”I”

IDA NADI (“canalul confortului”) este, aşa cum dezvăluie anatomia ezoterică yoghină, unul dintre cele trei canale sau curenţi energetici subtili principali (nadi-uri) care conduc forţa subtilă a vieţii (Prana)în fiinţa umană (corespunde în plan fizic sistemului nervos parasimpatic). Este situat în partea stângă faţă de canalul subtil central numit Sushumna nadi care urcă de-a lungul măduvei spinării, de la centrul psihoenergetic de la baza coloanei (Muladhara chakra) şi până la cel din creştetul capului (Sahasrara).

Cuvântul Ida poate fi regăsit chiar şi în Rig Veda (1.40.4), unde înseamnă “libaţiune” sau “ofrandă” realizată cu lapte. Ida este, de asemenea, şi numele Zeităţii feminine a devoţiunii şi a ofrandei (care este considerată în acelaşi timp şi sfătuitoarea şi maestra lui Manu).Numeroase texte tradiţionale atribuie puterii divine Ida responsabilitatea pentru buna desfăşurare a riturilor sacrificiale. Cuvântul derivă din substantivul feminin id, iar una dintre semnificaţiile acestuia este şi aceea de “confort”. Astfel, termenul tehnic Ida nadi ar putea fi interpretat drept “canalul care alină (care aduce o stare de confort)”, căci el hrăneşte energetic şi răcoreşte corpul în timpul căldurii zilei. Curentul energetic Ida al forţei vieţii corespunde la nivel fizic cu sistemul nervos parasimpatic, cu care nu trebuie totuşi confundat. În lucrarea yoghină Hatha Ratna Avali (2.144), Ida nadi mai este numit şi Chandra, Shashi, Vali, Ganga şi Vama.

INDRIYA (“care aparţine lui Indra”) reprezintă ansamblul organelor simţurilor, despre care se afirmă că exercită cea mai puternică influenţă asupra oamenilor. După cum se exprimă în mod succint în lucrarea Agni -Purana (373.20): “Simţurile sunt unicele elemente care pot conduce fiinţa umană către rai sau către iad. Omul ajunge în rai sau în iad în funcţie de activarea sau controlul simţurilor sale”. La rândul său, Bhagavad-Gita (2.62f.) oferă următoarea analiză foarte subtilă a jocului atenţiei noastre:

Atunci când un om se gândeşte la obiecte, apare şi contactul cu ele. Din acest contact se naşte dorinţa (kama), iar din dorinţă se hrăneşte mânia (krodha).

Din mânie apare uimirea (tulburarea – sammoha), din care se nasc tulburările de memorie, care conduc la distrugerea înţelepciunii (buddhi). Odată cu distrugerea înţelepciunii, fiinţa este pierdută”.

În continuare, Bhagavad -Gita (2.64f.) recomandă ca remediu următoarea atitudine profund spirituală:

Deşi se mişcă printre obiecte cu ajutorul simţurilor sale, fiinţa umană care deţine autocontrolul se detaşează de pasiune (raga) şi aversiune (dvesha), prin controlul pe care îl exercită în ultimă instanţă Sinele Divin, şi dobândeşte astfel starea de seninătate (prasada).

Din seninătate se naşte uitarea oricăror suferinţe. Înţelepciunea (buddhi) este ferm ancorată în cel care are mintea clară”.

Potrivit tradiţiei Samkhya, acceptată în această privinţă şi de celelalte Şcoli spirituale tradiţionale, există 11 instrumente senzoriale, care pot fi clasificate în trei grupe:

  1. simţurile cognitive (jnana sau buddhi -indriya), alcătuite din nas (ghrana), limbă (rasa), piele (tvac), ochi (cakshus) şi urechi (shrotra);
  2. instrumentele acţiunii (karma indriya, sau karmendriya), alcătuite din anus (payu), genitale (upastha), picioare (pada), mâini (pani), voce (vac); şi
  3. mintea inferioară (manas).

Deşi aceste denominaţii ne sugerează organele propriu-zise ale simţurilor, indriya-urile se referă mai degrabă nu la acestea, ci la capacităţile intrinseci ale acestora.

În Mahabharata (12.195.9), cele cinci simţuri (cognitive) sunt comparate cu nişte lămpi amplasate în copaci foarte înalţi pentru a ilumina lucrurile şi pentru a aduce cunoaşterea. Ele determină focalizarea atenţiei asupra realităţii exterioare, în detrimentul centrării lăuntrice asupra Sinelui Divin, Atman. De aceea, yoghinii practică interiorizarea sau, altfel spus, retragerea sau restrângerea simţurilor (indriya jaya). În Katha Upanishad (3.3f.), corpul fizic este comparat cu o trăsură, iar simţurile cu nişte cai nărăvaşi care trebuie ţinuţi în frâu. O altă metaforă de mare popularitate care descrie în mod plastic procesul inhibării senzoriale (pratyahara) se referă la o broască ţestoasă care îşi retrage picioarele sub carapace.

INDRIYA-JAYA (“cucerirea simţurilor”) este capacitatea de control asupra atenţiei care în mod natural are tendinţa de a „ieşi” în afara fiinţei umane prin organele simţurilor. Conform tratatului fundamental Yoga-Sutra (2.41), acest control excepţional reprezintă unul dintre beneficiile conferite de cultivarea stării de puritate perfectă (saucha). Patanjali vorbeşte, de asemenea, şi despre “obedienţa” (vashyata) simţurilor ca rezultat al practicării constante a retragerii simţurilor (pratyahara).

INDRIYA-NIGRAHA (“restrângerea/controlul simţurilor”) este enumerată de către unii yoghini printre practicile disciplinei morale (yama). Reprezintă un termen echivalent pentru pratyahara.

INDU-CHAKRA (“roata nectarului”), numită şi Shodasha -chakra, este un centru subtil psihoenergetic ezoteric (chakra) localizat la nivelul capului, deasupra lui manas chakra. Se consideră că are 16 petale de culoare argintie (culoarea lunii), fiind sediul minţii superioare (buddhi).

ISHVARA (“întâiul conducător”, “Domnul Dumnezeu”). Este un cuvânt pe care îl găsim deja în străvechea Brihad Aranyaka Upanishad (1.4.8). În şcolile tradiţionale de yoga de inspiraţie vedantică, această noţiune se referă la Sine, Atman, care guvernează deopotrivă cosmosul şi fiinţa individuală. Iată cum este sintetizată această idee în Bhagavad -Gita (18.61): “Domnul Dumnezeu sălăşluieşte în regiunea inimii a tuturor fiinţelor, o, Arjuna, şi animă toate fiinţele prin puterea (maya) Sa, ca şi cum acestea ar fi mecanismele unei maşinării unice (yantra)”.

În şcolile yoghine considerate ca aparţinând de yoga epică, care se inspiră în principal din Mahabharata, Ishvara mai este numit şi “al 25-lea principiu”, deoarece El transcende cele 24 de principii sau categorii evolutive fundamentale (tattva-e) cuprinse în Natură (Prakriti). În yoga clasică, Ishvara este definit ca fiind Sine Divin, care are un caracter cu totul excepţional (Purusha). Caracterul său excepţional constă în faptul că Dumnezeu nu a fost prins niciodată în jocul Naturii (Prakriti), în timp ce sufletele individuale au fost şi sunt prinse în iluzia încarnării, fiind astfel supuse mecanismelor şi legilor inexorabile ale Naturii. În mod concret, despre Ishvara se spune că nu poate fi atins de “cauzele suferinţei” (klesha), de acţiuni (karman), de fructele acţiunilor (vipaka) şi de seminţele subconştiente ale acestora (ashaya). De asemenea, libertatea lui Dumnezeu este eternă.

Anunțuri