Prārthanāsana este mai mult decât o postură necesară corpului fizic. Ea este în primul rând un gest de închinare în faţa lui Dumnezeu simțit ca esența ființei, esența universului, Inima. Trezeşte o atitudine devoţională, plină de recunoştinţă, de iubire. Spiritualizează profund pe cel ce o practică având o atentă conştientizare şi o aspiraţie pură.
Semnificaţia numelui posturii
În limba sanscrită, prārthana înseamnă “închinare, rugă, venerare”. Prārthanāsana este numită însă în mod simbolic “Postura Iluminării”, deoarece această denumire exprimă mai clar valenţele sale spirituale. De altfel, gestul împreunării mâinilor în faţa pieptului constituie o formă universală de închinare, venerare şi respect. În tradiţia yoghină împreunarea mâinilor în faţa pieptului poartă numele de Añjali Mudrā sau Hridaya Mudrā deoarece ea ne ajută să ne centrăm în Inima Spirituală. Añjali înseamnă în sanscrită “dăruire”, și derivă din rădăcina añj – “a onora, a celebra”. Gestul mai este cunoscut și ca hṛdayāñjali mudra, ceea ce înseamnă gestul de închinare în fața inimii, sau atmāñjali mudrā – mudrā închinării în fața Sinelui.
Modul de realizare a āsana-ei
Poziţia de pornire pentru această postură este în picioare, tălpile paralele şi depărtate la o distanţă egală cu lăţimea umerilor. Într-o atitudine de transfigurare interioară, împreunaţi palmele în faţa pieptului astfel încât vârfurile degetelor mari să atingă vârful sternului, în scobitura gâtului, iar partea laterală a palmelor să fie lipită de osul sternului.
De altfel, în această zonă, central, se află proiecţia lui anāhata cakra, iar uşor în dreapta este zona în care cel mai clar se poate simţi Inima Spirituală, Sinele. Presiunea uşoară a palmelor asupra sternului vă ajută să vă focalizaţi atenţia asupra zonei respective pentru a menţine centrarea în Inima Spirituală. Antebraţele şi braţele realizează o presiune asupra pieptului şi veţi conştientiza unificarea aspectelor complementare (receptiv, lunar – emisiv, solar) la nivelul pieptului, precum şi starea de transcendere a celor două energii care poate să apară atunci.
Concentrare şi conştientizare
Concentraţi-vă cu aspiraţie asupra realităţii Sinelui (ātman), focalizându-vă atenţia în zona pieptului, lângă inimă, o lăţime de deget spre dreapta faţă de linia mediană a trunchiului. Această concentrare este dublată de o căutare lăuntrică a sursei sentimentului de „a fi”, a senzaţiei că sunteţi, că existaţi, care poate să fie dublată de întrebarea „Cine sunt Eu?” și începeţi să simţiţi vibraţia inefabilă (spanda) care însoţeşte descoperirea realităţii lui ātman, a Sinelui.
Conştienţa asupra freamătului sacru al Inimii este un mod de a venera Infinitul în finit, Totalitatea în individual, Unitatea în dualitate.
Relaxaţi progresiv apăsarea antebraţelor asupra pieptului, slăbiţi apăsarea palmelor una de cealaltă şi cufundaţi-vă cât mai mult în profunzimile acestei trăiri în Realitatea Inimii Spirituale. Trăiţi pur şi simplu bucuria de A FI.
Alte indicaţii pentru realizarea corectă a posturii
– presaţi palmele între ele şi coatele de torace pentru a menţine atenţia în zona pieptului.
– menţineţi corpul drept, fiți atenţi în special ca umerii să nu fie traşi în faţă.
Situaţii în care nu se recomandă practicarea lui Prārthanāsana
În cazul lui Prārthanāsana nu există contraindicaţii, ea poate fi realizată de oricine poate să stea în picioare şi să-şi împreuneze mâinile în dreptul pieptului.
Efectele realizării Posturii Iluminării
Practica perseverentă a lui Prārthanāsana este de un mare ajutor celui care aspiră la revelarea Inimii Spirituale (Sinelui divin). Conform tradiţiei yoghine, prin efectele de dinamizare pe care le are asupra lui manovahā nāḍī (identificat în unele scrieri ca fiind canalul de legătură între suflet, jivātman, şi minte, manas), această postură uşurează ridicarea energiilor inferioare (vitale, sexuale şi ale individualităţii) în planurile superioare ale fiinţei. În plus, āsana amplifică considerabil puterea de concentrare mentală şi trezeşte intuiţia spirituală.
Pentru a putea aprecia mai bine valoarea acestei posturi aparent simple, e bine să ştiţi şi să conştientizaţi mai întâi cine este şi unde se proiectează în corpul fizic Jivātman, în calitatea sa de reflexie a Sinelui Suprem individual (ātman) în fiinţa umană. Jivātman este sufletul cel viu, manifestarea cea mai concretă a prezenţei Sinelui în fiinţa noastră.
Sinele etern, Inima Spirituală este izvorul ultim al Conştiinţei. Cercetarea “Eului” şi a naturii sale exercită asupra oricărei fiinţe trezite faţă de spiritualitate o fascinaţie irezistibilă. Centrul spiritual al Inimii nu este un organ corporal. Prin urmare, despre el nu se poate spune decât un singur lucru: este sursa esenţială şi imuabilă a fiinţei, în indiferent ce stare v-aţi afla, fie că sunteţi treji, fie adormiţi, fie visând ori preocupaţi să mâncaţi, fie cufundaţi chiar în stările de extaz (samādhi).
În acest caz, ne putem întreba cum poate fi localizat Jivātman într-o anumită parte a corpului. Fixând un loc precis Inimii Spirituale, s-ar putea crede că atribuim limite fiziologice pentru ceea ce este dincolo de spaţiu şi timp.
Este adevărat, orice fiinţă există cu, sau în corpul său. Nimeni nu ar putea afirma că, deşi trupul său se află aici, de fapt esenţa sa s-ar afla altundeva în spaţiu. Cu toţii trebuie deci să admiteţi existenţa voastră corporală. Pentru că porniţi de la acest punct de vedere putem vorbi despre această proiecţie a lui Jivātman în corpul fizic.
De fapt, Conştiinţa Pură este indivizibilă. Ea nu se poate împărţi în părţi. Ea nu posedă nici formă, nici “interior”, sau “exterior”, nici “dreapta” sau “stânga”.
Conştiinţa Pură include în ea tot ceea ce există. Nimic nu-i poate fi exterior.
Acesta este Adevărul Ultim. Pornind de la acest punct de vedere absolut este, evident, imposibil să asociem vreun loc fizic Inimii, Sinelui sau Conştiinţei, deoarece corpul este o simplă proiecţie a mentalului care, la rândul său, este o modestă şi parţială reflexie a lui Jivātman, care este şi el reflexia Esenţei Absolute Ultime şi Luminoase, ātman.
Vă puteţi întreba, probabil, cum ar putea fi mărginit în acest spaţiu minuscul al corpului fizic ceva ce conţine totul, când acest corp însuşi nu reprezintă decât o infimă manifestare fenomenală a Realităţii Ultime. Să luăm un exemplu: cineva poate să afirme: “Am plecat din casa mea care se află în partea cealaltă a oraşului, pentru a veni la sala în care se ţine cursul de yoga”, dar acest lucru, din punctul de vedere al Realităţii Ultime, nu este adevărat. Ce reprezintă de fapt “a merge”, ce reprezintă oare “a te întoarce”, ce reprezintă orice mişcare pentru Spiritul unic şi universal care este adevărata noastră esenţă?
În realitatea spirituală ultimă, sunteţi acolo unde întotdeauna aţi fost. Doar corpul vostru este cel care şi-a schimbat locul, relativ la universul fizic în care el există şi s-a deplasat dintr-o zonă în alta, până a ajuns la sala de curs. Acesta este simplul adevăr. Totuşi, pentru o persoană care se consideră a fi un subiect ce trăieşte într-o lume obiectivă, aceasta este o afirmaţie care cel mai adesea pare de domeniul imaginaţiei. La nivelul de înţelegere obişnuit, i s-a asociat Inimii un loc determinat în corpul fizic.
Când cineva înţelege în mod real, datorită intuiţiei sau cunoaşterii directe, că dintr-un punct de vedere absolut, Inima se găseşte dincolo de spaţiu şi timp, restul va fi uşor de înţeles şi experimentat dintr-o perspectivă exactă.
Conştiinţa Pură transcende mentalul. Ea este experimentată direct. Înţelepţii realizează şi cunosc existenţa lor acorporală care nu are sfârşit, la fel cum oamenii obişnuiţi îşi cunosc şi îşi delimitează existenţa în corpul lor fizic. Totodată, experienţa Conştiinţei poate să comporte trăirea corporală, sau nu.
În experienţa sa acorporală, a Conştiinţei Pure, un înţelept se află dincolo de spaţiu şi timp. Lui nu i se mai poate pune nicio întrebare referitoare la locul în care este plasată Inima. Corpul fizic nu poate subzista, nu poate rămâne în viaţă în afara Conştiinţei. Senzaţia de a trăi într-un corp admite Conştiinţa însăşi ca bază.
Dar această senzaţie corporală, prin însăşi natura ei implică limitări şi nu poate coincide cu Conştiinţa eternă, atotputernică şi fără sfârşit. Ea nu este decât reflexia punctuală şi minusculă a Conştiinţei Pure cu care în final înţeleptul a înţeles că este identic. Pentru el, prin urmare, această conştiinţă corporală nu este decât un fel de reflexie parţială şi ceţoasă a Conştiinţei infinite şi radioase care este el însuşi. Este singurul mod în care înţeleptul îşi resimte existenţa fizică.
În timpul trăirilor sale spirituale, înţeleptul nu mai ţine în niciun fel cont de corpul său. El localizează atunci în interiorul limitelor sale această experienţă a Absolutului printr-un fel de vagă amintire senzorială care provine din momentele în care este conştient de corpul său.
Pentru oamenii care nu au încă experienţa directă a Inimii, Ea poate fi percepută printr-o intuiţie reală şi infailibilă, pe care, de altfel, în mod inconştient o au deja în stare latentă.
Ramana Maharshi dădea următorul exemplu: „Când un şcolar oarecare afirmă: “eu sunt cel care a făcut această adunare”, sau când vă întreabă “Vreţi ca eu să vă aduc să citiţi această carte?”, el nu va arăta capul său care i-a permis să facă adunarea, şi nici picioarele sale care l-au purtat atât de rapid pentru a vă face un serviciu. În ambele cazuri degetul său arătător se va îndrepta către partea centrală a pieptului, în mod natural, exprimând cu inocenţă acest adevăr profund, că sursa Eului său se găseşte reflectată acolo. Aceasta este o intuiţie infailibilă care îl face astfel să se refere la el însuşi, la această Inimă, la Sine. Acest gest este un act absolut involuntar şi universal, identic aproape la toţi oamenii”.
Prin urmare, Prārthanāsana vă ajută să vă descoperiţi adevărata natură trezind percepţia centrului esenţial al fiinţei, Inima spirituală, ātman.
EXEMPLIFICARE
MentorYoga 