Modul GI34 – Supta Vajrasana – Postura Diamantului realizată culcat

ETIMOLOGIE

Vajrāsana este adesea tradusă prin „postura diamantului” sau „asana fermității”. Vajra, așa cum am văzut la descrierea posturii cu același nume (Vajrāsana), înseamnă „trăznet” sau „diamant”, iar Supta înseamnă „întins” sau „culcat”. Prin urmare, numele acestei posturi semnifică „postura trăznetului realizată întins la sol”. În mitologia hindusă (din care a fost preluat numele posturii), Vajra (sau trăznetul) este arma lui Indra care este conducătorul zeilor (la fel ca în tradiția greacă -Zeus, sau în tradiția romană – Jupiter care și ei au ca armă favorită trăznetul). Prin urmare, Vajra este un simbol al puterii divine celei mai înalte care are control asupra manifestării.

În cazul lui Vajrāsana, acest aspect se reflectă în dinamizarea lui Ājña Cakra care mai este numit și centrul mental de comandă. Însă în cazul lui Supta Vajrāsana apare o modificare. Poziția întins la sol aduce cu sine o stare de abandon şi de acceptare înţeleaptă care ne conduce astfel spre o cunoaștere superioară asupra modului în care ne putem integra în armonia universului înconjurător.

TEHNICA DE EXECUŢIE

Se pornește din Vajrāsana, postura trăsnetului.

Se depărtează călcâiele de bazin astfel încât să putem așeza fesele la sol; în cazul ideal ele nu ating bazinul.

Dacă nu puteți să așezați fesele pe sol introduceți o pernă sau o pătură îndoită sub șezut, și o alta de o grosime cel puțin egală și pe locul unde veți așeza spatele. În acest fel nu forțați coloana vertebrală printr-o extensie prea mare (care în cazul acestei posturi tinde să apară în zona lombară, zonă mai sensibilă așa cum am arătat atunci când am descris Ardha Chandrāsana).

De asemenea poate să apară o tensiune la nivelul gleznei, datorită poziției labei piciorului. În acest caz puteți așeza ceva moale dedesubtul gleznei astfel încât laba piciorului să nu fie întinsă prea mult.

Revenind la modul în care se realizează Supta Vajrāsana, după ce ați așezat bazinul la sol, vă veți lăsa pe spate sprijinindu-vă pe brațe. Apoi îndoiți pe rând brațele păstrându-vă sprijinul pe coate și în cele din urmă așezați spatele pe sol. În această poziție apropiați zona lombară de sol. Întindeți apoi brațele la sol, pe lângă cap, spre spate, fără să le atingeți între ele și astfel ajungeți în poziția finală.

Relaxați-vă cât mai bine și veți sesiza că în mod firesc respirația este realizată în zona abdominală preponderent. Daca in postura intervine durerea, yoga dispare. Incrancenarea nu este calea spre dezlimitarea corporala.

La revenire, vă veți ridica din nou pe coate, apoi pe brațe și în cele din urmă în poziția șezând pentru a întinde picioarele. Conștientizarea se va realiza la sol în Śavāsana (postura de relaxare).

CONŞTIENTIZARE

Remarcați trezirea energiilor lui maṇipūra cakra și starea de abandon, de renunțare la egocentrismul voinței individuale. Gradat se va putea ajunge la trăirea abandonului în Inima Spirituală, în Sine.

De asemenea veți putea conștientiza apariția unei stări de încredere, calm, forță lăuntrică.

EFECTELE ŞI BENEFICIILE ACESTEI POSTURI

Iată cum sunt ele descrise de A. Van Lysebeth:

– Stimulează regiunea stomacului, ajută la eliminarea constipației.

– Este de folos în cazurile de hipertensiune și sciatică dacă este realizată fără a forța, folosindu-vă eventual de elementele ajutătoare.

– Are o acțiune benefică asupra picioarelor, fiind un adjuvant pentru cazurile de gută sau reumatism la nivelul picioarelor.

– Previne apariția herniei având o acțiune benefică asupra zonei abdominale prin masajul realizat asupra regiunii prin respirație.

– Întărește regiunea lombară a coloanei vertebrale și îi mărește flexibilitatea.

– Are un efect benefic asupra genunchilor și gleznelor dacă nu forțați realizarea acestei posturi.

– Este folositoare pentru îndepărtarea oboselii picioarelor pentru cei care stau mult în picioare sau merg mult pe jos, în special dacă este realizată împreună cu Sarvāngāsana.

– Ajută la realizarea unei poziții verticale cât mai corecte datorită redresării coloanei vertebrale.

CONTRAINDICAŢII

Dacă există deplasări ale discurilor vertebrale în zona lombară, această asana nu trebuie să fie practicată.

De asemenea cei care au gaze și dureri ale coapselor nu ar trebui să o practice.

EXEMPLIFICARE