Modul GI34 – Janushirshasana – Postura capului la genunchi

ETIMOLOGIE

În limba sanscrită, “janu” înseamnă genunchi, iar “shirsha” înseamnă cap. Prin urmare această postură poate fi numită “postura capului la genunchi”. Este o postură care reprezintă baza de pornire pentru faimoasa Mahamudra.

 TEHNICA DE EXECUŢIE

Această postură face parte din categoria posturilor care se execută la sol.

Poziţia de plecare: aşezat, cu picioarele în faţă.

Execuţia pe partea stângă

Din poziţia aşezat, cu picioarele în faţă, sprijinindu-ne pe mâini în spate, îndoiţi piciorul drept şi aşezaţi călcâiul drept în zona perineului, păstrând piciorul stâng întins.

Vă relaxaţi cât mai bine şi vă aplecaţi uşor spre piciorul stâng întins urmărind să prindeţi laba piciorului cu mâinile brăţară. Dacă se poate aşezaţi capul pe genunchi. Răsuciţi uşor trunchiul în sensul acelor de ceas urmărind să păstraţi capul perpendicular pe sol. Dacă nu ajungeţi să prindeţi laba piciorului vă puteţi doar sprijini pe piciorul întins.

CONCENTRARE la execuţia pe partea stângă

Vă veţi concentra să percepeţi circuitul energiilor prin piciorul întins, trunchi şi braţe şi dinamizarea lui Muladhara Chakra în aspectul receptiv şi transmutarea energiei seminale în energie de tip Ojas („vigoare” în limba sanscrită).

 CONŞTIENTIZARE la execuţia pe partea stângă

La revenire conştientizaţi starea specifică pe care această postură o dinamizează corelată cu activarea lui Muladhara chakra în aspectul său receptiv.

Execuţia pe partea dreaptă

Îndoiţi piciorul stâng şi aşezaţi călcâiul stâng în zona perineului, păstrând piciorul drept întins.

Vă relaxaţi cât mai bine şi vă aplecaţi uşor spre piciorul drept întins urmărind să prindeţi laba piciorului cu mâinile brăţară. Dacă se poate aşezaţi capul pe genunchi. Răsuciţi uşor trunchiul în sensul invers acelor de ceas urmărind să păstraţi capul perpendicular pe sol. Dacă nu ajungeţi să prindeţi laba piciorului vă puteţi doar sprijini pe piciorul întins.

 CONCENTRARE la execuţia pe partea dreaptă

Vă veţi concentra să percepeţi circuitul energiilor prin piciorul întins, trunchi şi braţe şi dinamizarea lui Muladhara Chakra în aspectul emisiv şi transmutarea energiei seminale în energie de tip Ojas („vigoare” în limba sanscrită).

  CONŞTIENTIZARE la execuţia pe partea dreaptă

La revenire conştientizaţi starea specifică pe care această postură o dinamizează corelată cu activarea lui Muladhara chakra în aspectul său solar, emisiv.

 CONŞTIENTIZARE FINALĂ

În final vom conştientiza starea globală corespunzătoare dinamizării lui Muladhara Chakra, vitalitate şi regenerare lăuntrică.

 EFECTELE ŞI BENEFICIILE ACESTEI POSTURI

 Iyengar menţionează că această postură tonifică ficatul şi splina, fiind totodată foarte folositoare pentru digestie. De asemenea tonifică rinichii şi este de ajutor în cazul tratamentului măririi prostatei mai ales dacă este realizată o perioadă mai lungă de timp şi este corelată cu practica lui Sarvangasana. Tot Iyengar o recomandă celor care au temperatură, pentru scăderea acesteia.

Direndra Brahmachari o recomandă celor cu corpurile rigide pentru îmbunătăţirea mobilităţii. Tot el o recomandă pentru tratamentul herniei şi măririi testiculelor. În plan subtil, această asana produce o unificare între suflurile subtile Prana şi Apana, contribuind astfel la trezirea energiei Kundalini Shakti. Ea permite sublimarea energiilor prin Manovaha Nadi şi ajută astfel la realizarea stării de brahmacharya.

Tot Brahmachari menţionează ca efect al acestei posturi eliminarea mirosurilor neplăcute ale secreţiilor corporale.

Lysebeth menţionează o serie de efecte benefice de natură fiziologică, care ţin de modul în care coloana vertebrală este răsucită şi de angrenarea omoplaţilor şi a braţelor împreună cu muşchii corespunzători. De asemenea el menţionează efecte benefice la nivelul sistemului nervos, în special la nivelul coloanei vertebrale şi al lanţului de ganglioni simpatici. Organele din regiunea abdominală sunt masate pe rând prin compresia alternativă a regiunii, fapt care are un efect tonifiant asupra lor. De pe urma acestui masaj beneficiază rinichii şi colonul (ascendent şi descendent, fapt care elimină constipaţia). Sunt tonifiate şi glandele suprarenale care vor oferi astfel o stare de dinamism.

CONTRAINDICAŢII

Această postură nu are contraindicaţii. Totuşi în cazurile de deplasare a discurilor vertebrale va trebui să fie realizată cu precauţie.

EXEMPLIFICARE