în cinci capitole. Începe cu o trecere în revistă a diferitelor şcoli de gândire considerate a fi inferioare formei de yoga non-dualistă. Din această secţiune introductivă reiese în mod evident faptul că autorul era un bun cunoscător al metafizicii din Advaita Vedanta. Capitolul II prezintă anatomia ezoterică, subiect reluat şi în capitolul final din perspectiva practicii yoghine propriu-zise. Capitolul III descrie cele cinci tipuri de forţă divină a vieţii (Prana) precum şi mijloacele de control şi armonizare a acestora, inclusiv tehnici de control al suflului (Pranayama) şi diferite posturi (asana). Capitolul IV descrie gesturile sincronizatoare (mudra-ele) corporale. Capitolul V pare să fie un apendice adăugat ulterior. Este prezentat ca un dialog între Ishvara (Stăpânul Divin Suprem) şi Devi (Contrapartea sa feminină). Conţinutul său este complex şi divers, mergând de la definiţii ale diferitelor tipuri de yoga şi până la descrieri ale unor practici spirituale ezoterice. Lucrarea subliniază în mai multe locuri că chiar şi cei care nu au renunţat complet la lume şi continuă să-şi ducă viaţa într-o familie (grihastha) pot obţine succesul în yoga printr-o practică perseverentă.
SHIVA SUTRA (“Aforismele lui Shiva”) este un text revelat de către Shiva însuşi şi aparţine tradiţiei shaivismului din Kashmir. Această tradiţie afirmă că ea a fost “descoperită” de către iniţiatul Vasugupta la începutul secolului IX. Ea a dat naştere unei imense literaturi formată din comentarii, cel mai important aparţinându-i lui Kshemaraja: Vimarshini. Lucrarea lui Vasugupta este alcătuită din trei secţiuni, care cuprind 77 de sutra-e. La fel ca şi Yoga Sutra lui Patanjali, Shiva Sutra reprezintă o expunere extrem de concisă a principiilor yoga şi a shaivismului, vocabularul său tehnic fiind dezvoltat şi complex.
SHIVA YOGA RATNA (“Nestemata practicii yoga a lui Shiva”). Este un tratat important de teorie şi practică a shivaismului din Sudul Indiei, alcătuit din 192 de sutra-e însoţite de o scurtă anexă în proză. Este una dintre cele nouă lucrări atribuite înţeleptului Jnanaprakasha. Yoga predată în această lucrare se apropie foarte mult de Asparsha Yoga, dar spre deosebire de înţeleptul Gaudapada, Jnanaprakasha insistă mult şi asupra tehnicilor practice de control al suflului (Pranayama) şi asupra meditaţiei.
SHLESHMA.  Flegmă.
SHODASHA CHAKRA (“centrul cu 16 petale”), menţionat în Yoga Kundali Upanishad (1.69), este cunoscut mai bine sub denumirea de indu chakra.
SHODHANA (“curăţare” sau “curăţenie”) este prima etapă din aşa numita “disciplină spirituală cu şapte elemente” (sapta sadhana). În Gheranda Samhita (1.10), este realizată prin cele “şase acţiuni” (shat karma).
SHONITA (“roşiatic”) este un sinonim pentru rajas, secreţia sexuală feminină.
SHRI.  Prielnic, frumos.
SHUDDHI (”puritate” sau “purificare”) reprezintă un concept major referitor la viaţa spirituală.
SHUKLA (“alb”) este un sinonim pentru shukra (“sămânţă”).
SHUKRA (spermă, virilitate, “sămânţă”) este un sinonim pentru bindu. Shiva Purana (5.22.49) remarcă faptul că vigoarea fiinţelor vii depinde de sămânţa sexuală sau, cu alte cuvinte, de spermă, în cazul bărbatului.
SHUNYA. Vid, liber, solitar, pustiu, inexistent, gol, zero.
SHUNYA DESHA. Loc pustiu sau solitar. Starea divină de singurătate.
SHUNYAVASTHA. Stare de conştiinţă (avastha) în care toată agitaţia interioară mentală sau emotivă este potolită. Este o stare în care mentalul este vid (shunya); lipsit de fluctuaţii, el se dizolvă în Sinele Divin, Atman pierzându-şi identitatea asemenea unui fluviu în mare.
SHURA NADI. Numele unui nadi situat între sprâncene.
SHVASA PRASHVASA. Inspiraţie şi expiraţie.
SIDDHA DARSHANA (“viziunea spirituală a fiinţelor realizate”). În Yoga Sutra (3.32) se afirmă că un yoghin poate experimenta (clar)viziunea prin practicarea identificării extatice (samyama) cu “lumina din interiorul capului”. În Shiva Samhita (5.87) se afirmă că această viziune superioară, divină poate fi obţinută prin contemplarea centrului inimii.
SHVETAKETU.  Fiul înţeleptului Uddalaka care a primit de la tatăl său cheia cunoaşterii supreme. Dialogul dintre el şi tatăl său formează o parte din Chandogya Upanishad.
SIDDHI. Putere fizică, psihică, mentală şi spirituală cu totul extraordinară sau aşa-zis paranormală, care apare ca un corolar al evoluţiei spirituale a yoghinului. Practica tehnicilor şi procedeelor yoga conduce gradat la realizarea unor asemenea puteri yoghine (de exemplu: clarviziune, premoniţie, dedublare astrală, telepatie, levitaţie, capacitatea de a materializa sau dematerializa obiecte, transferul conştiinţei, mersul pe apă, vitalitate uluitoare etc.).
În general, Ghidul Spiritual (guru) pune adeseori aspirantul în gardă împotriva căutării egoiste a oricăror siddhi-uri, deoarece, pentru cel vanitos şi mărginit, ele nu contribuie la realizarea Adevărului Ultim, ci fac parte tot din lumea fenomenală, oricât de “supranaturale” ar putea părea la o privire superficială; ataşamentul faţă de aceste puteri uimitoare sau orgoliul pe care îl amplifică constituie, nu o dată, un puternic obstacol pe calea desăvârşirii spirituale şi a eliberării ultime. Pe de altă parte însă, acele siddhi-uri superioare, spirituale apar adeseori spontan ca de la sine chiar fără a fi urmărite deloc de aspirant, numai prin unele practici profund spirituale.
SIRA. Canal sau “organ” tubular al corpului care distribuie energia seminală vitală în întregul corp subtil.
SIT KARI sau SITAKARI (“care scoate sunetul sit”). Una dintre principalele tehnici de control al suflului subtil (Pranayama), descrisă în Hatha Yoga Pradipika (2.54) după cum urmează: “yoghinul va scoate un sunet sâsâit (cum este sit) în timpul inspiraţiei care va fi realizată pe gură, în timp ce expiraţia se va realiza în tăcere, pe nas.”
SMRTI. Memorie; cod legislativ.
SOHAM. „El (Dumnezeu) sunt eu”, este o rugăciune inconştient repetată, care însoţeşte fiecare respiraţie în orice creatură vie, pe durata întregii vieţi.
SOMA.  Luna.
Soma băutură divină, purificatoare, regenerantă, extaziantă preparată din mai multe plante secrete căţărătoare. Soma este dăruită ca ofrandă lui Dumnezeu, iar marii iniţiaţi brahmani şi yoghinii avansaţi o beau. Această băutură joacă un rol important în Rig Veda. Considerată a fi capabilă să confere multe puteri supranaturale, soma era şi este venerată deoarece pune fiinţa în legătură cu anumite energii benefice, înalte din macrocosmos. Hinduşii o numeau, de asemenea, “vinul nemuririi” (amrita). Soma este simbolul transformării prin sublimare a bucuriilor obişnuite şi de tot felul care aparţin simţurilor, în extatica şi plenara fericire divină (Ananda). Continenţa amoroasă perfect realizată într-un cuplu dăruit şi iubitor face cu uşurinţă posibilă această asimilare a lui soma în aura celor doi iubiţi. Preoţii Orientului o produceau presând între pietre vlăstare ale plantei secrete cunoscute în India sub numele de soma (amshu). Sucul natural astfel obţinut este filtrat, apoi este amestecat cu suc de orz şi cu lapte proaspăt, fiind băut după ce a fost consacrat cu fervoare lui Dumnezeu. El este dulce, cafeniu la culoare şi produce o stare extraordinară de extaz care durează minim 7 zile.
SOMA CHAKRA.  Centru energetic secundar subtil situat în plan subtil în centrul creierului.
SOMA NADI. Alt nume dat lui Ida nadi, care transportă energia lunară, fiind numit de asemenea chandra sau soma nadi (canal de energie lunară).
SPANDA (“tremur” sau “vibraţie”) este un concept tehnic important şi o noţiune metafizică aparţinând shaivismului din Kashmir. Este “pulsaţia” beatitudinii supreme a Realităţii ultime divine. Ea nu poate fi identificată cu o mişcare în înţelesul obişnuit al cuvântului, fiind însăşi cauza transcendentă a întregii mişcări. Acest concept filosofic a fost elaborat şi comentat pe larg în sec. IX, în lucrarea lui Vasugupta, Spanda Karika, atribuită adeseori discipolului acestuia, Kallata.
Spanda este denumirea uneia dintre şcolile filosofice proeminente ale shivaismului din Kashmir.
Spana este freamătul sacru al Inimii spirituale (atman).
SPANDA KARIKA (“Tratat despre vibraţie”) este un comentariu independent la Shiva Sutra, scris fie de Vasugupta, fie de discipolul acestuia, Kallata (variantă mai puţin probabilă). Explică noţiunea de vibraţie divină (spanda) care devine o veritabilă doctrină, esenţială în shaivismul din Kashmir. Există mai multe comentarii semnificative la Spanda Karika, inclusiv o Vritti a lui Kallata.
SPARSHA (“atingere”) (esenţa subtilă – tanmatra – atingerii) este unul dintre simţurile care conferă cunoaştere (jnana indriya), asociat cu elementul subtil tattva-ic aer. În Mahabharata (12.232.21), termenul se referă la o suprapercepţie spirituală într-un câmp subtil tactil, rezultată ca urmare a meditaţiei profunde.
SPARSHA YOGA (“Yoga contactului”) este un termen din Shiva Purana (7.2.37.9), referitor la Mantra Yoga asociată cu tehnici de control al suflului subtil (Pranayama).
SPHURANA (“pulsaţie”) se referă la pulsaţia forţei divine a vieţii (Prana), experimentată de yoghin în propria sa fiinţă. Uneori, termenul este folosit ca un sinonim pentru spanda.

SROTA. Curent rapid. Este, de asemenea, numele unui canal energetic care transportă substanţe nutritive în corp.
STHAIRYA (“stabilitate” sau “fermitate”) este considerată, în unele texte yoghine, drept una dintre practicile spirituale ale disciplinei morale (yama); este al treilea element din aşa numita “disciplină cu şapte elemente” (sapta sadhana) despre care vorbesc tratatele de Hatha Yoga. În Gheranda Samhita (1.10) ea mai este numită şi sthirata (“fermitate”). În lucrarea fundamentală Bhagavad Gita (13.7) ea este considerată o manifestare a înţelepciunii (jnana), în timp ce în Yoga Sutra (3.31) este văzută drept un fruct al identificării extatice (samyama) realizată asupra “canalului broaştei ţestoase” (Kurma nadi).
STHIRATA.  Fermitate, echilibru, stabilitate, robusteţe, constanţă, determinare.
STHITA PRAJNA.  Stabilit ferm în discernământ sau în înţelepciune; ferit de iluzii.
STHULA (“grosier”) reprezintă aspectul cel mai grosier şi exterior sau, cu alte cuvinte, vizibil şi material, al unui lucru. Astfel, “corpul grosier” (sthula sarira) este cadrul fizic supus efemerităţii, “învelişul alcătuit din hrană” (Annamaya kosha) al Sinelui nostru Divin (Atman). Conceptul opus este sukshma (“subtil”).
STYANA. Apatie, lâncezeală, lenevie.
SUKSHMA (“subtil”) reprezintă dimensiunea interioară sau psihică a existenţei noastre, care nu este vizibilă pentru ochii fizici, dar care poate fi experimentată mai ales în meditaţie. În yoga se afirmă că dimensiunea subtilă se extinde până la fundamentul transcendent (pradhana) al Naturii (Prakriti).
SURYA un alt nume al lui Savitri. Soarele, împreună cu energiile sale benefice, subtile, extraordinare este considerat a fi de fapt zeul solar. Surya face parte în această ipostază dintre principalele divinităţi vedice; el este venerat ca sursă a căldurii, a energiei Yang (+), a dinamismului şi a luminii. Textele consacrate lui Surya sunt mai mult poetice şi încifrate (absconse) decât precise. Soarele considerat drept zeu divin este uneori identificat cu Savitri, alteori identificat cu Aditya. Există diferite temple în cinstea sa pe întreg cuprinsul Indiei. Cel mai celebru se găseşte la Konarak, aproape de Puri.
SURYA BHEDA sau SURYA BHEDANA (“străpungerea soarelui”) este una dintre cele opt forme de control al suflului (Pranayama), descrise în Gheranda Samhita (5.58f.) în felul următor: „vom inspira energic prin “canalul solar” (nara dreaptă care corespunde la nivel subtil cu Pingala nadi sau Surya nadi), după care ne vom reţine suflul respirator în timp ce realizăm blocarea zonei gâtului (Jalandhara bandha) până când vom începe să transpirăm din abundenţă”. Într-un alt pasaj (5.66f.) se recomandă următoarea tehnică asociată acesteia: „vom ascensiona din zona ombilicului (Nabhi) diferitele forme de forţă divină a vieţii (Prana) prin canalul solar (Pingala nadi) – de fapt, prin nara dreaptă – după care vom expira lent prin Ida nadi (sau Chandra nadi – nara stângă). Acest exerciţiu trebuie practicat în mod repetat pentru trezirea energiei fundamentale din fiinţă, a “şarpelui-putere” (Kundalini  Shakti”).
SURYA NADI. Nadi-ul soarelui. Alt nume al lui Pingala nadi.
SUSHUMNA NADI (“canalul subtil plin de graţie”) este canalul subtil central prin care circulă forţa divină a vieţii (Prana), de la centrul subtil psihoenergetic situat la baza coloanei vertebrale (Muladhara chakra) şi până în creştetul capului (Sahasrara). Menţionat deja în Maitrayaniya Upanishad (6.21), acesta este cel mai important dintre toate nadi-urile fiinţei noastre. Datorită energiei foarte rafinate pe care o pune în acţiune, în lucrarea yoghină Yoga Vishaya (11) se afirmă că are forma desfătării rafinate (sukha). Acest aspect este explicat prin faptul că Sushumna nadi – după cum se exprimă Hatha Yoga Pradipika (4.17) – “devorează timpul, care este creat de Soare şi de Lună” sau, altfel spus, de dualitate, de energiile polare Yang şi Yin. Prin urmare, aceasta este calea prin care yoghinul poate transcende dinamica polarităţii dintre curenţii subtili psihoenergetici care trec prin canalele subtile aflate în stânga şi în dreapta sa – Ida şi Pingala nadi – obţinând astfel starea de nemurire specifică realizării spirituale de Sine. De aceea, Sushumna nadi mai este numit în Yoga Yajnavalkya (4.30) şi “calea către eliberare” (moksha marga). Anumite texte yoghine afirmă că, la fel ca şi toate celelalte nadi-uri, Sushumna nadi îşi are originea în “bulb” (Kanda). În realitate, el porneşte de la baza coloanei vertebrale şi este singurul canal subtil care ajunge până la “deschizătura lui Brahma” (Brahma randhra) aflată în creştetul capului. El pătrunde de-a lungul coloanei vertebrale, numită meru sau vina danda (“arcuş”). În Shat Chakra Nirupana (2) se afirmă că acest canal axial este compus din mai multe straturi sau canale subtile interioare: Vajra nadi, înăuntrul căruia se află Citrini nadi, înăuntrul căruia se află Brahma nadi.
Sushumna nadi trebuie purificat de toate impurităţile (mala), pentru ca energia noastră fundamentală “şarpele-putere” (Kundalini  Shakti) să poată ascensiona prin el. Acest proces deosebit de important în practica spirituală mai este cunoscut şi sub denumirea de Sushumna Yoga sau Maha Yoga.
SUSHUPTI. Somn profund fără vise în care nu există nici gândire, nici ego şi în care pierdem pe deplin conştiinţa corpului nostru şi a universului fizic în care existăm în timpul stării de veghe. Sushupti nu este deloc o stare de inconştienţă, ea reprezintă doar o încetare a gândirii. Această stare constituie una din cele patru avastha. În Vedanta ea este numită uneori prajna.
SVAH. Cerul.
SVATMARAMA. Autorul tratatului Hatha Yoga Pradipika, lucrare clasică despre Hatha Yoga.
SVEDA sau PRASVEDA (“transpiraţie”). Fenomen specific asociat cu etapele de început din Pranayama.
SWADHISTHANA CHAKRA. Centrul aflat în plan subtil în canalul Sushumna în zona rădăcinii organelor genitale. Ea corespunde lui bhuvar loka; localizarea sa fizică este plexul hipogastric care guvernează organele sexuale şi funcţia de procreere şi trăirile erotice, amoroase. Din centrul acestei chakra pleacă 6 nadi (sau „petale”). Forma simbolică asociată acestei chakra este semiluna, culoarea sa este albul argintiu, mantra fundamentală ce îi corespunde este (bija) Vam, animalul său simbolic este crocodilul şi divinităţile cu care se poate lua legătura prin el sunt Vishnu şi o Shakti a sa, Rakini.
„Cel care meditează profund asupra acestei chakra şi asupra energiilor sale  corespondente nu se mai teme deloc de apă. El are controlul asupra energiilor  subtile ale acestui element. El obţine mari puteri psihice, imaginaţie creatoare, cunoaştere intuitivă şi se bucură de o stăpânire perfectă a funcţiei sexuale şi a simţurilor. De asemenea, el cunoaşte lumile sublime astrale. Pasiunea înlănţuitoare, mânia, ataşamentul, orgoliul, gelozia şi alte impurităţi psihice sunt uşor şi complet eliminate de el. Yoghinul în cauză îşi regenerează corpul fizic, rămâne tânăr şi ajunge să cucerească moartea (mrityunjaya siddhi)”. (Shivananda)
SWAPNA. Starea de vis care nu există decât în timpul somnului şi în care gândirea acţionează conform tendinţelor sale predominante, independent de corp şi de lumea exterioară. În starea de veghe o considerăm ca fiind ireală şi o luăm drept o iluzie. În starea de vis nu ne dăm însă seama că visul este o iluzie şi ne lăsăm prinşi în ea. Swapna este una din cele patru avastha. În Vedanta este numită taijasa.

Anunțuri