”T”

”T”
TADASANA. Postură în picioare în care ne menţinem drepţi şi stabili la fel ca un munte (tada).
TAITTIRIYA UPANISHAD este una dintre primele Upanihada-e, aparţinând şcolii maestrului spiritual vedic Tittiri, al cărui nume înseamnă “potârniche”. Lucrarea conţine numeroase concepte arhaice, inclusiv o interpretare “ecologică” asupra vieţii. Potrivit acestei învăţături, asociată cu numele înţeleptului Bhrigu, totul este hrană (anna) pentru altceva: viaţa se hrăneşte cu viaţă pentru a se putea perpetua pe sine însăşi. Aşa cum se spune într-un anumit pasaj (2.21) din această lucrare: “Într-adevăr, creaturile sunt produse din hrană, oricare ar fi ele. Mai mult decât atât, ele trăiesc numai cu ajutorul hranei, iar după moarte se transformă în hrană (pentru alţii)”. Această viziune destul de primară şi sumbră asupra vieţii este echilibrată de o altă doctrină, potrivit căreia existenţa este beatifică şi divină în esenţa ei. Taittiriya Upanishad vorbeşte despre mai multe nivele de beatitudine (Ananda), pornind de la simpla plăcere grosieră şi ajungând până la beatitudinea spirituală supremă şi indescriptibilă. Viaţa spirituală constă din descoperirea acestei beatitudini supreme, care este inerentă Absolutului Suprem, Divin (Brahman). Această lucrare conţine de asemenea şi prima referinţă la doctrina celor cinci “învelişuri” (kosha-e), ultimul şi cel mai subtil dintre ele fiind alcătuit din beatitudine pură (Ananda). Tot în ea găsim (2.4.1) prima menţiune înregistrată a cuvântului yoga în înţelesul său tehnic, de control conştient al simţurilor agitate (indriya).
TAMAS. Una dintre cele trei tendinţe fundamentale (guna), principiul obscurităţii şi al inerţiei în Natură, care asigură stabilitatea fizică, materială a manifestării. Aulukya a spus: „Dacă nu ar fi astfel, a spus el, nu ar exista nimic solid, dacă nu ar fi tamas guna sau acea proprietate care face ca toate corpurile materiale să rămână aceleaşi, clipă de clipă, în timp”. Fără tamas guna nu ar mai exista prezentul aşa cum îl cunoaştem, ci doar trecutul şi viitorul. Tamas conferă corpurilor materiale caracteristica statică, el este factorul de coeziune fără de care lumea, aşa cum o ştim, n-ar putea exista. La fel se întâmplă şi cu gândirea care este şi ea fluidă; dar tamas guna  face ca cunoaşterea să fie statică şi să rămână astfel încât să poată fi stocată în creier. Tamas este considerată adeseori ca fiind ignoranţă şi inerţie. Ea este totodată lenea şi complacerea „fatalistă” care ne împiedică să progresăm. În multe texte yoghine străvechi, tamas este definită inerţie, non-inteligenţă, fiind principiul obscurităţii în natură. Tamas guna este ultima dintre cele trei tendinţe ale naturii, celelalte două fiind sattva şi rajas.
TANMATRA („Substanţă originară”).  Esenţele subtile, şi anume: esenţa sunetului (shabda), a atingerii (sparsha), a formei (rupa), a gustului (rasa), şi a mirosului (gandha). Acestea sunt obiectele subtile ale facultăţilor senzoriale (indriya-uri), adică facultatea de a auzi (shrota), de a pipăi (tvak), de a vedea (chakshu), de a gusta (rasana) şi de a mirosi (ghrana). Fiecare este calitatea esenţială a celor 5 elemente grosiere (MAHABHUTA) care derivă din ele, respectiv: eter, aer, foc, apă şi pământ.
TANUMANASA. Dispariţia sau disoluţia completă a mentalului.
TAPAS. Ardoare interioară, căldură subtilă, asceză; fervoare (efervescenţă) spirituală, aspiraţie intensă de a-L realiza pe Dumnezeu (Brahman). El este într-un anume fel un sinonim al lui tejas (focul subtil interior). Tapas-ul este una dintre cele 5 prescripţii de autocontrol (niyama) din sistemul yoga. Tapas-ul permite transformarea gradată a calităţilor (guna) rajas ale fiinţei, centrate preponderent în jurul egoului, într-o forţă spirituală superioară care ajută aspirantul să atingă cât mai repede ţelul spiritual prin fervoarea dăruirii, prin abnegaţia de care dă dovadă şi, de asemenea, prin intensitatea concentrării sale mentale. Conform cosmogoniei vedice, tapas, în calitatea sa de căldură generată de intensitatea fără egal a sacrificiului Divinului este ceea ce a permis “clocirea” şi “spargerea” oului lumii (Hiranyagarbha) din care a apărut întreaga manifestare sau altfel spus macrocosmosul cu toate cele 3 lumi: fizică, astrală şi cauzală. Acest aspect al lui tapas sugerează totodată o idee de automortificare în măsura în care întreaga creaţie reprezintă un imens act de sacrificiu sau altfel spus un fel de auto-sfâşiere din partea creatorului (Dumnezeu). Acest aspect mitic implică totodată şi ideea de efort creator susţinut (asceză). 

TRIPURA BHAIRAVI este înţelepciunea focului purificator şi face parte din Dasha Maha Vidya, Cele Zece Mari Înţelepciuni. Controlează energiile fundamentale ale sacrificiului tapas care face posibilă multiplicitatea formelor.
În textul oriental Shatapatha Brahmana se spune: “În timpurile primordiale (la început), Prajapati era El absolut singur şi unic în această lume. El a spus atunci: “Eu vreau să fiu multiplu. Eu vreau să mă înmulţesc (reproduc)”. Pentru aceasta, el a făcut mari eforturi şi a practicat un tapas. Din cauza eforturilor sale susţinute şi a procedeelor de care s-a folosit, el a dat astfel naştere la cele trei lumi: 1) pământul, 2) eterul şi 3) cerul. El este acela care a clocit Oul primordial din care au apărut apoi cele trei lumi”.
 TAPASYA. Energie pură produsă de focul subtil (tapas); ea reprezintă de fapt o purificare şi o sui generis sublimare ce rezultă prin intensificarea focului subtil al devoţiunii, al ascezei şi al creşterii aspiraţiei spirituale ce se manifestă în întreaga fiinţă a yoghinului. Tapasya mai înseamnă totodată efortul constant susţinut de a menţine şi controla forţele subtile, aparent contradictorii (polar opuse) la o diferenţă de potenţial suficient de mare pentru ca apoi, prin alăturarea şi polarizarea lor, să se poată dezvolta în microcosmosul fiinţei noastre o foarte mare forţă binefăcătoare.
TATTVA (”Ideaţie”). Principiu prim, autentic; element sau substanţă primordial(ă). Natura reală a sufletului uman sau a lumii materiale; Spiritul Suprem Universal care pătrunde întregul univers.
Tattva este o modalitate  specifică de existenţă subtilă caracterizată printr-o anumită frecvenţă de vibraţie care o face să fie considerată o manifestare distinctă. Tattva este deci o categorie (iluzorie) a existenţei cosmice (macrocosmice) care este, de asemenea, prezentă într-o anumită proporţie (ce diferă de la o fiinţă umană la alta) în microcosmosul fiinţei umane. Proporţia de predominanţă a unei tattva se poate modifica. Datorită fenomenului de preponderenţă a uneia dintre cele 5 tattva-e (pământ, apă, foc, aer, eter) în fiinţa umană, aceasta va fi caracterizată automat printr-un nivel caracteristic de conştiinţă care o defineşte ca frecvenţă de vibraţie specifică, ca mod de simţire, reacţie, gândire, acţiune etc. Indiferent dacă o fiinţă umană practică sau nu yoga, ea va avea totdeauna o anumită predominanţă accentuată a unui anumit simţ care îi poate permite să-şi descopere propria sa preponderenţă a unei anumite tattva din cele 5 fundamentale. Cei care cunosc aceste noţiuni se pot folosi de ele atât pentru a se autocunoaşte şi depăşi prin procedeele yoga cât şi pentru a-i putea cunoaşte mai bine şi înţelege pe ceilalţi oameni.
TATTVA TRAYA. Cele trei elemente esenţiale, şi anume: (a) fiinţa (sat), (b) nefiinţa (asat) şi (c) Fiinţa Supremă, Creatorul tuturor lucrurilor (Ishvara).
TENACITATE. Calitate voluntară constând în rezistenţa, datorită energiei mari de care dispunem, la solicitări mari şi îndelungate şi în capacitatea de a desfăşura eforturi, pe măsura dificultăţilor ce trebuie depăşite atât timp cât se menţin respectivele dificultăţi. Fără tenacitate nu este posibilă înfrângerea obstacolelor ce se ivesc în viaţă. „Caracteristica adevăratului eroism este tenacitatea”. (Eminescu)
THA. Flux energetic subtil lunar (-), aspectul feminin, static, Yin (-) al manifestării, prezent în anumite proporţii în tot ceea ce există. Poate fi conştientizat destul de bine atunci când respiraţia se face natural, preponderent pe nara stângă.
TRANSCENDENŢĂ. Uneori se crede în mod fals că tradiţia yoga acordă o mică atenţie trăirilor şi emoţiilor. Cu toate acestea puţini ştiu că marii yoghini au catalogat aproape întreaga gamă de trăiri sau sentimente care sunt cunoscute de psihologia modernă. De multe ori scrierile tradiţionale yoga  se referă la experienţele afective profund binefăcătoare, afirmând că ele apar în cele mai înalte stadii ale extazului divin (Samadhi), pentru care deocamdată nu există nici un echivalent corect şi direct în psihologie. Această stare amplu extatică de “identitate copleşitoare cu beatitudinea” (Ananda samapatti) este starea sublimă despre care vorbim. Deja, în tratatul clasic Taittiriya Upanishad (II.-7)  care aparţine genului de texte “gnostice” timpurii se afirmă că “întotdeauna (Existenţa ultimă) nu este în fond altceva decât trăire nesfârşit extatică (rasa)”.
 Probabil că ceea ce a dat naştere acestei impresii greşite, despre care am vorbit la început, este faptul că uneori filozofii indieni tind să gândească într-o manieră mai holistică, integratoare. Astfel, unii cercetători superficiali se lasă înşelaţi de faptul că în yoga sentimentele sunt în general discutate şi analizate împreună cu motivaţiile lor, aspect care deja anticipează anumite teorii contemporane afecto-motivaţionale. Acest holism psihologic este rezumat, de exemplu în doctrina klesha-urilor (cauzele suferinţei) din Yoga Sutra, care identifică cinci factori principali care, în general vorbind, guvernează viaţa unei fiinţe umane 1 – ignoranţa spirituală (avidya) care nu este numai absenţa cunoaşterii corecte, ci totodată şi o interpretare greşită a realităţii; 2 – sentimentul individualizării sau cu alte cuvinte al lui “eu sunt” (asmita); 3 – “dorinţa de a supravieţui” (abhinivesha); 4 – ataşamentul (raga); 5 – aversiunea (dvesha). Ataşamentul şi aversiunea formează părţi ale unui continuum motivaţional. Viaţa unei fiinţe umane obişnuite, încă neeliberate spiritual se învârte cel mai adesea în jurul scopului inconştient sau conştient formulat al dobândirii plăcerii şi evitării durerii. În interiorul acestei structuri motivaţionale de bază apar o mulţime de emoţii. Procesul yoghin fundamental constă iniţial în “transmiterea şi sublimarea emoţiilor negative în trăiri pozitive (care generează instantaneu în fiinţa umană rezonanţe  benefice) cum ar fi : compasiunea (varuna) sau iubirea intensă (bhakti). Acestea se realizează cel mai adesea în mod spontan prin adeziunea fermă şi constantă a practicantului yoga la principiile binecunoscute ale disciplinei morale (yama) şi printr-o realizare cât mai bună a autocontrolului (niyama). Totuşi, este important să ne dăm seama că yoga nu se opreşte la obiectele umaniste ale creării unei personalităţi binefăcătoare şi plenar funcţionale. Ea urmăreşte, în ultimă instanţă, transcenderea corpului şi a minţii şi prin urmare totodată chiar a dimensiunii afective. În acelaşi timp, trebuie totuşi să menţionăm că în multe şcoli realizarea ultimă a Sinelui Suprem (ATMAN) sau Eliberarea Spirituală ultimă nu reprezintă sfârşitul vieţii emoţionale  a yoghinului. Mai degrabă atunci, fiind o fiinţă umană cu adevărat şi pe deplin eliberată de toate “lanţurile” şi de toate limitările (condiţionările) devine în sfârşit capabil să se angajeze în viaţă plenar şi spontan, trăind liber tot felul de emoţii profund binefăcătoare fără ca prin aceasta să mai fie vreodată înlănţuit de ele.  Cu toate că adeseori se spune că în realitate condiţia realizării Sinelui Suprem (Atman) este dincolo de bine şi rău, fiinţa umană eliberată spiritual este în mod esenţial un om foarte bun care totdeauna face numai ceea ce este bine.
 Dacă aici nu pierdem din vedere faptul că în cazul celor mulţi “avem câte capete atâtea puncte de vedere (moduri de  a privi realitatea)” ne va fi uşor să înţelegem acest aspect care îi contrariază pe aspiranţii suspicioşi şi mediocrii.
TRI SHIKHI BRAHMANA UPANISHAD (“Triplul smoc al lui Brahmana Upanishad”). Una dintre Upanishada-ele despre yoga. Titlul ei provine de la descrierea celui care primeşte învăţătura înţelepciunii upanishada-ice, un Brahman cu trei smocuri de păr. Textul cuprinde 165 de sutra-e grupate în două secţiuni şi reprezintă o expunere a metafizicii non-dualiste din Advaita Vedanta. Autorul anonim al lucrării prezintă o cale cu opt ramuri (ashta anga yoga), al cărei scop este fuziunea totală cu Divinul, identificat cu Shiva, dar şi cu Vishnu. Lucrarea începe cu o cosmogonie, urmată de expunerea a patru stări sau moduri (avastha) de conştiinţă, asociate cu patru “învelişuri” (kosha-e). Ea face distincţia între două tipuri de yoga, Jnana Yoga şi Karma Yoga. Calea cu opt ramuri corespunde în esenţă cu cea descrisă de Patanjali în Yoga Sutra. Scriptura enumeră şi descrie 17 posturi (asana) şi oferă o serie de detalii referitoare la anatomia subtilă ezoterică. Deşi este menţionată şi energia fundamentală a fiinţei “şarpele-putere” (Kundalini  Shakti), în această scriptură nu se oferă totuşi informaţii foarte importante cu privire la aceasta. Se acordă în schimb o mare atenţie controlului suflului (Pranayama) şi purificării canalelor subtile (nadi shodhana). Lucrarea defineşte extazul (Samadhi) într-o manieră tipic vedantică, privindu-l ca o fuziune între sufletul individual (jiva) şi Absolut.

Anunțuri